Cuvântul din urmă?!

Nu pot să nu îmi exprimă (încă) nedumerirea şi îndignarea faţă de denigratorii a ceeea ce mai înseamnă instituţiile de bază ale unui stat (familia, şcoala, biserica şi armata), prin diverse forme de manipulare antiromânească, la fel ca în perioada de început a bolşevismului alogen peste ţară, după revoluţia acea bolşevică, dar şi după recenta revoluţie„menşevică” (în fond, capitaliştii nu fac revoluţii, ci reforme, crahuri financiare, poate crize specifice).

Este drept că armata nu are gurişti-oratori, substanţa sa cuprinde luptători, tehnicieni şi nu maeştri farisei ai cuvântului (avocaţi, ziarişti, tv-işti). Și nici ore de difuziune nu mai are ca să se apere de un nou tip de inamic. Revoluţia din 89 a învins pentru că a vrut armata. Când celelalte forţe ale siguranţei au fost anihilate ,speriate, înlăturate, ea a trebuit să facă şi treaba lor. Să apere infrastructura unei ţări (obiective strategice, chimice, bancare, surse de apă şi medicamente, transport, comunicaţii, depoziteetc). Şi de aceeea a ieşit armata în stradă, dar şi pentru că la frontiere erau masate forţe ostile. Spaţiul aerian era invadat de ţinte şi elemente provocatoare. Un adevărat război radioelectronic, sofisticat…

Primii răniţi şi morţi au fost ai armatei, „agenturile străine” au provocat armata, toată comanda armatei din acei ani e în puşcărie sau a murit (tot prin provocare). Nu găsim magnaţi sau oligarhi ai armatei. Aceia sunt dintre civili cu… grade serioase în alte „armate”.

Armata a rămas a celor mulţi, iar ăştia toţi sunt săraci şi simpli. Nu întâmplător armata şi biserica sunt cele mai iubite de public-obşte-populaţie-popor! Cu toată agresivitatea şi gălăgia unei părţi a mediei tv, a unor politicieni şi minoritari de toate genurile. Se impune ca statul naţional să-şi pregătească mai bine şi mai româneşte (apoi europeneşte, americăneşte).

În tot acest sistem, oştirea îşi are un rol fundamental. Aşa cum a avut şi când a eliberat ţara, a ajutat Revoluţia, a introdus ţara în NATO, a ajutat fiinţa naţională în toate orele cruciale ale istoriei şi la calamităţi de toate soiurile! Or, cel care dă cu piatra în oştirea neamului poate să nu fie nebun, ci un ucigaş plătit!… E nevoie tot timpul de Oştire puternică într-o ţară frumoasă, încă bogată, râvnită, trăitoare la răscruce de vînturi! Românul s-a născut poet, dar moare… soldat în slujirea ţării sale!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*