Viața e ca un balansoar, care ne poartă între iluzie și realitate, între speranțe deșarte și realități dureroase. Și asta din copilărie până la adânci bătrânețe. E un fel de joacă mai mult sau mai puțin conștientă, care dă culoare vieții. E nevoie să trăim în iluzie câteodată, ca să evadăm din realitate; e nevoie să revenim în realitate, fiindcă iluziile nu ne dau de mâncare. Am putea spune că sunt cele două fețe ale realității, cele două fețe ale zeului Ianis din antichitate.
Copiilor le plac poveștile, care le dau iluzia unei alte lumi în care orice este posibil, dar în care Binele învinge oricând Răul. Sunt de preferat, față de o realitate nu tocmai prielnică, în care întâlnesc restricții la tot pasul, uneori pălmuțe, urecheli, nevoi, necazuri, lacrimi, unde trebuie să meargă la școală, să învețe.
Tinerilor le plac iluziile, fiindcă le dau avânt, optimism și viața nu mai este dificilă, obstacolele nu mai sunt de netrecut. Își fac iluzii și vise privind viitorul lor, familia lor, cariera lor și totul pare trandafiriu, aureolat, strălucitor. Iubita este Ileana Cosânzeana, iubirea este eternă, fericirea va poposi în sufletul și în casa lor și nu va mai pleca niciodată; petrecerile se țin lanț, discotecile sunt pline până către dimineață, părinții susțin cu sacrificii numai de ei știute toate escapadele și nebuniile tinereții lor. Perioada de euforie se termină repede și atunci apare adevărata realitate: greutățile și lipsurile, insuccesele în carieră, neînțelegerile în familie. Nu întotdeauna au fost pregătiți suficient pentru a lupta cu toate și a avea reușită. La inaugurarea Universității Babeș-Boliay din Cluj-Napoca, regele Ferdinand, în cuvântarea rostită cu acel prilej, spunea : ,,Copii, făceți-vă cât mai multe iluzii, ca să aveți ce pierde și să vă mai și rămână!” Interesant îndemn !
Adulților le plac iluziile, când se gândesc la o bătrânețe fericită, în mijlocul copiilor și nepoților, iubiți, ajutați, stimați, ascultați. Pentru asta muncesc din zori și până-n noapte să câștige cât mai mult, să facă avere, să lase la copii de toate, să ,,trăiască ei mai bine de cum am trăit noi !” Renunță la concedii și multe bucurii ale vieții, fac economii ,,la sânge” ca să țină copiii în școli, să le asigure toate cele necesare, să le construiască ba una, ba alta, să le cumpere mașini și câte toate, să poată să se distreze și să fie fericiți. Ar fi frumos să fie așa! Din păcate, de multe ori realitatea este cu totul alta. Atâția bătrâni sunt părăsiți de proprii lor copii la vreme de boală și neputere. Atâția copii uită să mai fie recunoscători față de proprii lor părinți, să le ofere minimum necesar, pentru ca viața acestoa să fie cât de cât suportabilă! Mulți părinți sfârșesc uitați prin vreun azil, fiindcă domnii fii și doamnele fiice nu pot suporta mirosul, văicărelile, neputințele, bolile părinților. Singurul lucru care-i interesează este moștenirea!
Între iluzie și realitate am trăit și în viața socială de când mă știu. Eram în școală când se făcea colectivizarea și ni se spunea că va fi raiul pe pământ; ce-a fost în realitate nu mai spun. Ni se spunea că pe o anumită treaptă de dezoltare socială va dispare statul și dreptul, fiindcă conștiința se va dezvolta într-atâta, încât oamenii nu vor mai avea nevoie de reglementările autorităților; constat cu durere că infracțiunile se înmulțesc de la o zi la alta în țară și în lume, că autoritățile se simt uneori depășite de situație, că pușcăriile au devenit demult neîncățătoare. Și au trecut deja cincizeci de ani!
Ne bucuram ca niște copii la Revoluție de libertate, de perspectivele ce se întrezăreau pentru fiecare în parte și pentru toți laolaltă; după un sfert de veac vedem că industria a cam devenit o amintire, că agricultura e în agonie, că șomajul e tot mai mare, că tineretul ne pleacă peste mări și țări să-și câștige pâinea, că populația țării e tot mai puțină și tot mai îmbătrânită, că escrocii și hoții au supt nestingheriți vlaga țării și a neamului, că optimismul se risipește de la o zi la alta!
Ne-am entuziasmat ca niște copii când au apărut megaescrocheriile numite jocuri de noroc ale lui Stoica și Vântu. Iluzia unei îmbogățiri peste noapte i-a cuprins frenetic pe foarte mulți dintre noi. Fiecare se vedea un Ali-Baba călare pe comori fără număr. Pentru asta trebuia doar să-și dea ultima lescaie economisită pentru înmormântare sau pentru colivă, casa, apartamentul și ce mai era pe acolo. Realitatea a fost neiertătoare și parcă toate păcatele moșilor și strămoșilor au fost ispășite de ,,jucăuși”, fiindcă nici astăzi nu și-au mai revenit din cădere.
Ne-am iluzionat din patru în patru ani, când a fost vorba să votăm. Ne-am lăsat copleșiți de pupăturile candidaților, de zâmbetele lor, dar mai ales de promisiunile lor, ca să nu mai vorbim de cele câteva firimituri ce ni le-au aruncat acolo(bere, făină, zahăr, umbreluțe, punguțe, șepcuțe și alte jucării); i-am votat și apoi ne-au uitat! I-am recunoscut mai târziu pe unii dintre ei pe la televizor, cum ședeau la coadă pe la DNA, cu cătușele la mâini, cum erau înghesuiți în dubă și duși la pușcărie. Ne-am trezit la realitate și ne-am înfiorat când am aflat de sumele astronomice și averile colosale, pe care aleșii noștri reușiseră să le fure în cei câțiva ani de mandat.
Ne-am făcut iluzii că bătrânețea a fost alungată și niciodată nu se va mai întoarce la noi. Cel puțin la femei. Ele vor rămâne tot tinere și frumoase. Pentru asta și-au vopsit părul în mult mai multe culori decât are curcubeul. Toate arată de parcă ar avea… sub treizeci de ani. Rar mai vezi câte una cu părul alb! Unele și-au luat și lentile de contact în ton cu părul, cu poșeta, cu pantofii, cu unghiile. Astfel, observi că dacă până ieri erau cum erau, azi au ochii negri, verzi, galbeni, portocalii, albaștri, roșii, după culoarea partidului din care fac parte!
Ne-am făcut iluzii că valorile moral-religioase vor triumfa și se va face voia lui Dumnezeu ,,precum în cer, așa și pe pământ”. Ne îngrozim azi când vedem atâtea atentate teroriste săvârșite în numele religiei, când pretutindeni miroase a praf de pușcă, când state în care a fost propovăduită Evanghelia de aproape două mii de ani legalizează căsătoriile între bărbați și căsătoriile între femei, când credincioșii unei religii ard sau decapitează credincioșii altei religii și le distrug bisericile și simbolurile religioase, când viața de aici și cea de dincolo au ajuns o marfă ca oricare alta ce se poate negocia!
Ne-am făcut iluzii, socotind că știința va rezolva toate problemele privind alimentația și sănătatea. Astăzi constatăm îngroziți că au fost otrăvite pământul, apa, aerul, plantele, animalele, oamenii. Nu mai știi ce să mănânci și ce să bei neotrăvit cu tot felul de substanțe chimice. Bolile grele și nevindecabile fac ravagii, oamenii sunt tot mai vlăguiți, mai anemici, mai dezgustați de tot și de toate.
Rezumând, am putea spune că pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i… realitatea!
Cele câteva repere de mai sus nu au menirea de a ne alunga speranța. Dimpotrivă. Toate cele de mai sus nu sunt decât biete ,,speranțe”, mai bine-zis iluzii, pe care ni le-am pus în oameni. O singură formă de speranță este valabilă și nu ne va înșela niciodată: speranța în Dumnezeu.
Lasă un răspuns