Filonul dacisticii libere

Dacistica începe cu Zamolse şi se  dezvoltă liber până la Burebista şi Decebal (contemporanul lui Traian – exponent al romanisticii – parte a europenisticii antice de factură occidentală, spre deosebire de Decebal care era exponent al europenisticii răsăritene, al dacisticii central sud-estice).

Romanistica este dacistică (adica ramanistica sau pelasgica) exportată, purtată de vechii pelasgo-ramani (de fapt, etruscii) plecaţi de pe teritoriul Pelasgiei dacice spre apus, până în Italia de azi. Peste ei s-au suprapus cei care au migrat, tot din Pelasgia dacică, spre sud, după ce au întemeiat Troia, prin legendarul Aeneas (vezi Eneida, apoi toată istoria şi cultura romană clasic până la Traian), apoi Roma, prin Romulus şi Remus. Dacistica exportată prin apus, devenită etruscica, peste care s-a suprapus cea purtată prin sud de la Troia, devenită eneistica legendară s-au reunit în continuitate devenind romanistică. Aceasta a intrat în conflict cu dacistica originală, dacistica-mamă. Din impactul lor temporal ia naştere europenistica, o reîntoarcere a nepoţilor la izvoare, cu dacistica autohtonă a lui Decebal, dar numai pe o anumită parte, minoră, în Dacia, în raport cu întinderea demografica a valorilor dacilor dintre Mediterana-Adriatica, Baltica şi Caspica-Urali. Romanistica a beneficiat însă de o arie de răspândire prin vectorul imperial roman pe întreg bazinul apusean, central, nordic şi sudic, estic mediteranean, cu extensii până în deşerturile nord-africane şi arabe, până în Caucaz (Armenia), Siria, Tigru şi Eufrat, Persia şi Asia centrală (Tibet) pe unde au călcat legiunile romane, dar şi în nord până în Britania, Danemarca şi pe Rin. De fapt, Dunărea şi Rinul, malurile lor dinspre sud au fost graniţele ei naturale.

În Dacia liberă, zamolsiană, dacistica a continuat să înflorească independentă şi să riposteze romanisticii, de dincolo de malurile nordice ale celor două mari fluvii şi până la Baltica şi Caucaz. Impactul dintre dacistica autohtonă neocupată şi romanistica (a dacilor migratori mediteranieni autonomizaţi) a avut loc, mai întâi în teritoriile fraţilor dacoromânilor din sudul Dunării de azi, dacotracii, dacoiliri, aromânii, macedoromânii, vlahii, apoi pe teritoriu vremelnic ocupat de romani în Dacia vreme de 164 de ani. În toată această perioadă, dacii liberi ai naţiunii deja constituite au exercitat permanente presiuni războinice şi culturale, iar valorile dacilor liberi au determinat o sinteză nouă asupra spiritului dacoromânilor, ca un altoi imperial pe vechiul trunchi nobil dac decimilenar.

Nu este întâmplător amestecul lui Burebista în luptele pentru putere de la Roma şi nici avântul eliberator al dacotracului Spartacus în vremea în care primului întregitor al dacoromânilor din Carpaţi repurta victorii la nord de Dunăre. Perioada de confruntare pe tărâm politic, militar, al civilizaţiilor specifice, dar şi de ocupaţie (în fond, o reîntoarcere a romanilor la origini), a dat naştere dacoromanisticii pe teritoriul ocupat care, în continuitatea ei este, în fond, bizantinistica.

Filonul dacisticii libere, care a devenit europenistica de azi a continuat în teritoriul neocupat, cu unele influenţe din partea romanisticii în primul val (sinteza dintre etruscică şi eneistică) şi apoi în al doilea val a dacoromanisticii (devenită bizantinistică prin autonomizarea sa, până la căderea Imperiului de la Constantinopol, adică până în anul 1453) prin dacoromâniile populare ale dacoromânilor liberi, prin elita boierilor şi a familiilor domnitoare de viţă veche. Totuşi, la vârf a existat o luptă continuă între ramura bizantină, fanarioţii dacoromanizaţi pe de o  parte, şi dacoromânii liberi, boierii din familiile dacoromâne domnitoare până în vremea domnilor pământeni, pe de alta. Venirea unor principi europeni pe tronul României reprezintă influenţa eurodacoromană (adică a romanisticii din vest) asupra dacoromânilor din România proclamată oficial de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în urma aproape un secol şi jumătate.

După proclamarea republicii şi retragerea ruşilor veniţi ca urmare a ideologiei „celei de-a treia Rome şi ultime”, dar transformate în „comunism” pentru a acoperi substanţa imperială rusă, renaşte filonul dacoromânesc naţional în DacoRomânia. Pentru unii ar exista şi un subtil iz imperial care, pe alţi dacoromâni i-a pus în gardă pentru a nu se înstrăina filonul autentic al europenităţii răsăritene pe care îl reprezintă. Neo-europenistica ar putea fi europenistica influenţată de dacoromânitatea europeană actuală în expansiune, sub influenţa americanisticii. S.U.A., unica superputere a lumii contemporane, după implozia controlată a U.R.S.S., exercită influenţa sa tot aşa cum a fost influenţată Europa de Imperiul Roman când domina lumea apuseană, după ce a jefuit tezaurul dacilor din europenitatea răsăriteană.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*