Puterea argumentului, de Ziua Naţională

Cu ocazia Zilei Naţionale, patria îşi manifestă existenţa, puterea şi unitatea, arată lumii că este prezentă, vie, războinică şi virilă, mândră de trecutul ei şi încrezătoare în viitor, iar cetăţeanul, cam mereu nemulţumit de prezentul nenorocit, încearcă să uite de frustrări, îşi îmbracă sufletul în steagul naţional şi îşi flutură patriotismul la balcon şi în piaţa publică.

Este momentul în care românul, chiar dacă în restul zilelor şi-a beştelit ţara şi conducătorii, îşi aduce aminte că, totuşi, e mai bine să ai o patrie de care să fii nemulţumit, decât să fii un naufragiat, singur pe o insulă oricât de primitoare într-un ocean al nimănui. Este ziua în care individul mai uită de nostalgia grădinii edenice, în care visa să trăiască liber, fără griji, fără obligaţii, fără servici’, fără haine şi fără ruşine.

De Ziua Naţională, cel puţin, cetăţeanul simte un fel de mulţumire şi mândrie că face parte dintr-o naţiune, că are multe năzuinţe comune cu cei reuniţi într-o limbă, civilizaţie şi cultură. Cu această ocazie, mai mult sau mai puţin conştient, cetăţeanul recunoaşte că patriotismul nu este desuet şi că este o valoare care, cu toată globalizarea, îl poate face să se simtă mândru şi confortabil în patria sa.

Chiar dacă şi patriotismul, ca şi alte valori, a fost de nenumărate ori denaturat, falsificat, demontat în bucăţi contondente, utilizat de către cei aflaţi la putere ca o armă împotriva propriului popor, ca să-l supună, să-l manipuleze, să-l transforme într-un servitor al intereselor vreunui vodă degenerat, al unei oligarhii monarhice sau de partid.

Cu toate acestea, patriotismul a reuşit să supravieţuiască arătându-şi, din când în când, faţa curată şi nobilă. Pentru că nu este nimic ruşinos să te simţi mândru şi bucuros împreună cu cei de-o mamă, de-o făptură şi de-o seamă. Cu condiţia să le recunoşti dreptul celor de altă mamă, făptură şi seamă, să-şi manifeste şi ei patriotismul. Evident, dacă nu este vorba despre un patriotism agresiv. De aceea, manifestările de patriotism, în oricare patrie, zic eu, ar trebui să fie de bucurie şi nu de încrâncenare. Să fie pentru tine şi ai tăi, nu împotriva altora.

Să recunoaştem, însă, la toate manifestările, organizate în toate statele, cu ocazia zilelor naţionale, se pune accentul pe desfăşurările forţelor militare, astfel încât patria să-şi arate muşchii. Sigur, aceasta este lumea în care trăim. Aşa face şi America şi Franţa, de China şi Rusia ce să mai zicem. Trăim într-o lume a conflictelor şi confruntării. Şi sentimentele războinice sunt foarte vii, în ciuda faptului că mai toţi spunem că dorim ca lumea să se schimbe.

Cine ştie, poate că odată şi-odată, de zilele naţionale vor defila medicii, profesorii, cercetătorii, agricultorii, artiştii, sportivii etc., după care vor asista la spectacole de muzică simfonică, rock sau populară, după gust. Ar fi momente bune de manifestare a patriotismului nerăzboinic.

Adică manifestarea puterii argumentului, şi nu a argumentului puterii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*