La Mangalia, se află Moscheea „Esmahan Sultan”, cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România, ridicat în anul 1575 (sau în anul 931, după calendarul musulman Hadjira), în memoria unuia dintre cei mai importanţi conducători ai Imperiului Otoman din acea perioadă, Selim al II-lea (1566-1574), cel numit Bețivul sau Cel Blond de către fiica sa, Esma. Esma a fost fata sultanului Selim al II-lea şi a unei nobile venețience Cecilia Venier Baffo, devenită ulterior sultana Nurbanu. Nepoată a lui Suleyman Magnificul și a celebrei Hurrem, prințesa Ismahan (Esma, Esmahan, Esma-Han) s-a născut în 1544, iar la 16 ani a fost căsătorită cu Marele Vizir Sokollu-Mehmed Paşa (1565-1579), care era cu aproape patruzeci de ani mai în vârstă. În timp ce soțul ei era mai tot timpul plecat, Ismahan a ales să își petreacă mare parte din timp, nu la Istanbul, ci în Dobrogea noastră dragă, la Mangalia. Aici a ordonat în anul 1575 construirea frumoasei moschei, la un an de la moartea tatălui ei. În cinstea acestuia, s-a ridicat astfel un monument istoric şi de artă musulmană, în stil maur. Povestea prințesei Ismahan, mai puțin cunoscută totuși, merge mai departe, și aceasta, rămasă văduvă în anul 1579, se căsătorește cu Ali Pașa Kalaylikoz, guvernator de Buda. Moare în anul 1585, la numai 41 de ani.
Povestea moscheii ce îi poartă numele merge mai departe… Datorită ctitoriei sale a fost un lăcaș de cult important al imperiului. Acest lucru este demonstrat și de personalitățile ce au fost înmormântate chiar în curtea acestei moschei. Pe lângă negustori importanți și înalți oficiali ai orașului, la Esmahan Sultan au fost înmormântați chiar și generali ai Imperiului. Dovadă stau pietrele funerare „cu turban”, care era făcute doar în cinstea marilor demnitari. Identitatea personalităților otomane înmormântate aici, la Mangalia, în ultimele trei secole rămâne încă o enigmă. Despre prințesa Ismahan se spune că a fost înmormântată la Istanbul, în Marea Moscheie Hagi Sofia, dar cine știe… Poate ultima ei dorință a fost să nu se despartă de moscheea sa, din micul oraș aflat în însorita Dobroge.
Cea mai veche reprezentare grafică a acestei moschei este o pictură în acuarelă, ce datează din anul 1828 şi care a fost realizată de către călătorul francez Hector de Bearn. Construcţia monumentului este făcută din piatră de către meşterii pietrari turci şi pereții acesteia au o grosime de 85 de centimetri. Zidăria a fost făcută fără a se folosi vreun liant, ci doar cu scoabe din oţel ce țin unite blocurile de piatră. Aceeaşi tehnologie a fost folosită şi la ridicarea minaretului. Trebuie amintit şi faptul că, la construcţia geamiei, s-a folosit piatră din zidurile cetăţii antice Callatis, în timp ce fântâna rituală aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, la fel de valoros prin vechimea sa, atât din punct de vedere cultural, cât şi spiritual, cu morminte vechi de peste 300 de ani. Moscheea şi cimitirul acesteia sunt înregistrate în lista Monumentelor Istorice din România, fiind considerate, ca importanţă, de clasă „A“. De istoria acestei moschei este legată şi o poveste interesantă a celebrului turc Evlia Celebi, care, în anul 1452, când Dobrogea intrase sub stăpânire otomană, îi îndemna pe toţi să meargă la Mangalia: „…du-te la Mangalia, care este Kaaba-Mecca pribegilor şi a sărmanilor”.
După anul 1989, această moschee căzută în paragină, a fost reamenajată cu ajutorul Primăriei Municipiului Mangalia. În perioada comunistă, datorită politicii de partid, instituția de cult fusese părăsită, fiind sufocată de buruieni, iar cimitirului i se demontase gardul. La câțiva ani după Revoluție, vechile morminte turcești, precum și moscheea propriu-zisă, au fost recondiționate, iar incinta curții a fost împrejmuită cu un gard înalt. În anul 2008 au avut loc lucrări de restaurare și refacere din temelii a moscheii, iar acoperișul a fost înlocuit cu unul nou. În interior s-a refăcut tencuiala pereților, iar minaretul, care era foarte înclinat, a fost adus la starea inițială. A fost refăcută și fântâna din curte, fântână ce fusese astupată în anul 1959, când deținuții care au fost folosiți la lucrările de construcție și demolare din oraș, au astupat-o cu moloz. Acum apa de aici va fi folosită din nou pentru ritualul spălării morților, ca și acum 50 de ani, cum ne-a declarat președintele Uniunii Democrate Turco-Tătare din Mangalia, Nuredin Tair. În ceea ce privește mormintele care aparțin unor oameni de vază ai Imperiului Otoman (mormintele „cu turban”), unele dintre acestea sunt cu mult mai vechi decât moscheea, având aproape 900 de ani, iar inscripțiile de pe ele, scrise în piatră, în araba veche, vor fi descifrate de specialiștii turci implicați în acest proiect. Prețul lucrărilor de restaurare a fost de peste un milion de euro, iar suma a fost suportată în întregime de onorabilul cetățean turc Capa Tunc, fost bancher și proprietar al unui mall din București. Din declarațiile președintelui Tair, această sumă a fost acordată de onorabilul Capa Tunc ca și „zakah”, reprezentând vechiul obicei musulman al daniei, care se plătește o dată pe an săracilor sau pentru slăvirea lui Allah.
Și pentru că mi s-a părut curios acest act de danie (așa cum românul Iosif Constatin Drăgan a subvenționat singur statuia lui Decebal din Golful Mraconia de la Porțile de Fier, ca amintire a faptelor sale de vitejie – acum fiind declarată Cea mai mare statuie în piatră din întreaga Europă), am încercat să aflu cum este și pe la turci cu dania. Dania rituală este chiar unul dintre stâlpii islamului (al credinței), fiind privită ca o formă de purificare a averii (câți ar trebui să își „purifice” averile și pe la noi, prin România). Cuvântul „danie” care corespunde cuvântului arab „zakat” sau „sadaqa” se referă la „un impozit perceput pe anumite tipuri de bunuri și distribuit unor persoane care au nevoie de ajutor sau care trebuie să fie recompensate pentru servicii legate de colectarea și distribuirea acestor ajutoare.” Procentul perceput, care poate fi a zecea parte sau a douăzecea parte, este reglementat în cărțile de drept canonic, în funcție de natura bunurilor impozitate: produse agricole, turme, bani. Instituția „zakat” – ului își are originea în perioada lui Muhammad și se dezvoltă mult în timpul primului calif, Abu Bakr, devenind sursa esențială de venituri care au făcut posibilă expansiunea imperiului islamic. În principiu, era percepută în natură, în fiecare an, din averea fiecărui musulman. Potrivit Coranului, nu trebuie cheltuită decât în scopuri umanitare bine definite în acest text: răscumpărarea înrobiților, ajutorarea membrilor comunității, drumeților, celor înglodați în datorii, voluntarilor din războiul sfânt și indivizilor care, potrivit intențiilor exprimate în Coran, trebuie să fie câștigați de partea islamului.”
„Milosteniile sunt pentru cei săraci și nevoiași, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiților, pentru cei înglodați în datorii, pentru calea lui Dumnezeu și pentru drumeți. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este știutor, Înțelept.” (Coran) În Occident a face danii este în general considerat, nu atât ca un act de credință, cât asemenea unui lucru pe care este bine să-l facem, iar accentul se pune adesea mai mult pe obiectul acestui gest – cei fără adăpost, săracii – decât pe actul în sine al dăruirii. În islam a face milostenie este considerat mai degrabă un act de credință. Se consideră că o astfel de donație purifică ceea ce rămâne. Regulile după care se calculează cât anume trebuie să facă milostenie un musulman sunt la fel de precise ca și acelea după care se calculează impozitul pe venit.
Să reținem: „zakat” – luia fost „…sursa esențială de venituri care au făcut posibilă expansiunea imperiului islamic”. Acum să ne întrebăm câți români ar accepta să plătească acest impozit pe avere, spre a ajuta să se ridice și România? Turcia a înțeles că numai având cetățeni bogați poate fi o țară bogată, dar a creat și mecanisme de salvare a celor aflați la nevoie sau de conservare a patrimoniului cultural și spiritual. Turcia este în acest moment a 17-a țară din lume, după PIB.
Poate ne vom inspira și noi din aceste mecanisme blânde de aducere la egalitate a oamenilor, de întrajutorare și promovare. Poate de aici s-au inspirat și francezii sau americanii când au propus și ei așa ceva pentru țara lor.
În perioada restaurărilor o delegație turcă, condusă de ambasadorul Turciei în România, Ahmet Rifat Okcun, a vizitat moscheea din Mangalia. Scopul vizitei a fost acela de a observa „la fața locului” stadiul lucrărilor de reparații ale celei mai vechi moschei din România, Esmahan Sultan. Ambasadorul Ahmet Rifat Okcun s-a dovedit un vizitator constant al municipiului de la malul mării, el fiind implicat și într-o serie de manifestări cultural-artistice ce au loc periodic aici, în sânul comunității turco-tătare.
Clădirea, situată pe str. Oituz nr. 1, este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Constanța (cod LMI CT-II-m-A-02901), sub numele de Geamia „Esmahan Sultan”. Aceasta folosește comunității turco-tătare din Mangalia, ce numără în prezent mai bine de 3.000 de credincioși musulmani. Este adevărat că dintre aceștia vârstnicii sunt cei care vin în fiecare zi la rugăciunile rituale, dar la cele două sărbători anuale ale islamului, Idul Fitr și Idul Adha, moscheea Esmahan Sultan devine neîncăpătoare.
În prezent moscheea ce poate primi în spațiul său peste 200 de credincioși, poate fi vizitată de turiști sau locuitori ai orașului, iar hogea Halil Ismet de la Esmahan Sultan le va prezenta acestora istoria acestui lăcaș de cult. De asemenea, vizitatorii au acces inclusiv în cimitir şi pot urca şi în minaret, de unde pot admira panorama întregului oraş.
Lasă un răspuns