Pentru Napoleon I, „Istoria este o minciună, asupra căreia ne-am înțeles”. În vremurile noastre este la fel, dar mai avem și un aspect colateral, cel al ocupație militare ? Vae victis!
Să nu uităm: în 1944 Armata Roșie ocupă România. Țara e dezmembrată, iar la ordinul lui Stalin evrei kominterniști impun „Istoria R.P.R.”. Tot atunci, în Moldova alfabetul latin este înlăturat, fiind impuse chirilicele, o nouă limbă și o nouă istorie. Dar, după retragerea rușilor, Ceaușescu înlătură kominterniștii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria și afirmă că în Moldova, țară românească, se vorbește aceiași limbă latină.
Peste deceni, rușii și Partidul Comunist aflați la putere în Moldova protestează pentru că Antonescu avea să fie disculpat de un tribunal românes, justiția consemnând nevinovăția sa prin faptul că el n-avea cunoștință de înțelegerea Stalin-Hitler.
Din nou, istoricii de la Chișinău, Budapesta și București nu se înțelegeau asupra adevărului. Care-i acela, deci?
Să nu uităm: Germania trebuia distrusă în războiul mondial II, iar supraviețuitorii bombelor anglo-americane și ai barbariei bolșevice urmau să supraviețuiască din cultivarea cartofilor, fără industrie, fără universității, fără săli de concerte. Armatele de ocupație au impus apoi nemților, despărțiți de Cortina de Fier, istorii care se băteau cap în cap. Prăbușirea Lagăr-ului a permis reunificarea, dar istoria este încă nesigură. De fapt, „fratele” din USA și evreii monitorizează noua scriere a Istoriei. Cine nu-i conform, la pușcărie. Marina Germană patrulează în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldați. Se va rescrie istoria, se va reface oare demnitatea germană?
Să nu uităm: în 1989, Revoluția înlocuiește stupida doctrină marxist-leninistă cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenți NGO. „Istorii” ce aveau să culmineze cu „Rapoartele finale”, 2004/6, editate de Elie Wieser și Vladimir Tismăneanu, pentru președinții Ion Iliescu și Traian Băsescu.
Care-i dară adevărul istoric? Sunt făcuți oamenii să-l afle? De la Mircea Eliade știm că religiile așa zis „primitive” văd și interpretează realitatea prin mituri. Realitatea confirmă mereu ceea ce este neîndoielnic: mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic și abstract, se adresează oamenilor prin profeți, apoi direct, prin Fiul Său.
Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-științifice, apoi absolutizarea „realității raționale” periferizează credința. Iluminiștii Revoluției Franceze sunt și mai consecvenți, ei se închină „Zeiței Rațiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Rațiune și Credință” deschide însă noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat și aplicat în țările dezmembrate și traumatizate de ocupații militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia ?
Lasă un răspuns