Lista

Din copilărie am fost terorizat de   listă. Auzeam acasă de liste cu ,,bogătașii”, care  erau duși la Bărăgan, cu cei care trebuiau arestați, cu cei care se treceau sau nu se treceau la ceape, cu cei care trebuiau dați afară din școli, fiindcă nu au dosar ,,sănătos”, cât și de multe alte liste.

La școală, în clasele primare, am avut prilejul să cunosc grozăvia listelor. Doamna învățătoare era și directoarea școlii. Trebuia să plece adesea la Malovăț, la școala generală, la secția de învățământ de la Severin, cu tot felul de probleme, de situații, la ședințe etc. Îi ținea locul domnul învățător. Școala avea patru încăperi. Două, mai mari, țineau loc de săli de clasă, una era amenajată drept cancelarie, iar alta era hol. Într-o sală erau clasele a I-a și a III-a, iar în alta clasele a II-a și a IV-a. Fiecare învățător avea două clase în primire, sau, mai bine-zis, o astfel de sală de clasă și elevii din ea. Când pleca doamna, domnul învățător își vedea de clasele sale. La clasele noastre punea supraveghetor pe eleva Olimpia, fiica președintelui comunei. Ea era elevă în clasa mai mare, respectiv a III-a sau a IV-a, era mai voinică, mai autoritară, cu o poziție socială prvilegiată. Nu putea fi altcineva mai potrivit pentru această treabă. Olimpia își lua ,,funcția” în primire și devenea de nerecunoscut. Se plimba prin clasă și ne supraveghea cu o grijă, care ne făcea să intrăm într-o stare de încordare greu de înțeles astăzi. În mână ținea o foaie de hârtie și un creion. Grija ei majoră era aceea de a nota cât mai multe nume pe listă. Nu mai învățam. Căpătam cei mai mulți aspectul statuilor din parc. Pentru cea mai mică mișcare, uneori chiar și pentru că ne vedea clipind, eram trecuți pe listă. Cei care aveau ,,curajul” să repete abaterea, primeau pentru fiecare ,,infracțiune” câte o cruce în dreptul numelui său.

Dacă aveam norocul să se reîntoarcă doamna învățătoare până la sfârșitul orelor, era foarte bine. Doamna lovea ,,infractorii” însemnați pe listă cu palmele. Avea obiceiul să dea cu toată palma peste obraz. În felul acesta, suprafața lovită era mare și greutatea palmei se dispersa peste tot obrazul. Suferința era mai mult o usturime puternică, menită să dispară peste o oră sau două. Ne obișnuisem cu astfel de cazne. Cel mai grav era când venea domnul învățător. Pe cei care erau notați o singură dată, fără cruce, îi lovea cu două degete, arătătorul și mijlocarul, peste falcă. Îi pocnea cu dreapta și-i sprijinea cu stânga. Asta o făcea fulgerător. Durerea era profundă, o durere de oase, care persista până seara sau chiar și a doua zi. Cei care aveau însă mai multe cruci în dreptul numelui de pe lista Olimpiei își doreau moartea. Ei aveau parte de ceea ce se numea ,,menghină”. Domnul învățător se așeza în fața ,,condamnatului”. Încet-încet, privindu-l în ochi, își îndoia degetele mari de la mâini și  părțile exterioare ale nodurilor degetelor i le așeza tacticos în șanțurile de  sub lobul urechilor. Strângea atât cât știa dânsul că este necesar, apoi începea mișcarea pe verticală. Îl ridica pe nenorocit ușor, precum un cric ridică o mașină la un autoservice, până deasupra capului. Durerea era atât de puternică, încât surghiunitul nu mai avea putere să țipe. Căsca doar din gură precum peștele când se zbate pe uscat. Când domnul învățător îl ridica suficient de sus, avea două variante: fie să-l facă scăpat și atunci trupul firav cădea ca o fleașcă, fie să-l coboare ușor-ușor, până atingea cu picioarele de pământ. După o astfel de experiență socoteai că mai fericit ești dacă se deschide pământul sub tine și te înghite!

Terorizat fiind de lista Olimpiei, îmi amintesc că pentru prima dată am hotărât în sinea mea să nu mai mă fac preot. Mi-am zis că o să mă fac luntre și punte să ajung președinte de comună, adică primar, pentru a avea posibilitatea să o refuz și eu pe Olimpia, când ar fi venit la primărie să ceară vreun act, vreo adeverință!

Au trecut anii, am absolvit mai multe școli, bătut n-am mai fost niciodată. Luasem destulă bătaie în școala primară, cât să-mi ajungă tot restul vieții. Am ajuns eu însumi la catedră. Nu am atins nici un elev, nici măcar cu o floare, dar au fost situații, când derbedei notorii îmi tulburau orele, cu o plăcere diabolică de a face rău, de a bulversa  ordinea și disciplina; când  veneau profesoare în cancelarie plângând, fiindcă obrăznicia unor elevi depășise orice limită, îmi ziceam în sinea mea: ,,- Unde sunteți, Domnul Învățător  de altădată, să-i aplicați derbedeului numai o dată menghina! Cu siguranță că s-ar face băiat de treabă și poate chiar ar începe să semene a elev!” Păi, nu?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*