Siria a intrat în bătaia puştii dar nu se dă bătută. Insurgenţii nu cedează nici ei. Armata lui Bashir al-Assad ucide fără milă sperând în minunea de a evita dezastrul suratelor ei din Irak, Tunisia, Egipt, Algeria, Libia. Cred că se înşeală chiar dacă în Consiliul de Securitate se înregistrează încă un eşec al bătăliilor pentru pace. Evenimentele sunt în desfăşurare dar meritărememorat trecutul imediat al conflictului.
Cei cinci membri permanenţi şi alţi zece membri ne-permanenţi au negociat (aici se potriveşte verbul ,,a negocia”, altfel banalizat de mas-media până a-mi repugna şi folosirea lui la locul potrivit), deci au negociat săptămâni bune pentru adoptarea unei rezoluţii de condamnare a preşedintelui Bachar Al-Assad şi a masacrelor armatei siriene. Ar fi fost un avertisment sever pentru un dictator care nu vrea să ia aminte la lecţiile administrate lui Sadam Husseim în Irak, lui Ben Ali în Tunisia, lui Hosni Mubarak în Egipt, lui Muammar Gaddafi în Libia. În cazul acestora, tot în urma unor negocieri, Consiliul de Securitate al ONU reuşise să adopte rezoluţii care acopereau moral, politic şi juridic măsurile ce urmau să fie întreprinse împotriva lor. Rusia şi China au amendat, au subţiat cât au putut acele rezoluţii dar atunci, în final le-au aprobat. Nu şi de data asta. Deşi proiectul de rezoluţie în chestiunea siriană urmărea să pună capăt represiunii armate din Siria, reprezentanţii Moscovei şi Pekinului l-au respins. Şi încă îl resping. Nici încercarea Ligii Arabe de a iniţia o misiune de mediere la Damasc nu a avut succes. În privinţa textului proiectului de rezoluţie trebuie spus că el a fost respins de Moscova pentru că partenerii occidentali din Consiliul de Securitate nu au avut răbdare să aştepte rezultatele unei discuţii directe cu preşedintele Al-Assad înainte ca proiectul să fie supus la vot. Între timp, forţele guvernamentale siriene au reprimat sângeros o manifestaţie a opoziţiei în localitatea Homs. De la acest masacru războiul civil, pentru cîă acum putem vorbi de un război în toată regula, s-a întins şi în alte localităţi. Victime, civili ucişi bestial, după tipicul consacrat de revoluţiile arabe. Moscova susţine că votul în Consiliul de Securitate a fost precipitat, şi împreună cu Pekinul nu mai doreşte să participe la înlăturarea unui şef de stat. Era normal, Rusia se afla în campanie electorală. Rusia şi China blochează în continuare în Consiliul de Securitate adoptarea unei rezoluţii. Franţa le acuză că tolerează,în felul acesta, masacrarea civililor sirieni, că pun victima şi agresorul pe acelaşi plan. Merită să cunoaştem mai bine ce s-a vrut în cazul respingerii rezoluţiei în cazul Siriei.
Lumea arabă a dezvoltat de mult şi constant confruntări între marile puteri. Ceea ce se întâmplă ţine de reechilibrarea polilor de putere nu de reglementarea conflictelor izbucnite în Orientul Mijlociu. Acum i-a venit sorocul Siriei. Acest stătuleţ din Orientul Apropiat are frontiere cu Turcia, Liban, Israel şi Iordania şi se află în vecinătatea Iranului şi Irakului. O regiune în care reaşezarea intereselor de tot felul se suprapune cu moştenirea unui trecut colonial tulbure şi se încurcă în drumurile petrolului. Negocierile dintre marile puteri în Consiliul de Securitate urmăresc să nu fie pierdute avantajele de până mai ieri ale unora dintre protagoniştii bătăliei pentru reîmpărţirea zonelor de influenţă. Ceea ce este cam dificil. De unde şi bătălia Rusiei şi Chinei de a trata problema Siriei în Consiliul de Securitate. Confruntate cu eşecul în acest organism, puterile occidentale au introdus chestiunea în Adunarea generală a ONU şi au obţinut mai uşor rezoluţia dorită. Victoria este numai morală dar răyboiul din Siria este departe de a lua sfârşit.
Declanşată mai târziu decât cele din Tunisia, Egipt şi Libia, mişcarea de rezistenţă siriană intră în ,,regulile dominoului” aplicate pentru eliminarea dictaturilor din statele arabe. Experienţa din respectivele state nu a fost un sfetnic bun pentru preşedintele Bachar Al-Assad. El a preferat ,,modelul libian” al lui Gaddafi. Ca şi Gaddafi, Assad a recurs la represalii armate în ciuda tuturor sfaturilor şi a avertismentelor care i s-au dat. Liga Arabă a intervenit pentru mediere dar Assad a trişat şi şi-a încălcat promisiunile de cooperare pentru asigurarea tranziţiei. Opoziţia politică este reprimată iar populaţia civilă suportă consecinţele.
Lasă un răspuns