Vara războaielor mari (III)

Mircea Vulcănescu detaliază, ca un istoric profund documentat, starea de spirit a naţiunii   noastre care, înclina, pe zi ce trece, tot mai mult spre unirea cu Antanta şi declararea de război Puterilor Centrale. În Romania şi Ardeal idealul unirii devenea tot mai puternic iar dinafară, Antanta, prinsă într-un război de uzură şi durată, făcea tot mai mult presiuni asupra României să se hotărască. În acest sens Comandamentul Suprem Francez trimite o notă categorică guvernului român. În 19 iulie 1916, Ionel Brătianu a primit nota franceză care, printr-un categoric acum, ori niciodată, cerea ferm României să intre în război alături de aliaţi, asigurându-i îndeplinirea promisiunilor de întregire naţională în caz de izbândă comună.

În acest moment, fixat acum, trebuia luată hotărârea cea mare, una a destinului naţional. Brătianu îi expune nota şi situaţia războiului Regelui Ferdinand, acesta convoacă consiliul de coroană. Amănunţit se mai analizează situaţia şi variantele iar în concluzie Regele Ferdinad semnează un tratat cu Aliaţii în 17 august 1916 şi dă ordin de mobilizare totală ce însumează un milion de romani, în Patru Armate, cu un total de 31 de divizii, dintre care numai zece erau bine instruite şi echipate, cinci slab dotate şi opt în pregătire.

În data de 27 august 1916, Romania declară război Austro-Ungariei în vederea unirii cu Ardealul şi trupele române pornesc spre trecători. A doua zi Germania declară război României, era de aşteptat din partea Kaiserului Wilhelm al II-lea, ce visa la un imperiu mai mare decât cel britanic. Germanii, naţiune organizată în orişice, dar mai ales în ale războaielor, scot din Der Vaterland – la ei patria e de gen masculin – două Armate, pregătite gata, ca din cutie, şi le trimit spre România. Armata IX-a, sub conducerea generalului Falkenhyn, perfect instruită şi echipată să facă joncţiune cu Armata Întâia austro-ungară în Ardeal. La Sud de Dunăre, Armata III-a germană, unită cu divizii turceşti şi bulgăreşti, care între timp ne-au declarat şi ele război, doar nu era să piardă o asemenea ocazie, toate sub comanda generalului Makensen zis şi „spărgătorul de fronturi” ce va ataca din Bulgaria, prin Dobrogea, spre Bucureşti. Raportul era de 5 naţiuni, din care trei imperiale, împotriva micului nostru regat, în comparaţie cu cel al celor cinci inamici. Armata ţaristă ni se alătură, în dorul lelii, să ne acopere spatele frontului.

Prima campanie

Înaintând spre Ardeal cu determinare şi elan au reuşit ca în primele trei zile să depăşească trecătorile şi să intre în Ardealul Românesc, acum sub ocupaţie austro-ungară.

Armata Întâia sub comanda   precautului general Culceru, a fost împărţită de Înaltul Comandament în trei grupe. Grupul Cerna în cel mai greu sector, între Dunăre şi munţii grei, înalţi şi păduroşi, ştiind că vor fi aşteptaţi şi atacaţi de austro-ungari. Al doilea, Grupul Jiul sub comanda generalului Muică, din care făcea parte şi bunicul meu, pătrunde foarte curajos în defileul Jiului, pune pe fugă Brigada 144 austro-ungară trece în bazinul Petroşani şi înaintează pe Valea Streiului spre Defileul Merişor, unde primeşte ordin de la generalul Culceru să rămână pe poziţie deşi ei aveau drum aproape liber, până în Haţeg, unde erau aşteptaţi cu braţele deschise de masa compactă a românilor haţegani. Oprirea pe poziţie a fost o frânare a elanului oltenesc. Al treilea grup Oltul, condus de generalul Popovici are o foarte bună înaintare până în jurul Sibiului ajungând la Răşinari, Orlat şi Avrig întâlnind divizia 51 Honvezi ce acoperea debarcarea Armatei a IX-a Germane la Sebeş.

Armata a Doua – De asemenea face un progres rapid prin trecători. Divizia a 3-a prin Pasul Bran ajunge în Ţara Bârsei, înfrângând rezistenţa Diviziei 71 austro-ungare şi continuă spre Valea Oltului. Diviziile 4 şi 5 urcă şi trec în Ardeal prin pasul Bratocei ajungând până la Feldioara şi Sângeorz, unde sunt oprite pe poziţie, din ordinul Marelui Cartier, altă greşeală.

Armata a Treia, amplasată în Moldova, este sub comanda generalului Prezan, se divide în două. Divizia a 7-a depăşeşte Trecătorile Ghimeşului, Trotuşului, Bicazului şi ajunge în Secuime fără prea mare opoziţie. Divizia a 8-a condusă de generalul Pătraşcu deschide calea Oituzului şi ocupă Târgul Secuiesc şi apoi Miercurea Ciuc. În acest moment, Armata Română a depăşit toate trecătorile Carpaţilor şi înainta victorioasă în Ardealul Românesc pe care-l vroia unit cu Muntenia şi Moldova, primul ei moment de glorie.

În această fază, Bulgaria, care a fost împinsă de Germania să declare război României, deschide front şi în frunte cu generalul Mackensen atacă Dobrogea…

Armata a Patra, întinsă de-a lungul frontierei de Sud din Porţile de Fier până la Marea Neagră, se afla sub comanda generalului Arghirescu, un şovăitor – sovăiala e mama greşelilor – în faţă forţelor germano-turco-bulgare şi pierde, apoi urmează marele dezastru de la Turtucaia ce va declanşa panică la Marele Cartier Militar Român şi de acolo a radiat în toată armata. Despre acest dezastru un istoric militar a scris că Turtucaia „a fost un cap de pod fără pod”, un adevăr la care se adaugă şi superioritatea numerică a inamicului şi forţa lor mare de foc. A fost un prăpăd cu foarte mari pierderi, răniţi, morţi, prizonieri, cu înecaţi în Dunăre dintre cei ce au încercat să o treacă. S-a scris mult despre această bătălie fatală, datorită estimării greşite a situaţiei şi a lipsei deciziei de retragere în momentul în care erau copleşiţi. A fost o singură excepţie, Regimentul 84, al cărui colonel l-a scos afară din încercuire, prin dibăcie şi riposte bine calculate, ajungând cu pierderi minime la Silistra, ceea ce trebuia şi putea să facă întreaga garnizoană.

Se pornesc armatele germane  

În octombrie 1916 situaţia pe fronturi s-a schimbat radical, Regatul Român se afla în cleştele celor două armate germane. Pe frontul din Ardeal a început debarcarea şi înaintarea Armatei a IX-a condusă de generalul Falkenhayn iar în sud la Dunăre şi Dobrogea se instalase Armata a III-a, condusă de Mackensen. Fiecare divizie germană era formată din trei regimente bine instruite şi echipate, cu serviciile auxiliare dotate corespunzător şi dispunând de o înzecită forţă de foc. Trebuie menţionată această dotare înzecită de foc, pentru că este hotărâtoare în război, de exemplu fiecare regiment german era dotat cu 54 de mitraliere, ceea însemna 18 mitraliere pe companie, deci 6 mitraliere pe pluton comparând cu una sau două cât avea plutonul românesc! Să adăugăm şi numărul mare de piese de artilerie şi mai ales calibrul lor ce ajunsese la 300 mm faţă de ale noastre ce nu depăşeau 100 mm, deci forţa şi distanţa pe un singur obuz era de trei la unu, plus aprovizionarea cu obuze în care eram în deficit. În concluzie, în acest prim război mondial, dotarea cu tehnica militară depăşeşte net numărul şi vitejia combatanţilor. În faţa acestor armate bine instruite, dotate cu o asemenea forţă tehnică de luptă, Marele Cartier Militar Român începe să şovăie, şi şovăind greşeşte, oprind ofensiva din Ardeal pe poziţii şi concentrând-se asupra flancului sudic, asupra Armatei a III-a germane a lui Makensen, dând posibilitate Armatei a IX-a Germane să debarce, să organizeze şi pornească ofensivele împotriva celor trei Armate româneşti care avansaseră atât de rapid în Ardeal, unde ardelenii români le-au primit cu bucurie şi pâine cu sare în sens de ospitalitate şi tot ajutorul necesar dat din suflet.

Oprind ofensiva Armatei Româneşti în Ardeal, a fost absolut în favoare armatei germane, care nefiind atacată în faza de debarcare a putut să se organizeze şi deplaseze spre poziţiile româneşti defensive. Astfel, Armata Întâia este prima care ia contactul cu forţele armate germane. Primul este Grupul Cerna, încercat deja din greu anterior de austo-ungari, acum de o formaţiune a corpului alpin bavarez, luptă cât poate, apoi scapă de decimare prin retragere. Grupul Jiul, ce era pe poziţie în Defileul Merişor din care făcea parte şi bunicul meu, Ştefan Pădeanu, a luat contactul cu o puternică coloană germană ce intra în defileu. S-a deschis focul de ambele părţi, al germanilor era mult mai puternic şi necontenit. Germanii i-au copleşit şi au început o retragere treptată, organizată în care ariergarda lupta până ce termina muniţia apoi se retrăgea rapid în spatele altei formaţiuni ce se pregătise de întâmpinarea inamicilor şi asta a durat continuu pe tot parcursul defileului până la Bumbeşti unde diferite coloane româneşti se unesc, contra atacă, stăvilesc inamicii şi reuşesc să apere podul de la Târgul Jiu, aici bunicul meu a fost grav rănit pierzându-şi un ochi. A avut noroc că a fost scos imediat din câmpul de luptă şi vorba lui: avuse-i zâle.  

Armata a Doua dominată de superioritatea artileriei şi armelor de foc automate este forţată să se retragă în trecători. Ultima rezistenţă eroică o depun la menţinerea Braşovului, timp de trei zile, după care cu tot ajutorul primit sunt copleşiţi de pierderi şi trebuie să se retragă. O iniţiativă personală a îndrăzneţului Colonel Toma Popescu, care împinge Corpul Alpin înapoi este un act de eroic de rezistenţă menţionat de istoricii militari pe întreaga Armată a Doua.

Armata a Treia este singura care se ţine pe poziţii, dintre care Divizia a 7-a atacă şi reuşeşte să-i scoată pe secui din poziţie şi a doua zi ocupă Odorheiul Secuiesc. În joncţiune cu Divizia a 8-a împing pe austro-ungari până la ieşirea din Defileul Mureşului spre Deda.

Armata a Patra după dezastrul de la Turtucaia nu şi-a mai revenit deloc, şi din şase divizi au mai rămas doar trei, în retragere. Mă repet, aşa după Mircea Vulcănescu, înfrângerea de la Turtucaia a avut un efect moral devastator, cea mai tragică înfrângere din tot războiul.

Concluzia campaniei din Ardeal este că linia Făgăraş – Sighişoara – Târgul Mureş – Reghinul Săsesc, atinsă în primele săptămâni, rămâne în istorie cu fapte militare de avânt. Acum, nu mai au importanţă consideraţiile specialiştilor militari făcute ulterior despre greşelile acestei campanii şi cu atât mai puţin ale celor ce vor să se afle şi ei în treabă cu vorba. Eu închid ochii şi văd doar sfânta dorinţă de unire, a ostaşilor români care s-au jertfit. (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*