De la fondarea Festivalului “Maluri de Prut”, in memoriam Ion și Doina Aldea-Teodorovici, adică de la 1995 și pînă la 2013, cînd sub genericul “Steaua Chișinăului-Steaua Moldovei” vom număra 19 ediții desfășurate anual, fără excepții, am cîștigat nume noi, ajunse, în timp, pe buzele tuturor, dar am și pierdut nume mari, importante pentru acțiunea menționată, dar și pentru cultura Basarabiei, în general, și-n primul rînd: Nume Irecuperabile, ce niciodată nu vor mai fi!!! Mai întîi s-a dus Petre Teodorovici, susținătorul meu activ din 1996, apoi l-am pierdut pe Mircea Oțel, ne-a părăsit Mihai Dolgan, Nicolae Sulac, Anatol Roșcovan, Radu Cărăruș, Igor Țurcanu, Steliana Grama, Grigore Vieru, Mihai Toderașcu, Toni Ursachi și ieri – Mircea Guțu.
Suflet atît de nobil, precum pot avea numai îngerii. Om, care nu putea decît să te sprijine, atunci cînd îl rugai să se implice. Om, care a crezut în Iisus mai mult decît în propria-i artă și acționa întotdeauna din spiritul etern al perceptelor biblice, netrecătoare în cer și pe pămînt. Om, care știa să fie Om și atunci cînd vreun pretins prieten îi aprecia piesa de la Eurovision-Moldova cu nota șase. Om, care știa să repare el greșeala săvîrșită de vreun laș promisionist, prin o binefacere. Om, care nu a fost prieten defel nici cu țigara, nici cu licoarea bahică și, totuși, s-a stins la 49 de ani, lăsînd o Mercelină de doar șase ani fără tată. Om, care se declara fericit, pe timpul președintelui interimar Ghimpu, fiindcă, zicea el, cînd văd că tuturor nulităților li se acordă titluri onorifice și ordine nemeritate, eu mă bucur că nu-s printre ei. Și n-a fost printre ei. Și nici n-avea cum să fie. El fusese izvodit mai mult din cer decît din pămînt. Și din cauza asta în forul său interior a suferit enorm. Mircea Guțu a plecat așa precum a și trăit: cu demnitate.
Și cu visul nespulberat că va putea să organizeze, totuși, un concert jubiliar, și cu o plecăciune de artist adevărat în fața publicului ce-a venit să-l susțină, și cu un poem-sfat de abandonare a averii, în beneficiul lui Dumnezeu, Creatorul Suprem.
Slăbit la trup, nu și la suflet și cuget, Mircea Guțu ne-a oferit la plecare o lecție cutremurătoare, din care ar trebui să învățăm cum să trăim și să nemurim cu fruntea sus.
Știa că moartea nu-l va slobozi din valsul ei, știa, cu copila, Mercelina, în brațe, cu mama și soția Ileana, alături, că sorocul zilelor lui a venit.
Și dacă Dumnezeu a zis: “Haide, Mircea dragă, că e timpul să trăiești și tu într-o lume cu demnitate”, atunci evlaviosul artist și-a luat ranița cu melodii și s-a dus. Să-l țină Domnul Bun în raiul Lui!
P.S.:
Mulțumiri Postului Public de Televiziune Moldova 1 pentru operativitatea punerii pe post a unor emisiuni venind în memoria regretaților artiști Mircea Guțu și Georgeta Ciorici. Artiști, care într-o lume dominată de nume scabroase ale muzicii de cartier, au știut să creadă-n Valoare și Versul profund! Înseamnă că viețuirea lor scurtă n-a fost în zadar. Și, drept răsplată, de duminică, 18 martie 2013, vor cînta într-un cor dirijat de privirile Cerului.
Lasă un răspuns