Termenul „jidan“ semnifică un concept geopolitic şi istoric, prin care se indică aria geografică iniţială de atestare istorică, prin cele două ramuri foarte diferite genetic, dar „unite“ cultic: jidanii-sefarzi și jidanii-așkenazi. Sefarzi, atâți câți mai sunt și considerați ca fiind descendeții „evreilor“ biblici, s-au răspândit în Orientul Apropiat și în jurul Mediteranei. Așkenazi își au obârșia geografică în zona situată la nordul şi nord-estul Mării Caspice, iar originea etnică este cea turco-mongolă a poporului respectiv: khazarii. De aceea, termenul „jidan“ nu are nimic peiorativ în el, cum pretind „somitățile“ din Academia Română, în particular de la Institutul de Lingvistică al Academiei.
Folosirea termenului de „evreu“ de către aceștia poate fi legat de încercarea de-și autoatribui o caracteristică biblică, transformată într-unul eminamente rasist – „poporul ales“, deci, unicul „popor ales“ – şi, astfel, şi-ar aroga superioritatea asupra tuturor celorlalte popoare! .
Remarcabil este faptul că, în rândul contestatarilor „Holocaustului unic“ – pe care-l clamează cu neruşinare incontinentă Elie Wiesel, Simon Wiesenthal, istorici improvizați ca Léon Poliakov, Efraim Zuroff, Marco K. Katz, Radu Ioanid şi alţii mai mărunţi de la noi, ca Teşu Solomovici, Aurel Vainer, Emil Constantinescu, Andrei Marga şi Răzvan Theodorescu – se înregimentează şi revizionişti evrei competenţi şi renumiţi în profesia lor, ca Norman Finkelstein, cu deja faimoasa lui carte INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, ca eminentul filolog și politolog Noam Chomsky, ca istoricul și chimistul Israel Shahak sau ca Bobby Fischer, celebru ca şahist, dar mai puţin cunoscut în România ca negaţionist vehement şi perseverent al holocaustului (care „A negat holocaustul şi şi-a anunţat intenţia de a demasca crimele evreilor şi a susţinut că Statele Unite sunt o «farsă controlată de evrei ticăloşi, circumcişi, murdari şi coroiaţi»“ – afirmaţie din cauza căreia a fost persecutat și alungat din S.U.A. Pentru că Bobby Fischer a încercat să organizeze un meci de șah în Iugoslavia – spre a sfida S.U.A. încălcând astfel embargoul impus de „patria libertății și a democrației“ –, Statele Unite i-au retras cetățenia şi l-au fugărit peste tot, până la moarte).
Fireşte, toţi aceşti „negaţionişti“ au fost denigraţi şi chiar persecutaţi (Norman Finkelstein, Israel Shahak sau Bobby Fischer, Benjamin Freedman), ca să nu mai spunem de alţii, ne-„evrei“ – cum e cazul cu autorul memorabilei cărţi Mistificarea secolului XX, Arthur Robert Butz, sau băgaţi la închisoare, ca David Irving, Ernst Zündel, Jürgen Graf, Germar Rudolf, sau cei care au fost bătuţi, ca Roger Garaudy, Paul Rassinier, George Pișcoci-Dănescu, Robert Faurisson şi alţii.
În opinia comună, și chiar a celor preocupați mai intens de „chestiunea jidănească“, este puternic înrădăcinată ideea unei disjuncții curioase, disjuncție a cărei „victimă“ i-am fost o vreme, până ne-am dumirit: anume că noțiunea „jidani“ s-ar aplica numai așkenazilor, adică descendenților actuali ai poporului hazar, pe când noțiunea „evrei“ i-ar desemna pe sefarzi, adică pe așa-zișii „evreii adevărați“. Trebuie să facem aici corectura radicală.
Chiar și fără să comentăm cât de „adevărați“ mai sunt sefarzii ca presupuși descendenți ai „evreilor“ după trei milenii de relativă metisare și de preumblare prin teritoriile din Orientul Apropiat și din hinterlandul Mării Mediterane și, apoi, prin toată lumea, această disjuncție este absolut falsă din două motive: 1) denumirea unei etnii nu se dă numai după rasă, ci și după limba vorbită, după baștină, adică după locul naşterii şi, de aici, în genere, după teritoriul pe care îl locuieşte din vremuri ancestrale și 2), şi acesta este motivul fundamental al falsităţii, disjuncţia între „jidani“ și „evrei“ nu se face și nu se impune decât în România, fiindcă, în mod ocult, jidanii au reuşit să impună în țara noastră folosirea cuvântului „evrei“ şi continuă să o facă, vrând, nici mai mult, nici mai puțin decât folosirea exclusivă a cuvântului „evreu“ – adică au cerut, cum se ştie, scoaterea cuvântului „jidan“ din dicţionare (la fel ca ţiganii, care şi ei vor scoaterea cuvântului „ţigan“ din dicţionare). În alte țări, și mai ales în Occident, jidanii sunt desemnați prin noțiunile jew, juif, jude, judió, giudio etc., – toate aceste denominații fiind formele autohtone din respectivele țări (Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, Italia), forme derivate toate din latinescul judaeus/i!
În țările Europei Centrale și de Est – Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Rusia etc. – se utilizează, în mod firesc și acceptat, termenul de sorginte slavă „jidov“, în diferitele sale forme fonetice și grafice, în funcție de geografia locului.
Astfel, în Al Doilea Război Mondial, jidanii și-au înființat diverse organizații obștești și paramilitare pentru a lupta contra germanilor. Situația din Polonia este dezvăluită cu nonșalanță chiar de către marea mincinoasă holocaustistă Lucy S. Dawidowicz, fără să-și dea seama că oferă o excelentă muniție „antisemiților“. Numai că de data aceasta ea a fost nevoită să redea realitatea, deoarece aceasta le era favorabilă. «Muncitorii Sioniști de stânga optau pentru existența a două aparate de conducere pentru că „orice acțiune armată din ghetou trebuie bine gândită și evaluată; nu ne putem permite acțiuni nesăbuite, care să ducă la lichidarea prematură a ghetoului din Varșovia“. Chiar dacă toți evreii din ghetou urmau să moară, partidul purta responsabilitatea actelor sale față de evreii din toată lumea și față de partidele frățești din străinătate. „Nu vrem ca după moarte să fim vorbiți de rău pentru actele iresponsabile comise pe această lume“. Insistența Muncitorilor Sioniști de stânga ca partidele politice să controleze organizația de luptă a avut în cele din urmă câștig de cauză. Organizația s-a numit Źydowska Organizacja Bojowa (ŹOB: Organizația de luptă a evreilor)“». Traducerea fiind făcută la editura Hasefer, denumirea „Organizația de luptă a evreilor“ este incorectă și trebuie citită și pronunțată „Organizația de luptă a jidanilor“. Literele „Ź“ și „w“ se pronunță în limba polonă „j“ și, respectiv, „v“; deci se pronunță „Jidovsca Organizacia Bojova“, unde „Jidovsca“ nu înseamnă „evreiască“, ci „jidovească“, „jidănească“.
„Confruntată cu necesitatea asigurării unei astfel de reprezentări politice, organizația de luptă deja existentă a cooptat, pe lângă Muncitorii Sioniști de stânga, și pe Sioniștii generali, ca și pe cei de dreapta. Aceste partide, împreună cu grupările de tineret (Hehalutz, Hashomer Hatzair, Dror), au construit Źydowski Komitet Narodowy (ŹKN: Comitetul Național Evreiesc), care urma să funcționeze ca braț politic al organizației de luptă“. La fel, corect se pronunță: Jidovski Komitet Narodovi, Comitetul Național Jidănesc. De asemenea, s-au înființat Źydowska Samopomos Spolecźna (ŹSS; Jewish Communal Self-Help – Organizația Jidănească de Întrajutorare Comunitară), Źydowski Zwiaczek Wojskowy (ŹZW: Uniunea Militară Jidănească), Źydowski Komitet Koordynacyjny (ŹKK: Comitetul Jidănesc de Coordonare). „Pe 28 septembrie 1941, printr-un nou decret, a fost înființată Ùstredna Židov (Centrala Evreilor), ca unică autoritate cu drept de reprezentarea evreilor, subordonată față de Biroul Economic Central (al Ministerului de Interne) și obligată să transmită evreilor instrucțiunile ce trebuiau aduse la îndeplinire“. De fapt, e vorba, în limba slovacă, de Ustredna Jidov, adică Centrala Jidanilor – așa cum, și în România avea să se înființeze „Centrala Evreilor“, condusă de Radu Lecca.
Lucy Dawidowicz a analizat aceste organizații pe zeci de pagini; e-adevărat că ea nu mai repetă – probabil de jenă – denumirea integrală a organizațiilor – Źydowska Organizacja Bojowa, Źydowski Komitet Koordynacyjny, Źydowski Zwiaczek Wojskowy etc. –, ci doar sigla acestora, ŹOB, ŹKK, ŹZW, ŹKN, ŹSS, dar în care litera Ź indică inițiala J a numelor lor autentice, oficiale, înregistrate în documentele lor interne, în măsura în care organizațiile erau înființate legal de către Guvernământul General al celui de-Al Treilea Reich, sau chiar în documentele oficiale ale statelor în care funcționau: „Jidănească“, „Jidănesc“.Așadar, jidanii din Polonia, Slovacia, Ungaria („jid») și Rusia („jidov“) își zic ei înșiși jidani, au organizații în ale căror denumiri sunt incluse cuvintele „Jidănească“, „Jidănesc“, „Jidov“. Și nu se mai supără nimeni că se autojidănesc sau că se autojignesc! Numai în România ni se impune folosirea cuvântului „evreu/i“, care nu are nici o noimă fiindcă nu reflectă nici o entitate etnică istorică: nu a existat un popor numit „evreu“.
Articol cu caracter documentar
Lasă un răspuns