Cea mai frumoasă şi solemnă paradă militară din istoria prezentului şi cel mai frumos gest înfăptuit de Ziua Naţională a României: arborarea drapelului naţional pe Vîrful Parîngul Mare (la cota 2.519, de către jandarmii montani hunedoreni, după un drum de şapte ore prin zăpadă viscolită, la o temperatură sub 0 grade Celsius). Citîndu-l pe Comandorul (r), Prof. univ. dr. Ion Giurcă, pe întreg cuprinsul Ţării, Ziua Naţională a fost sărbătorită „cu solemnitatea şi sobrietatea necesară şi firească şi, împotriva tuturor vicisitudinilor conjuncturale, nu au fost prilejuri de ură, încrâncenare şi dispute sterile, care să genereze imagini şi discuţii nedemne pentru Ziua României”. Nu putem, totuşi, ignora realitatea, pentru că, precum Ianus, ea are două sau mai multe feţe, nu tocmai curate.
Astfel, mă întreb ce-a căutat la tribună Nicholas Michael Medforth-Mills? Eventual îşi putea petrece timpul la coada la sarmale, la fasole cu ciolan sau la ţuică! Cu toată încărcătura lui, 1 Decembrie n-a fost atît de fascinant pentru unii colegi de breaslă, care s-au ocupat de ciobanii „oaie-rless” sau au dat Ziua Naţională pe suferinţa lui Bote, aflat în doliu după moartea dihorului de 5.000 de euro, tratat în Franţa, mort şi îngropat tot acolo. Ăsta da subiect de presă! Vedeţi şi dumneavoastră unde a ajuns societatea noastră! Cu adevărat există „o convergenţă de interese” între informare şi manipulare, cum există între Bucureşti şi Beijing.
Pe lîngă „promovarea schimburilor la nivel înalt”, dragostea cu China a îmbătat de-a binelea şi-a dat pe spate conducerea de la Bucureşti. Cu un ochi la Oltchim şi cu celălalt la vacile româneşti, premierul chinez ne-a promis instalaţii şi tehnologii avansate, infrastructură şi altele chinezării, unele luate cu copy-paste, contra 500. 000 bovine şi alte produse agricole, pe care le vor primi ca bonus. Despre ce infrastructură vorbeşte premierul chinez, pentru că eu nu cunosc niciuna construită de chinezi în Europa. A!, da există o tentativă de autostradă în Polonia, unde s-au ales cu rezilierea contractului din cauză nelivrării la standarde de calitate! Cîtă încredere să ai că vor face treabă bună în deplasare, cînd au o cazuistică tragică. În România, în luna septembrie, una din marile companii chineze de construcţii s-a retras din cursa pentru Autostrada Comarnic-Braşov, pentru că, potrivit revistei Capital, dorea să aducă materiale şi muncitori din China. Ei, dragii mei, limba rusă a intrat demult în crepuscul, engleza plictiseşte, aşa că, trimiteţi-vă copiii să înveţe chineză! De!, nu se ştie. Va fi o condiţie sine qua non în dosarul de angajare peste cîţiva ani! Nu ştim noi ce-au pus la cale şi ce au semnat cei doi premieri în memorandum! Adevărul stă întotdeauna între rîndurile fără acces la public. Dacă se va realiza linia de cale ferată de mare viteză, incluzînd inelul feroviar al Capitalei, asupra căreia au insistat cei doi primi, atunci ar fi cazul ca parlamentarii noştri să renunţe la limuzine şi să meargă la Palat cu trenul super rapid. La fel procedează Simon Burns, Ministrul Transporturilor din Marea Britanie, care, în ultima vreme, face „naveta” cu trenul. Înainte de asta, ministrul folosea pentru deplasările către şi de la serviciu o maşină cu şofer, care îi costa pe contribuabili nu mai puţin de 80.000£ anual. Contribuabilii şi-au arătat nemulţumirea, aşa că el a ales să n-o mai folosească, gestul lui Simon Burns fiind un răspuns la presiunea publicului.
Încîntat, nevoie mare, potrivit propriei declaraţii, că susţine un discurs în „cea mai mare clădire din lume în care funcţionează un parlament”, premierul chinez, de cum a păşit înăuntru, a dat-o în bară cu „solemnitatea, înţelepciunea, forţa şi aspiraţia poporului român”, pe care, cică, le-ar fi simţit între aleşi, în Palatul Parlamentului? Să nu-i fi trecut lui pe la nas nicio pală de ipocrizie specifică parlamentarilor români? Stupidă periuţă, domnule Li Keqiang! „Forţa şi aspiraţia poporului român” aţi fi simţit-o în mijlocul românilor, cocoşaţi de biruri şi de sărăcie! Da, dragostea cu China are ştate vechi, iar prietenul vechi e ca vinul vechi. Cu cît e mai vechi cu atît e mai bun de dat la întors. Cît priveşte mult proclamata „cooperarea cu Europa de Est şi cu U.E., atît Germania cît şi China trag cu praştia în geamurile bătrînei Europe! Reînnoirea relaţiilor cu China va demara afacerile cu porci, instalaţii eoliene, vite şi trenuri, în condiţiile în care România are la conducere copiloţii F.M.I, care mizează numai pe austeritate, moneda favorită, promisă de aleşi F.M.I. Cînd guvernul a reînnodat acordul cu F.M.I., a acceptat să împartă conducerea ţării cu organismul-vampir. Tocmai de aceea nu există o strategie de redresare naţională! Prioritate au indicaţiile unor funcţionari străini, care mînuiesc finanţele lumii, inclusiv pe ale noastre şi care, iată, nu-şi mai iau piciorul de pe pedala de frînare a României.
În final, ceea ce afirmam cu ceva timp în urmă cu privire la salariile primarilor s-a adeverit. Senatorii şi deputaţii, care o duc extrem de greu, şi-au votat un buget mai mare pentru ei, şi au adoptat iniţiativa legislativă care prevede majorarea indemnizaţiilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Asta pe lîngă faptul că, Guvernul a dat pe furiş 4,5 milioane de euro primăriilor pentru „cheltuieli urgente în sezonul rece”, printr-o hotărîre aprobată în şedinţa de săptămîna trecută a Executivului, dar care nu a fost inclusă pe lista documentelor făcute publice. Publicată direct în Monitorul Oficial vinerea trecută, hotărârea arată că Guvernul a transferat cele 4,5 milioane de euro din Fondul de Rezervă către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, urmînd ca banii să fie împărţiţi prin ordinul ober-ministrului Dragnea. Nu era momentul mărilor şi Haşotti are dreptate! Nu ei erau cei năpăstuiţi din Ţară! Românii se zbat în sărăcie şi doar la buzunarele lor rupte se umblă tot timpul, iar aleşilor locali li se măresc salariile destul de mari şi aşa. Pentru ăştia sînt bani! Profesorii, medicii, copiii, pensionarii şi categoriile defavorizate, care îşi duc traiul pe caietul cu datorii, sînt irelevanţi pentru Guvern!
Bravo toa’şa Maria! Aşa ne-a învăţat partidu’: vigilenţă şi iar vigilenţă! I-aţi deconspirat şi i-aţi pus la colţ pe bolşevicii ăia de chinezi reacţionari! Bravo! Nu mă îndoiesc de faptul că veţi primi, pe birou, steguleţul de fruntaş pe redacţie, pe luna decembrie. Felicitări!