Au înflorit caişii, zarzării, corcoduşii, Cel de Sus zămislind, iată, o nouă ordine a naturii, capabilă să ascundă din spurcăciunea lumească. Este o revărsare de lumină primăvăratică, când clară, când difuză. Trăim vremuri de nesfârşită gâlceava nervoasă, urlată la tot pasul. Prea multă dihonie şi boscorodeală, cu o voluptate obscenă, într-o ţară săracă şi conservatoare, în care doar groparii, de la o vreme, se pot plânge de suprasolicitare.
Vreau să scriu, deşi un aş fi dorit, despre Traian Băsescu, despre neruşinarea cu care acest om, ales preşedinte de majoritatea populaţiei participante la vot, înjură cu vehemenţă ceea ce lăuda deşănţat cu câtăva luni în urmă: Justiţia. Va mai amintiţi cum se lăuda el, Zeus, cum îi spuneau cei din PDL, că a instaurat Justiţia pe pământul României? Culmea este că majoritatea românilor l-a crezut pe acest individ, aşa că l-a ales de două ori primar general al Capitalei, de două ori preşedinte al României, şi de două ori au refuzat, prin referendum, să-l demită. Nu puteau fi scuipături mai groase şi mai infecte pe obrazul României decât aceste multiple alegeri si realegeri ale acestui personaj, de a cărui toxicitate publică încă n-am scăpat.
Iată că acum, încolţit deja el personal, nu doar prin rude şi „apropiaţi”, vine din nou, pe la acelaşi redacţii care i-au făcut preş şi care au prostit o groază de ceteteni să porcărească exact oamenii din Justiţie, DNA, SRI, CSM, ÎCJC, Poliţie în legătură cu care se lăudase că „a avut mână bună” atunci când i-a instalat în funcţii.
Băsescu a afirmat că sunt prea mulţi judecători proveniţi din rândul procurorilor. Despre felul în care s-au făcut feluritele „promovări” s-au pronunţat alţii, chiar împotriva lui Băsescu, întrucât chiar el s-a lăudat cu sistemul inventat de el şi cu numărul imens de procurori şi judecători pe care i-a instalat ori i-a demis el însuşi, în ticăloasa cârdăşie, din 2005, cu Monica Macovei, pe care, culmea, acum o înjură tot el. Cât despre Florin Coldea, Livia Stancu şi Laura Codruţa Kovesi, foştii săi protejaţi, Băsescu afirmă că îi este silă de ei. Singura persoană în care crede până-n pânzele albe este Elena Udrea. Aceasta a rămas cea mai importantă, singura demnă de interes special, nu propria familie. Iată ce a respuns el, întrebat în legătură cu soţul fiicei sale Ioana, prins în Justiţie cu două dosare grele: „Ce sînt eu, şef de cadre în familie?! (…) Nu îmi reproşez că n-am pus SRI-ul înainte să se căsătorească fiicele mele să văd cu cine se căsătoresc”. Trec peste exprimarea de semianalfabet (chiar în limba română orală, nu în cea scrisă, mai elaborată, de care nu este capabil), pentru a va reţine atenţia cu o explicaţie a lui: cică „Elena Udrea nu a avut o problemă de dosar până la denunţuri”, când el nu nu mai era preşedinte, ci după aceea.
Trageţi singuri concluzia: mai degrabă s-au putut atinge procurorii de fratele sau, Mircea, decât de Elena Udrea…
Viclean şi rău ca vulpea şi ca lupul
În tot ce face, fără pic de scrupul
Şi-arată ghiarele la cei
Pe care paznici şi i-a pus la miei
Dar să nu-l credeţi ! , Tot ce face-acum
E-o altă “tehnică” de-a scoate..” fum”
Să-i mai prosteasc-odată pe români
Că doar aşa-şi slvează haita lui de cîini!