– Aspecte puţin cunoscute despre activitatea unor generali în timpul evenimentelor din decembrie 1989 –
Implicarea militarilor în evenimentele din decembrie 1989 reperezintă probabil cea mai neagră perioadă din istoria Armatei Române. Militarii s-au confruntat în această perioadă cu o gravă problemă de conştiinţă. Juraseră credinţă poporului român, dar şi să execute întocmai ordinele comandantului suprem. Poporul se revoltase împotriva conducătorului „mult iubit”, iar acesta a ordonat armatei, ca şi forţelor Ministerului de Interne şi Gărzilor Patriotice, să acţioneze cu fermitate pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Atunci ar fi trebuit să intervină în joc conducătorii militari, care să-şi asume responsabilitatea unei poziţii tranşante. Obedienţa faţă de Nicolae Ceauşescu, preocuparea pentu a-şi salva propria piele şi implicarea unora dintre ei în lovitura de stat organizată şi coordonată de forţe externe, vor sta la baza tragediei în care au fost implicaţi militarii români în această perioadă. Voi prezenta în continuare câteva aspecte mai puţin cunoscute din activitatea generalilor cu mari responsabilităţi militare în această perioadă.
Generalul Vasile Milea
Generalul Vasile Milea a fost perceput ca o personalitate obedientă faţă de Nicolae Ceauşescu. Semnificativă , în acest sens, este cuvântarea acestuia la Congresul al XIV-lea al P.C.R.: „Este pentru mine o mare cinste şi onoare de a exprima în faţa Congresului gândul şi voinţa întregii armate de a susţine cu însufleţire şi ardoare, în deplin consens cu întregul popor, realegerea în funcţia de secretar general al partidului, a încercatului militant communist – o personalitate de excepţie între marile personalităţi ale neamului românesc, de numele şi faptele căruia sunt legate impunătoarele realizări ale acestei epoci fără precedent în istoria multimilinară a poporului nostrum, a luptătorului neînfricatpentru apărarea independenţei naţionale, a dreptului sacru al poporului roman de a-şi făuri, în libertate şi demnitate propriul destin – tovarăşul Nicolae Ceauşescu […] Din magistralul Raport prezentat Congresului înţelegem profund că datoria supremeă a oştirii este aceea de a fi gata oricând, la chemarea patriei şi la ordinul comandantului suprem, să apere, împreună cu întregul popor, cuceririle socialiste, integritatea teritorială şi independenţa naţiunii române şi ne angajăm solemn în faţa Congresului, a dumneavoastră , mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, că vom face totul pentru a onora şi îndeplini cu demnitate sarcinile ce ne revin, cu nestrămutată convingere că numai în acest fel vom servi cu credinţă poporul, socialismul, patria noastră liberă şi independentă – Republica Socialistă România”. Generalul a ţinut acest discurs, cunoscând în detaliu ceea ce se pregătea României, fiind beneficiarul informaţiilor transmise de ataşaţii militari din Ungaria şi Iugoslavia, Aparent, în decembrie 1989, generalul şi-a respectat angajamentul făcut, transformând Armata Română în principala forţă de represiune prin:
– Emiterea „Precizărilor în 14 puncte”, la 17 decembrie 1989, ora 13.30, prin care ordona executarea focului de armă împotriva demonstranţilor. Acest ordin a fost emis cu mult înaintea Şedinţei C.P.EX., care s-a desfăşurat în jurul orei 17.00;
– Ordonarea, în ziua de 21 decembrie 1989, participării trupelor din Arad, Braşov, Cluj, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Sibiu, la interzicerea şi ulterior reprimarea demonstraţiilor, cu toate că era la curent cu urmările ordinelor date şi cu situaţia existentă la Timişoara;
– Ordonarea participării militarilor din garnizoana Bucureşti la reprimarea manifestaţiilor din zilele de 21 şi 22 decembrie 1989.
Pentru aceste fapte a fost avansat post mortem la gradul de general de armată prin Decretul nr.16 al preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale din data de 28 decembrie 1989. A fost înmormântat cu onoruri militare.
Ulterior au apărut o serie de informaţii care schimbă percepţia acţiunilor acestuia pe timpul evenimentelor şi explică plauzibil cauza morţii acestuia. În decembrie 2007, la Cercul Militar Constanţa, cu ocazia lansării lucrării colonelului Alecsandru Bălan intitulată „Generalul Vasile Milea”, în prezenţa unui număr important de cadre militare în rezervă şi în retragere, domnul gen. bg. dr. Ion Cârciumaru, fost senator P.R.M., a făcut o declaraţie surprinzătoare. Acesta a arătat că, în ziua de 14 decembrie 1989, la prânz, în anticamera biroului ministrului apărării naţionale, a participat la o întâlnire a acestuia cu generalii Iulian Topliceanu şi Iulian Vlad. Cu această ocazie s-a discutat despre o lovitură de stat militară, în urma căreia armata să preia conducerea în România pentru doi ani, după care să o predea civililor. Intrigat de această declaraţie am stabilit o întâlnire cu domnul general pentru a afla mai multe detalii despre acest eveniment. Ne-am întâlnit la locuinţa sa din Constanţa, ocazie cu care acesta mi-a relatat despre această întâlnire de taină şi convingerea sa că generalul Vasile Milea a fost asasinat. Am convenit ca domnia sa să mă ajute în realizarea unei lucrări despre generalul Vasile Milea, având în vedere că a fost un apropiat al familiei acestuia. În această lucrare urma ca eu să am deplina posibilitate să prezint toate aspectele pozitive şi negative care ar fi rezultat pe timpul documentării. În perioada următoare mi-am dat seama că nu voi putea avea acces la unele documente relevante care să îmi permită elaborarea unei lucrări veridice şi am renunţat la proiect.
Peste câţiva ani, în ziarul „Tricolorul” din 26 octombrie 2011, va apărea următoarea mărturie a gen. bg. dr.Ion Cârciumaru: „În ziua de 17 decembrie 1989, în încăperea în care se odihnea generalul Vasile Milea, din M.Ap.N., am fost martor al unui eveniment deosebit de important: Milea şi Postelnicu au discutat, timp de 2 ore, despre intenţia de a da o lovitură de stat militară. Nu s-au ferit de mine, au vorbit deschis. Am înţeles că ei aveau acordul ruşilor, în special prin relaţiile pe care şi le făcuse Milea. În mod concret, cei doi (care conduceau ministerele-cheie ale ţării) au pus la cale înlăturarea, pe cale paşnică, a lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea Puterii de către un Comitet Militar. Acesta ar fi urmat să conducă România timp de 2 ani, pînă la liniştirea situaţiei, timp în care s-ar fi înfiripat libertăţile democratice şi ar fi prins viaţă partidele politice, dar în mod civilizat, nu anarhic, nu prin demonstraţii interminabile şi lupte de stradă. După 2 ani, s-ar fi organizat alegeri libere şi militarI s-ar fi retras.”
Deosebirile între cele două variante pot fi cauzate de unele erori în datarea evenimentului datorate vârstei domnului gen.bg. dr. Ion Cârciumaru sau perioadei mari de timp scursă de la data desfăşurării acestuia. Este posibil până la proba contrarie, să fi avut loc două întâlniri, la care să fi participat separat persoanele indicate. Interesant este faptul că nimeni nu a dezminţit desfăşurarea evenimentului relatat în ziarul „Tricolorul”. Ideea că gen. Vasile Milea căuta o soluţie la evenimentele care urmau să se desfăşoare este susţinută de o altă mărturie surprinzătoare, aparţinând viceamiralului Constantin Iordache. Acesta arătă că în ziua de 15 decembrie 1989, după amiaza, la terminarea şedinţei Consiliului de Conducere al Ministerului Apărării Naţionale, a fost invitat să se întâlnească la sediul ministerului cu generalul Milea. După ce a petrecut mai multe ore în anticameră, în jurul orei 20.00, a fost primit de ministru care a cerut să-i prezinte situaţia din Marina Militară şi din oraşele Dobrogei. După 20-25 de minute de discuţii, întrevederea s-a terminat brusc, argumentul ministrului fiind următorul:
– Îmi pare rău că nu putem sta mai mult de vorbă, dar trebuie să vină la mine tovarăşul Mazilu. Eu pentru că nu ştiam cine este acest Mazilu, l-am întrebat:
– Cel care a scris Dreptul Maritim Internaţional?” Mi-a răspuns:
– Da, el este. A apărut în uşă unul dintre aghiotanţi, care i-a raportat că tov. Mazilu se îndreaptă spre minister”
În continuare viceamiralul Constantin Iordache arată: „Nu ştiu ce a discutat Dumitru Mazilu cu generalul Milea. Se ştie că după 22 decembrie, Dumitru Mazilu a fost una din personalităţile marcante ale noii conduceri de stat a României şi că la funeralile care i s-au făcut generalului Milea, în holul Academiei Militare din Bucureşti, cel care a rostit panegericul a fost tocmai Dumitru Mazilu.”
Acelaşi amiral arată că a relatat acest episod membrilor Comisia parlamentare care cerceta evenimentele din decembrie 1989. „Toţi s-au mirat că generalul Milea a avut această întâlnire cu Dumitru Mazilu, care atunci era considerat un dizident şi era pus pus sub urmărire.”[5]
În mai 1989 , din ordinal gen. Vasile Milea, are loc cea mai bizară rocadă de cadre din Armata Română, care nu a fost analizată de istoricii şi analiştii militari. Patru tineri ofiţeri , toţi şefi de stat major ai unor divizii, sunt mutaţi, fără nicio justificare, astfel:
– Lt. col. Zeca Constantin, de la Constanţa la Timişoara, asigurând prin cumul şi funcţia de comandant al Diviziei 18 Mecanizate
– Lt.col. Cioară Ion, de la Cluj la Iaşi, asigurând prin cumul şi funcţia de comandant al Diviziei 10 Mecanizate
– Mr. Cheptene Viorel, de la Iaşi la Constanţala, la Divizia 9 Mecanizată, comandată de gen. Popa George
– Mr. Bădălan Eugen, de la Brăila la Oradea, la Divizia 11 Mecanizată, comandată de gen. Şchiopu Nicolae.
Este foarte posibil ca ministrul apărării, având în vedere ce urma să se întâmple, să-şi fi plasat în zonele deosebit de sensibile oameni de încredere. O altă variant ă de luat în seamă ar consta în plasarea acestor ofiţeri în zone în care nu aveau rude, prieteni, pentru a exista garanţia executării ordineleor de executare a represiunii. Cert, este că aceşti tineri ofiţeri, unii implicaţi în represiunea din perioada 16-22 decembrie, ordonată şi coordonată de Vasile Milea, imediat după evenimente, au avut ascensiuni spectaculoase. Din închisoare Ion Coman se lamenta: „De trei ani de zile sunt în zeghe de deţinut politic, pentru că nu pot să fiu de drept comun, şi alţii, care au fost acolo, au primit două, trei grade”.
Generalul Ion Hortopan
Col. (r) Nicolae Diaconescu, ofiţerul care la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de mr. Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989: Căpitanul Neculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989 la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (C.I.T.). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau trei persoane civile. La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Căpitanul Diaconescu a înţeles în urma acestei discuţii, că cei cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă cunoaşte Timioşoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut următoarele precizări: „Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului!” A mai fost sfătuit: „să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare, intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în cutare sau cutare ţară vecină”. Mai târziu, după desfăşurarea evenimentelor, căpitanul Neculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul desfăşurării evenimentelor cineva a renunţat la această hotărâre. Elevii din Lipova au fost trimişi în data de 21 decembrie 1989 să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandaţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de stat major al unei unităţi militare, să execute recunoşteri în două zone ale municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două săptămâni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente soldate cu un mare număr de victime în rândul demonstranţilor.
Trebuie amintit faptul că generalu Ion Hortopan împreună cu generalul Vasile Milea, au coordonat, în noaptea de 21/22 decembrie distrugerea „baricadei de la Inter” soldată cu 49 de morţi şi sute de răniţi. Surprinzător, generalul Ion Hortopan nu a fost avansat în grad şi funcţie de noile autorităţi, fiind trecut în rezervă prin Decretul nr.137 din 24 februarie 1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Niciodată nu va fi anchetat pentru implicarea în represiunea din decembrie 1989. A încetat din viață la data de 6 aprilie 2000, fiind înmormântat cu onoruri militare.
Generalu Victor Atanasie Stănculescu
După „fuga” lui Nicolae Ceauşescu, omul momentului devine generalul Victor Atanasie Stănculescu. El nu a dat nicio lovitură de stat, cum sunt tentaţi să prezinte desfăşurarea evenimentelor unii istorici sau jurnalişti, ci a luat toate măsurile pentru respectarea planului privind înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea puterii de către gruparea agreată şi susţinută de Moscova. Nu putem fi aşa naivi încât să credem că cei care au planificat desfăşurarea evenimentelor au lăsat la voia întâmplării etapa cea mai importantă: preluarea puterii. Că absolut întâmplător gen. Victor Atanasie Stănculescu, din multiplele variante de acţiune pe care le avea la dispoziţie, a ales să predea puterea grupării Iliescu, considerându-l pe acesta cel mai viabil conducător posibil. Scenariul iniţial prevedea izbucnirea conflictului între Armată şi Securitate. În ziua ziua de 21 decembrie 1989, ora 17.00, Radu Ioanid (întâmplător?) anunţa la „Radio Europa Liberă” că în oraşele din vestul Românie au fost semnalate ciocniri între Armată şi Securitate. Desigur, informaţia era falsă, dar ea prefigura desfăşurarea viitoare a evenimentelor.
Gen. Victor Atanasie Stănculescu este cel care face posibilă izbucnirea conflictelor între Armată şi Securitate, în principal prin emiterea Notei Telefonice nr. 39, în ziua de 22 decembrie 1989, ora 13.30. Deşi unii conducători militari cereau ca armata să rămână în cazărmi, acesta ordonă ieşirea militarilor pentru paza şi apărarea unor obiective importante, la solicitarea noilor autorităţi, în curs de instalare. În această notă telefonică există o prevedere foarte interesantă: subunităţile care vor asigura paza acestor obiective „să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc”.
Se impun cel puţin câteva întrebări:
– Ce informaţii a avut generalul când a emis acest ordin? În niciuna din intervenţiile sale ulterioare, acesta nu dă absolut niciun detaliu referitor la acest aspect.
– În nota telefonică nu se face nicio referire la componenţa grupurilor înarmate, lăsând pe cei care executau misiunile de pază să-şi identifice inamicul, ceea ce este foarte grav.
– De ce această notă telefonică nu s-a prelucrat cu militarii plecaţi în astfel de misiuni? Nota telefonică care cuprindea „Precizările în 14 puncte” a generalului Vasile Milea, a fost prelucrată în detaliu tuturor militarilor înainte de a părăsi cazărmile, trimişi fiind să acţioneze împotriva demonstranţilor. Militarii trimişi să apere diferite obiective vor afla mult după desfăşurarea evenimentelor despre conţinutul acestei note telefonice. Este evident că singurii din România care aveau armament şi muniţie la 22 decembrie 1989, în afara militarilor M.Ap.N., erau militarii aparţinând Ministerului de Interne.
Tot din ordinul gen. Victor Atanasie Stănculescu, la Sibiu, lt.col. Aurel Dragomir, „se apără” trăgând cu toate categoriile de armament asupra Inspectoratului Judeţean al M.I. La ora 15.00 gen Ştefan Guşă ordonă din studioul TVR ca şcolile militare din Sibiu şi celelalte unităţi militare din oraş să se retragă imediat în cazărmi şi „să nu mai tragă absolut niciun foc!”, dar gen. Victor Atanasie Stănculescu ordonă continuarea atacurilor asupra obiectivelor aparţinând M.I.. Generalul trebuia să-şi îndeplinească misiunea altfel, instigatorii din televiziune, nemaiavând cu ce impresiona milioanele de români naivi. Pentru faptele sale, la 28 decembrie 1989, generalul este avansat la gradul de general colonel şi numit ministru al economiei naţionale, prin decrete semnate de către Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008 a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru implicarea în represiunea de la Timişoara şi a fost degradat la gradul de soldat.
Generalul Mihai Chiţac
Generalul Mihai Chiţac a condus, în ziua de 18 decembrie 1989, represiunea în zona Catedralei din Timişoara soldată cu trei morţi şi cinci răniţi. În ziua de 22 decembrie, apare la Televiziune Română, devenită „liberă”, alături de Petre Roman şi gen. Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I-a, având, între orele 14.00-14.15 o intervenţie controversată. Cu această ocazie, după ce îi roagă pe comandanţi „să nu ordone represalii împotriva populaţiei”, cere tuturor militarilor din M.Ap.N. şi M.I. „să sprijine actuala orientare politică în ţara noastră” şi „să fie în măsură oricând să dea o contralovitură, o ripostă hotărâtă oricăror ar încerca… acelora care ar încerca să zdruncine nouă orientare politică, socialist democratică în ţara noastră”. Din această intervenţie se observă cu uşurinţă că generalul habar nu avea ce se întâmpla în armată. Niciun general al Armatei Române nu şi-ar fi permis la acel moment să ordone executarea unor represalii împoriva populaţiei care manifesta în stradă. Generalul trebuia să arate că există încă forţe devotate lui Nicolae Ceauşescu. La fel ca gen. Nicolae Militaru, care ordona oprirea măcelului! Măcel care nu a existat decât în mintea lui! Se pregătea terenul pentru apariţia temuţilor şi invizibililor terorişti care „trag din toate poziţiile” împotriva oricui, dar nu şi împotriva noilor conducători! Foarte important este faptul că generalu Chiţac cunoştea noua orientare politică a ţării, care era în totală contradicţie cu ce scanadau tinerii în stradă: „Fără comunişti!” Gen. Mihai Chiţac, urmare a acestor acţiuni controversate, la data de 28 decembrie 1989, este avansat la gradul de general colonel şi numit în funcţia de ministru de interne, prin decrete semnate de Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. La 15 octombrie 2008 a fost condamnat la 15 ani de închisoare şi degradat la gradul de soldat. A decedat la 1 noiembrie 2010.
(va urma)
Lasă un răspuns