Până la plecarea spre mormânt, bocitoarele trebuie să cânte mereu:
„Iară (N), iară,
Scoală drept în picioare,
Uită-te la răsărit,
Să vezi ce s-a ivit:
Un cal mare, mohorât,
Calu-i roșu, frâu-nchis,
Pe tin-moartea de-a
E cu șaua aurită
Și cu iebânca cernită.
Cu scările de argint,
A făcut dâră-n pământ,
Pân-la tine o venit,
Să te ia și să te ducă
Dintr-o lume-n altă lume,
Unde soarele n-apune;
Să te ia și să te ducă
Pe dealul cu busuiocul,
C-acolo ți-ai ales locul.
Pe dealul cu liliacul,
C-acolo ți-ai ales veacul.
Pe dealul cu bujorii,
Că acolo-s frățiorii.
Să te ia și să te ducă
Pe dealul cu brazi mărunți,
Că acolo ai părinți.
Pe dealul cu micșunele,
Acolo ți-s surorele.
Plânge-mă mamă cu jele,
Că s-au dus zilele mele!
Plânge-mă apă de izvor,
C-am plecat de-aici cu dor!
Plânge-mă și tu, grădină,
Acum te las la odihnă!
Plânge-mă și tu prileaz,
De-acu nu-ți mai fac necaz!
Nici acum și niciodată,
Nici cât o fi lumea toată!
Plângeți voi, copiii mei,
Că v-am lăsat singurei!
Dar pe min-nu mă uitați,
Să veniți la zile mari
La mormânt, la tămâiat
Și semănați floricele,
Ca să răsară și ele.
Să le-aplecați cu vârfu-n jos,
Să mă satur de miros,
Că pe-aici eu cât am stat,
Toate nu le-am mirosat,
Că m-am îngrijit de voi,
Să nu mai aveți nevoi!
Dar aici mă odihnesc
Și-n pământ o să-nfloresc,
Eu aicea văcuiesc
Și tot aici putrezesc!
Scoală, (N), scoală,
Că noi am venit,
Când am auzit,
Că de ieri, de-alaltăieri
Mi-ești, dragă,-n călătorie,
Tot pe-o cale-ndelungată,
Unde n-ai fost niciodată,
Iar acum vrei să fii,
Dar bine seama să iei,
Dragă, pe ce cale dai!
Să n-o iei la mâna stângă,
Că-i o cale foarte strâmbă!
Și nu e cale curată,
Tot cu spini e semănată.
Și s-o iei la mâna dreaptă,
Acolo-i calea curată
Și cu grâu e semănată.
Iar grâul e răzorele,
Se plimbă lumea pe ele.
Și-nainte să mai mergi,
Pân-la luncile verzi,
La izvor cu apă rece,
Acolo să te-odihnești,
Focul să ți-l potolești.
Cu apă să te speli,
Speli mâinile pân-la coate,
Ca să te speli de păcate!
Să te speli și pe față,
Să nu ai sudori de moarte!
Și-nainte să mai mergi,
Pân-la o poartă de rai,
Dar bine seama să iai!
Înainte-ți vor ieși
Numai cete după cete,
Tot mai mulți băieți și fete.
Sunt băieți și fete mari,
Dar sunt mulți și militari;
Sunt cete de trei mâini,
Copii, tineri și bătrâni.
Iar în ceata dinainte
Sunt neveste tinerele
Și cu oameni tinerei
Și bărbați de-ai noști cu ei;
Iar în ceata de mijloc,
Acolo-i jale cu foc.
Acolo-s părinții noștri,
Sunt frați și surori
Și grădinițe cu flori.
Acolo sunt rudele,
Sunt străinii și vecinii,
Iar în ceata de pe urmă,
Acolo-s maice bătrâne
Cu copii de-ai mici de mână.
Ei, dragă, când te-or vedea,
Te-or lua, te-or întreba,
Trimisu-le-am noi ceva?
Dar noi, dragă, te rugăm,
Tot lor să le spui,
Că noi le-am trimis lumini,
Lumini de luminat
Și flori de mirosat.
Cu firicele legate
Și cu lacrime spicate;
Cu chiți de busuioc,
Cu mult dor și cu mult foc.
Și cu chiți de peliniță,
Sărutare de guriță.” (Inform. Bârcea I. Ana)
***
Aceeași variantă o întâlnim și în Mărășești, cu deosebirea că i se mai adaugă versurile:
„Scoală, (N), scoală,
Ieși afară-n pragul mare,
Glăsuiește-odată tare
La sătenii dumneatale.
Și roagă-i pe fiecare,
Să vină să-ți dea iertare,
Că azi e ziua cea mare.
E ziua de despărțire(…)
Dintr-o lume-n altă lume.
Glăsuiește-odată tare
Iar la toți ai dumneatale,
Să-și ude gura cu vin,
Că azi pleci și nu mai vini!
Să-și ude gura cu apă,
Că acu pleci direct la groapă!
Groapa e întunecată
Și nu mai vii niciodată,
Pân-la a doua venire,
Cum o vrea Domnul cu tine.
De-oi fi făcut mai mult bine,
Vei merge la-mpărăție;
De-oi fi făcut mai mult rău,
Va fi vai de veacul tău!” (Inform. Bîrcea I. Ana).
Lasă un răspuns