Comportamentul schimbător al omului pentru funcţia în stat…

Este un paradox al societăţii basarabene, dar destul de clar şi vizibil în comportamentul omului ce tinde sau este deja la putere. Acţiunile acestora, cu efecte negative, de-a lungul anilor (exemplu, de la existenţa independentă a statului, după anii’90) s-au infiltrat în coloana vertebrală a societăţii, iar aceasta, la rândul ei, nu-şi mai poate coordona normal mişcările pentru a exista într-un mod sănătos. Spre exemplu, într-un sfert de secol s-au produs prea multe nelegiuiri sociale din vina oamenilor ce administrează ţara şi, într-un final, s-a produs efectul dependent de lumea mediocră a puterii. Astfel, aceasta a pus stăpânire pe întreaga societate care devine tot mai neavantajată in faţa puterii şi care este în mare dificultate pentru a exista ca unitate socială decentă. În acest caz, nici nu mai putem discuta despre faptul care este nivelul de democraţie şi cultură în stat, şi cum poate fi calificat comportamentul acelor oameni odată ajunşi la putere.

Da!, este un adevăr că oamenii puterii şi al banului sunt mereu în avantaj absolut în orice societate, mai mult sau mai puţin, dar totuşi această latură depinde de nivelul de cultură şi civilizaţie al propriei identităţi. Puterea, ca şi o altă capacitate umană, este mereu într-o luptă internă şi externă cu propriile exigenţe ce sunt mai mult sau mai puţin vizibile/exagerate în comportamentul individului. Însă, dacă să ne întoarcem la societatea basarabeană, acest fenomen este devenit peste noapte un subiect destul de dramatic, cu deznodământ nefericit pentru întregul popor. Poporul, fiind manipulat cu dibăcie de mediocritatea puterii, se află deja într-o capcană sigură unde condiţiile de existenţă sunt mai mult ca înspăimântătoare şi nemaipomenit de grele. Modificările ce s-au produs deja la nivel de societate şi personalitate a fiecărui cetăţean, în rezultat, au distrus în totalitate absolut toate domeniile de activitate individuală/socială/publică. Nu a rămas nimic bun în cadrul societăţii basarabene, decât oprimismul maselor de a supravieţui şi de a privi încă cu încredere viaţa şi viitorul. Pentru a supravieţui cu puţinul ban pe care îl are, poporul acceptă orice tentativă şi ilegalitate comisă de clasa de guvernare. Un exemplu viu poate servi acel moment când urmează să se desfăşoare alegerile locale, parlamentare, etc., pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate să îndeplinească o anumită funcţie în stat.

În acest scenariu al alegerilor, omul care doreşte să obţină în orice fel şi chip funcţia prevazută în puterea statului, atunci acesta imediat îşi schimbă comportamentul în diverse ipostaze ale moralei. Respectiv, acesta vine cu promisiuni şi angajamente false prin care se obligă să le facă în viitorul apropiat pentru popor şi localitatea respectivă. Corespunzător, acesta devine foarte darnic şi binevoitor în faţa maselor, în cele din urmă, dându-le ba chiar şi câţiva bănuţi/monede doar pentru a fi votat pentru functia prevazută. Ulterior, dupa ce masele şi-au exprimat opinia prin vot pentru acest individ ce tinde către putere, atunci acest individ îşi modifică din nou comportamentul, fără a ţine cont de promisiunile făcute nu demult. Cu atât mai mult, devenind omul puterii, individul respectiv nu mai este capabil de bunătate şi bunăvoinţă pentru altul. El este preocupat doar de “propriul eu” ce are necesităţi materiale destul de exagerate pentru propria existenţă. În aşa mod, clasa de guvernare a societăţii basarabene s-a completat cu oameni mediocri şi corupţi ce sunt incapabili de a administra o ţară pe principii umane şi de a produce efecte pozitive în existenţa poporului.

Astfel, timp de jumătate de secol poporul este lăsat pradă vântului ce bate din toate părţile; este supus smereniei, umilinţei şi sărăciei absolute; este ruinat complet în propria existenţă şi cea socială; este impus să-şi abandoneze ţara, doar pentru a-şi salva propria viaţă de la lipsurile materiale şi, cel mai tragic, de la foame. În mod special, localităţile rurale, sunt o tragedie aparte. Lumea trăieşte în condiţii cu o greutate extrem de apăsătoare – foame parţială şi absolută; sistemul de sănătate la cel mai jos nivel; ocrotire socială inexistentă; sistemul de instruire şi educaţie pe cale de dispariţie din cauza mijloacelor financiare bugetare destul de reduse pentru întreţinerea acestuia, din cauza procentului destul de redus a natalităţii, din cauza migratiei în masă a cetăţenilor în afara ţării; mortalitate prematură; condiţii de viaţă necivilizate. Clasa de guvernare nu şi-a permis timp de jumătate de secol să construiască nici macar drumuri asfaltate prin satele basarabene, cu toate că în aceşti ani şi în acest scop (infrastructura drumurilor) au fost investiţi bani destul de grei din creditele şi programele de ajutor internaţional. La acest capitol, R.Moldova se plasează pe ultimele locuri în lume în clasamentele mondiale. Conform Raportului Competitivității Globale, elaborat de experții Băncii Mondiale pentru anii 2014-2015, Moldova s-a plasat pe locul 140 din 144 țări prezente în clasament, unde devansează doar Mozambicul, Libanul, Guineea și Timorul de Est. Astfel, circa 67 la sută din drumurile naţionale sunt într-o stare destul de precară, iar peste 75 la sută din drumurile locale sunt intr-o stare extrem de proastă. În aşa mod, omul de la sate este nevoit să înfrunte glodul prin care cu greu îşi ţine pasul şi, totodată, cu greu îşi ţine pasul şi un car tras de cai, dar nemaivorbind de un autovehicul atunci când vin frigurile şi ploile iernii. Deci, dezvoltarea umană/civilizată, economică şi socială pentru societatea basarabeană rămâne încă un vis de lungă durată care urmează să se producă. Dar, cu părere de rău, este un vis real pentru acei oameni care îşi schimbă comportamentul de la o zi la alta pentru funcţia în stat şi, tot ei, continuă să existe într-o bunăstare materială exagerată, fără a avea temeri în faţa divinităţii şi, în mod special, în faţa poporului care este ruinat la extremă de sărăcie şi este dezamăgit totalmente de acţiunile clasei dominante.

În acest tablou de existenţă umană ai impresia că este Ţara lui Cremene sau a lui Papură-Vodă, un mediu social fără stăpân unde fiecare face ce-i place, fără să dea socoteala cuiva. Dar, această asociere este specifică mai mult pentru acei oameni ce sunt în capul puterii publice (clasa de guvernare a ţării), însă nu putem confunda lucrurile cu masele. Masele, poporul, pur şi simplu încearcă să caute soluţii pentru a depăşi mizeria, nedreptatea şi sărăcia socială, pentru a menţine în fel şi chip supravieţuirea.

Indiscutabil, nu ne rămâne decât să spunem, odată ce o societate a ajuns la un asemenea nivel inferior de dezvoltare umană şi socială, atunci acest lucru denotă faptul că ţara a fost administrată de oameni neadecvaţi puterii statale; de oameni corupţi, necinstiţi, mediocri şi, într-un cuvant, de oameni fără morala adecvată care nu reuşesc să-şi menţină în poziţie verticală constantă identitatea şi personalitatea. Iar dacă şi o bună parte dintre aceşti oamenii ai puterii/banului nu au fost complice la toate aceste acţiuni negative (furturi din buzunarul statului, fărădelegi în defavoarea poporului, alte infracţiuni), atunci, oricum, într-o măsură oarecare, vinovăţia le revine deoarece au fost prezenţi în activitatea de vârf a statului şi, cel mai grav, au fost de acord cu toate acţiunile negative întreprinse de către cei mai superiori, fără a le declara vreo reprosă directă pentru cele realizate care, în rezultat, au produs distrugerea până în talpă a unei societăţi/a unui popor care este pe cale de dispariţie de pe propriul pământ natal. Totodată, vinovăţia le aparţine şi din motivul că tot aceştea au activat în structurile statale cu o indiferenţă maximă în problemele de administrare a ţării pe principii/norme/legi corecte şi decente.

Astfel, procesul de distrugere umană, socială şi economică a unei societăţi s-a produs din vina omului-putere, iar comportamentul acestuia stagnează într-o formă instabilă, cu efecte negative în funcţie de moralul şi intelectul său spiritual. Conform unui studiu elaborat de neurologii Sukhvinder Obhi, Jeremy Hogeveen şi Michael Inzlicht de la Wilfred Laurier University din Waterloo, Canada, se consideră că oamenii ajunşi la putere pentru prima dată sunt supuşi unor modificări ce provoacă alteraţii serioase în funcţionarea creierului. Probabil, asemenea alteraţii, fiind în goană după averi, dominaţie, influenţă şi bunuri materiale exagerate, s-au produs şi continuă să se producă şi în creierul acelor oameni care tind să fie în capul puterii basarabene.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*