Da ciolan, nu Cioran!

Minunate vremi trăim. Marețe. Mă uit la cazul Cioran, la manuscrisele lui, la soarta lor și aproape refuz să cred că mai există români patrioți. Dar, evident, în afara țării. Restul, pervertiți, duodene goale manevrabile și politruci venoși.

Să recapitulăm eventual pentru cei care nu știu. Mai deunezi s-au scos  la  licitație  o parte din manuscrisele marelui filosof francez de origine  română, Emil Cioran. La Paris. La  licitație au participat destule persoane și instituții. Mai puțin instituții de stat de la noi. Dezinteresate. Cum ar fi Academia Română. Sau Ministerul Culturii. Dacă la  ultimul este explicabil, atâta timp cât este condus de  un maghiar, cum să-l doară pe el de  un Cioran de-al nostru? Debitez chair  un truism vulrgar: maghiarul niciodata nu-i român… La Academie, deși sărăcia e lucie, eu cred că ea putea fi surmontată cu un gest de sacrificiu. Adus cu aportul Președintelui țării. Sau a Guvernului. Dar pe cine doare de Cioran – cine-i asta? –  când alegerile bat la ușă. Când NOI trebuie să rămânem la putere! Când milioane grele vor fi aruncate-n lupta, ca tancurile, tunurile, katiușele și „elenele” politice.

Da ciolan, nu Cioran!

Cinismul a ajuns joc național. Să nu ne supărăm însă, chiar dacă pretextul crizei cauționează mascarea de fonduri pentru marea bătalie.

Așa au fost politrucii români post nouăzeciști din totdeauna. Interesul personal, peste cel național. General. Cum să nu fii trist? Să nu te gândesti la soarta oarecum asemănătoare a operei postume, a patrimoniului lui Brancuși pe care o  delegație comunistă de la București a refuzat să-l însușească, pe motiv ca era vorba despre „artă decadentă”. Și, așa, s-a ales Franșa cu Brâncusi. Și cu tot al lui! Noi am ramas doar cu certificatul de  naștere și locul de  baștină. Unde se vând vederi cu Măiastra și Coloana…

Culmea este că omul de afaceri care a adjudecat licitația, „străinul” pe nume George Brăiloiu este chiar un gorjean. Cinste lui, bravo lui și nouă, că mai avem astfel de specimene în sânul nației. Oameni. Nu maimuțe. Caractere. Nu mușchi. Acum, când  maneaua  sabotează  hora și sârba; cțnd slugile puterii înlocuiesc cu portocaliu galbenul din tricolor; când media e sufocată de țiganisme de șatra și când mari, imensi actori ai neamului nu pot refuza roluri de bulibași în filme ca să nu piară de foame; când politica națională e tot  mai anti-națională….

Pe acest fond, dl. George (nobil nume, vine de la legendarul Gheorghe…) apare ca fiind din altă lume. Una mai normală, mai frumoasă, utopică aș afirma, pentru noi; o lume de basm. Să arunci o sumă imensă de bani pentru a reda tribului tău, scuze, țării tale, un grup de  obiecte  prețioase, un tezaur de patrimoniu firesc, nu este un act sinucigaș, nici  blamabil ci un gest pur că îți iubești profund rădăcinile.

Gest desuet, paradoxal și superb prin omenia și normalitatea sa. Pot muri liniștit: au mai rămas câțiva români pe pământ.

Vorba altui Gheorghe. Dinică: „Restul, populație…”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*