Arhive autor: Galina Martea

Corupţia – involuţie, incultură…

Ce este corupţia? O întrebare destul de banală, dar, totodată, destul de necesară pentru a face claritate atât în existenţa acestui fenomen, cât şi în conţinutul acesteia ce este prezent în viaţa unor comunităţi. Pentru început, ne vom orienta către


Basarabia şi destinul ei istoric. Anii de independenţă – provocări şi incertitudini

După zeci de decenii de ocupaţie sovietică ţara dintre Prut şi Nistru, în sfârşit, îşi dobândeşte libertatea şi independenţa mult dorită. Astfel, începe procesul de renaştere naţională pe teritoriul proclamat/denumit Republica Moldova. În cadrul evenimentelor istorice de după 1991 au


Listele electorale pentru prezidenţiale din Basarabia arhipline de persoane decedate

În astă lume orice ţară există cu dificultăţile, defectele şi perfecţiunile sale, însă este o societate, în mod aparte, care se confruntă nemilos, în limite anormale, cu tupeul individului şi fărădelegile sociale comise de clasa de guvernare, componente care sugrumă


Dornici de putere! Alegeri prezidenţiale în Basarabia!

Stăpânit de tendința lăuntrică de a face, de a avea, de a dobândi cât mai mult pentru sine în astă viaţă, omul este capabil de lucruri atât plăcute, cât şi de lucruri mai puţin plăcute, acestea fiind în concordanţă directă


Mortalitatea prematură/forţată – factor real în viaţa poporului basarabean

Prin argumente concrete, prin fapte reale, prin dezvăluiri şocante omul basarabean se confruntă cu cel mai complicat fenomen al existenţei umane şi anume: dorinţa de a supravieţui prin orice modalitate într-o societate care este tot mai mult supravegheată/ademenită de puterea


„Cronica Timpului”, revista UZPR, la a 19-a apariţie editorială

Recent, a apărut de sub tipar revista UZPR „Cronica Timpului”, publicaţie de cultură, atitudine şi performanţă, directorul general al acestea fiind neobositul jurnalist Doru Dinu Glăvan (preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România), iar redactorul şef – Rodica Subţirelu (prozatoare,


Învăţământul basarabean – captiv sărăciei şi degradării sociale!

Fiind un domeniu de absolută necesitate şi importanţă publică, învăţământul basarabean, treptat, devine tot mai mult stăpânit de sărăcia şi degradarea galopantă care a împânzit integral ţara/poporul. Este o realitate cu adevărat tragică şi plină de argumente care, într-un final,


Îndemnul către Unire – Sfatul Ţării 2! Basarabia trebuie salvată!

Ar fi o eroare gravă în istoria naţiunii române în cazul dacă unirea Basarabiei cu România nu se va produce până în anul 2018. Acest lucru trebuie realizat nu numai pentru o necesitate istorică, dar pentru o necesitate vitală în


Comportamentul schimbător al omului pentru funcţia în stat…

Este un paradox al societăţii basarabene, dar destul de clar şi vizibil în comportamentul omului ce tinde sau este deja la putere. Acţiunile acestora, cu efecte negative, de-a lungul anilor (exemplu, de la existenţa independentă a statului, după anii’90) s-au


„Constelaţii Diamantine” – o revistă de performanţă în cultură

Pentru a dărui cititorului o satisfacţie cât mai placută din lectura citită, conţinutul acesteia trebuie să fie cât mai performant, complet şi competitiv în diversitatea domeniilor literare, culturale, ştiinţifice şi a întregii creaţii umane. Astfel, cititorul, prin lectura citită, se