
Cred că i-a venit rândul lui Klaus Iohannis să creionez câteva nuanţe ale comportamentului sau, deoarece s-au adunat destule argumente în acest sens. L-aş numi „preşedintele jucăuş”, nu „jucător”. Să mă explic…
Aşadar, chiar de la începutul mandatului sau, Iohannis ne-a dat a înţelege că este o „mâţă blândă care zgârie rău” şi chiar a venit cu argumente. Primul ar fi acela că el vrea să facă o altfel de politică, deşi Constituţia, legea fundamentală a ţării, îi interzice să facă politică. Apoi a declarat că vrea să aibă un guvern al său, cu toate că un guvern, conform aceleiaşi Constituţii, rezultă din votul cetăţenilor care aleg Parlamentul şi care, la rându-i, propune premierul, iar acesta îşi alege echipa de guvernământ.
Or, preşedintele jucăuş ce face? Pe „terenul” denumit Facebook, tot solicită ca Parlamentul să nu se mai opună Justiţiei. De fapt, în această solicitare constă prima sa mare „fentă de jucăuş” deoarece vrea să determine realizarea unei majorităţi a „marelui PNL” care să dea jos Guvernul Ponta. De asemenea, trebuie să observăm că Iohannis face abstracţie totală de rolul puterii legislative din România, pe care o doreşte subordonată justiţiei, sperând, totodată, să cam închidă gura tocmai poporului care şi-a trimis reprezentanţii în Parlament.
Tot publicând ceea ce ar trebui să spună un preşedinte, şi în alt mod decât pe Facebook, celor care l-au ales, nu cred că greşesc dacă – ţinând cont că dumnealui este, de meserie, profesor – îi voi spune că se comportă ca un pedagog de şcoală nouă, deoarece consideră că tot ceea ce consemnează, deci nu spune verbal, ar trebui să fie apreciate drept dogme, legi general valabile, direcţii neabătute de urmat?!
Ei, dar domnul preşedinte Iohannis joacă foarte bine şi în alte două domenii: al cofetarului, unde are prăjitura „Klaus” şi al turismului, în care a stabilit, deja, „Drumul preşedintelui”. Păi, dacă vrei să-l simţi aproape pe şeful statului, mănânci o prăjitură „Klaus”, iar dacă în lipsă de altceva vrei să te plimbi, o poţi face, contra a 50 de lei pe oră, hălăduind pe „Drumul preşedintelui”. Astfel, poţi vizita nemaipomenitele foste locuri de joacă ale copilului Iohannis, bineînţeles şi casa în care s-a născut, parcul prin care, probabil, s-a plimbat cu prima iubită, şcoala în care a învăţat şi colegiul în care a predat profesorul Iohannis. Ca să nu mai vorbim de sediul Forumului Democrat German şi Biserica evanghelică în care se ruga Iohannis.
Dar să vorbim puţin şi de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis. Este uşor să fii purtătorul de cuvânt al unui om căruia îi place să vorbeacă. Ce te faci însă atunci când eşti purtător de cuvânt al unuia „mut”, cum se zice în popor, al unuia care „tace ca mortu-n popuşoi”? Rolul purtătorului de cuvânt este să-l facă vizibil, însă nu poate face minuni atâta vreme cât „materialul” este prost. Purtătoarea sa de cuvânt, din câte s-a spus, a fost un jurnalist bun. Dar în cele patru luni de zile nu a reuşit să transmită mare lucru de la Cotroceni. Este şi motivul pentru care şi-a dat demisia sau a fost invitată să-şi înainteze demisia.
Preşedintele Iohannis este un om dificil, în sensul că vorbeşte puţin. Cel puţin în public. În al doilea rând, că preşedinte Klaus Iohannis nu doreşte să transmită foarte multe lucruri. Nu-l interesează cancanurile, nu înţelege să comenteze tot ce se întâmplă pe scena politică. Din acest punct de vedere, este în totalitate un altfel de preşedinte, în totală contradicţie cu predecesorul său.
Lasă un răspuns