Cătălin și Daniel Relenschi, doi frați pictori din mamă pictoriță…

”Arta la noi nu reprezintă o prioritate la fel ca în alte țări unde  reprezintă sufletul unei civilizații, dar noi nu am învățat încă acest lucru… Spre exemplu, in Italia pictorii nu platesc taxe la stat, in Roma unii artisti se exprimau si comercializau arta lor in plina strada fara sa dea socoteala autoritatilor”(Cătălin Relenschi).

Necunoscute sunt căile Domnului (!), dar nu mai puțin căile de comunicare electronică în cadrul platformelor și rețelelor digitale în care ne-am obișnuit să socializăm, să legăm prietenii, să rezonăm spiritual, să ne difuzăm imaginea, să compensăm lipsa de timp pentru întâlniri în real mulțumindu-ne cu întâlniri virtuale și, de ce nu, în cazul gazetarului modern, cu interviuri on line, comode, economice și la fel de eficiente cu cele de contact nemijlocit. Beneficiind de aceste mijloace de comunicare, am avut plăcerea să mă intersectez cultural cu pictorul Cătălin Relenschi despre care, trebuie să recunosc, nu auzisem și nu trebuie să mă simt neinformat sau insuficient de cult din acest motiv. Similar inflațieie de scriitori, mai ales de poeți (proza fiind mult mai pretențioasă), de după 1989 când s-a dat liber la tipar și numai cine nu vrea nu are măcar o carte, precum și două-trei facultăți, două-trei masterate și cel puțin un doctorat, plagiat sau neplagiat, și în domeniul artelor vizuale, al picturii mai ales, numărul ”prestatorilor” a crescut, a explodat, încât chiar ar fi interesantă o statistică pe baza unui ”recensământ” în branșă, spre a afla numărul de români care aștern pe carton, pânză, sticlă sau altfel de suport, culori păstoase sau diluate întruchipând, fiecare după inspirație, pricepere și educația artistică, peisaje, portrete, nuduri, compoziții..  În mulțimea câtă frunză, câtă iarbă(!) a pictorilor, ca și în cazul poeților fără har și șansă, cei mai mulți sunt condamnați neafirmării, rămânerii pe viață în anonimat, în starea de aspiranți… Tot mai rar se întâmplă să reușească să se desprindă și să se remarce câte un artist autentic asupra căruia să se îndrepte privirile plictisite, sceptice, reținute ale exegeților, consumatorilor și negustorilor de artă. Se pare că frații Cătălin și Daniel Relenschi s-au desprins și se află în faza de afirmare. Este concluzia mea, fără a mă considera un cronicar versat de artă plastică, după ce am văzut o parte din lucrări și am primit informațiile solicitate în cadrul unui interviu on line acordat de către Cătălin Relenschi.

– Maestre, pentru început aș dori să aflu de când pictați, de când și de unde pasiunea pentru migăloasa și anevoiosa artă a liniilor, formelor, luminilor, umbrelor și culorilor?  Având în vedere că eu însumi, în copilărie, fiind ”depistat” cu talent la desen și pictură, am urmat paralel claselor gimnaziale o școală de arte plastice și că am înțeles mai târziu că deja la 11-12 ani mă apucasem cam târziu de această ”meserie”, îmi imaginez că tot în copilărie, poate mai devreme și tot într-un cadru organizat, didactic, v-ați descoperit talentul și chemarea. Greșesc?

–  Nu, nu greșiți. Pictez de mic copil, iar ”cadrul organizat, didactic” a fost asigurat, la început de către mama mea, fiind pictoriță. Desenez și pictez încă de când aveam 5 -6 ani, o urmăream pe mama ore în șir, mă fascina îndemânarea ei, mă îndemna să încerc și eu, îmi insufla o atracție teribilă pentru pictură… Visam să fiu ca mama. Încă păstrez câteva ”lucrări” de atunci, de fapt câteva schițe, reprezentări ale unor icoane ale bunicii. O parte din copilărie am petrecut-o cu bunicii la țară, în Vorniceni, un sat pitoresc, fermecător. Nu vreau să par lăudăros, dar trebuie să vă spun cu mândrie că m-am ”specializat” foarte devreme și deja aveam comenzi încă de când eram în școala primară. Mulți colegi, pentru o notă mai bună, vroiau să ofere planșe desenate cu specific pentru un obiect de studiu și apelau la mine.

– Interesant. Acest lucru îmi amintește și mie de faptul că eram scos mereu la tablă și pus de către unii profesori care îmi apreciau talentul, să desenez fel și fel de figuri și figurine, ba chiar să îi caricaturizez pe unii colegi de clasă nesilitori, spre amuzamentul celorlalți. Pe de altă parte, la cealaltă școală pe care o urmam în paralel, cea de arte plastice, învățam la modul foarte serios nu doar pictura și sculptura, ci și istoria artelor. Desigur, în timp, fără să urmez o carieră în domeniu, multe dintre informații mi s-au șters din mental. Dar nu întratât încât să nu vă întreb care sunt pictorii care v-au influențat și care stil vă caracterizează.

M-am consacrat stilului clasic-realist-impresionist! Pictorul cel mai aproape de sufletul meu este Monet, poate pentru energia tușei și fragilitatea nuanțelor care se îmbrățișează în mod fericit pe pânzele lui. Ar mai fi și Vermeer, Perov și Mignon, dar aceștia m-au influențat din punct de vedere tehnic, deoarece lucrau cu o măiestrie ce depășea standardele. Dacă privești o pictură de Mignon vei descoperi din ce în ce mai multe detalii și armonii pe care nu le vei întâlni la nici un alt pictor. O minuțiozitate impresionantă…

– Domnule Relenschi, să înțeleg că pictura pentru dvs. a trecut de stadiul de pasiune și a devenit o profesie? Vă considerați și sunteți considerat  un profesionist?  Dacă da , de când?

 În copilărie a fost începutul, așa cum v-am spus mai devreme, de când le făceam la ”comandă” colegilor planșe și schițe pentru școală. Dar mai târziu, în urmă cu cinci ani mai precis, în timpul unei excursii la Constanța, inspirat de pictorii care zugrăveau marea la șevalet, m-am hotărât să devin pictor, să iau în serios și pe viață pictura. A fost ca un făcut:  în următoarea zi chiar a venit o primă comandă: un prieten a dorit un portret pentru iubita lui, în creion, și am  onorat comanda fericit și mândru de mine. Mă simțeam artist!

Artist dintr-o familie de artiști, nu-i așa? Știu că fratele dvs., Daniel Relenschi,  este cunoscut drept primul pictor 3D din România… Vă rog să detaliați, să nuanțați acest aspect și să îmi mărturisiți dacă fratele v-a influentat în vreun fel? Poate v-a complexat eclipsându-vă…

 Nu, în nici un caz.  Daniel deja exersa tehnica ”tromp l’oeil” și ”3D” de mai mult timp, a fost și este foarte inventiv și perseverent. Cu doi ani înainte de a se face cunoscut prin perfectarea tehnicii 3D participam și eu alături de el și, practic împreună, prin spiritul nostru novator și înțelegerea aproape științifică a acesteia, am reușit să dezvoltăm tehnica 3D. Chiar am avut o primă lucrare pe care am finalizat-o acum două săptămâni: o pictură realizată pe pardoseala unui centru comercial important, pentru a promova un brand multinațional, unul din cele mai în vogă din câte există.

– Asta înseamnă că  ați încasat o sumă considerabilă… Așadar, se poate trăi binișor, dacă nu foarte bine, de pe urma picturii în timpurile noastre de sărăcie și criză în care cărțile se vând adesea sub prețul pachetului de țigări iar o pictură vândută cu greu aproape că  nu acoperă costul investiției:  pânza tratată și pregătită, uleiurile, solvenții, pensulele…?

Și da și nu… Răspunsul depinde de la artist la artist. Ține nu doar de talent, de permanentul efort de a te remarca, de a căpăta nume și cotă, ci și de posibilitatea de a investi în imagine, de la organizarea de expoziții și prezența la manifestări de domeniu  până la editarea de cataloage și efectuarea unor călătorii pentru contacte, prezentări, vernisaje…  Cîștigul, după ce tragi linie între cât ai investit, material și ca muncă, și profitul  pe care îl realizezi din vânzarea lucrărilor, variază de la artist la artist. Eu cred că da, se poate trăi decent din pictură, cu toată criza și sărăcia. Dacă muncești mult, dacă te dedici și crezi în șansă, în har, se întrevăd și rezultatele. Dacă aștepți să cadă norocul, succesul și celebritatea  din cer, nu faci nimc… Clachezi curând.

– Da, aveți dreptate, cunosc și eu câteva ”celebrități” disperate care se zbat și se plâng dar își îneacă amărăciunea ratării în alcool acuzând sistemul și lipsa de percepție a publicului. Dar asta se întâmnplă de când lumea, mai ales de când lumea artistică, în toate genurile de artă… Spuneți-mi, maestre, cum vedeți arta de la noi față de cea din alte țări, unde ne aflăm, având în vedere că românașii noștri, săraci cum sunt, excelează în toate domeniile pe planeta asta…? Inclusiv la spargeri și furturi epocale de tablouri celebre valorând sute de milioane de euro…

 Sunt la curent, este incredibilă tenacitatea acelei filiere de spărgători… Arta la noi nu reprezintă o prioritate la fel ca în alte țări unde reprezintă sufletul unei civilizații, dar noi nu am învățat încă acest lucru… Spre exemplu, în Italia pictorii nu plătesc taxe la stat, în Roma mulți artiști se exprimă, expun și își comercializează lucrările în plină stradă fără să dea socoteală sau șpagă autorităților.  Am vizitat și eu câteva orașe ale Europei și m-a impresionat grija față de artă și artiști. Prezența mai ales a pictorilor în stradă este o revelație din punct de vedere turistic, o imagine fermecătoare. În schimb, felul jenant în care se prezervă și se mediatizează arta la noi e mult sub nivelul altor țări cum sunt Belgia, Germania, Franța, Austria, referindu-mă doar la cele pe care le-am vizitat.

– M-ați convins, eram cumva în temă cu acest fenomen, dar acum înțeleg ce se petrece cu țara și cu arta noastră. V-aș da un exemplu: inegalabilul maestru Ștefan Popa, cel mai mare portretist curtat de papi, regi și prelședinți să le facă portretele, este celebru în lume și aproape necunoscut în România…  Pe dvs. vă mai pasionează și altceva în afară de pictură?

– Ca oricare artist pe care, chiar dacă se afirmă în muzică, pictură, sculptură, balet sau în alt domeniu, divinitatea îl dăruiește spiritual și cu alte înclinații și gusturi, mai ales cu  darul  poeziei, și eu scriu, mă completez, mă întregesc spiritual prin poezie. Chiar am de gând să îmi adun creatiile de peste timp într-un album cu picturi și versuri. Ar mai fi și folclorul pe care îmi place să îl descopăr  și savurez. Dar mă pasionează, ca pe un bun român, și Istoria Tradițiilor Populare Românești, un domeniu captivant.

– Aș vrea să aflu și să transmit cittorilor și amatorilor de artă ce pregătiți pentru anul acesta.

Acum lucrez la o expoziție pe care o voi vernisa în Suceava într-un cadru neconvențional… Tema expoziției vizează natura în diferite forme și aspecte. De asemenea, lucrez împreună cu fratele meu la un proiect artistic pe care îl vom lansa în toamna, sperăm să fie un succes, așa se preconizează… Invit cu drag Națiunea la evenimentele noastre.

– Mulțumesc în numele echipei de la Națiunea. Succes!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*