– Undeva, în timpul dialogului nostru, pomeneați ceva de pasivitatea politică. Aș adăuga că în perioada scursă de la Revoluție am observat în vremea diferitelor alegeri un absenteism dincolo de limitele firescului din partea electoratului. Telespectatorii noștri au în acest moment posibilitatea de a se raporta atitudinal și comportamental la punctul de vedere al uneia dintre figurile de seamă ale politicului românesc. Ne-ar interesa comentariul dumneavoastră legat de acest aspect și unde credeți că se lovește forma cadrului democratic ce-l dorim țării noastre.
– Întrebarea dumneavoastră este bine pusă! Din păcate, răspunsul pe care trebuie să vi-l dau are un aspect negativ. Această pasivitate cum o numiți, eu o numesc și mai grav: APATIE A OPINIEI PUBLICE!!… ESTE UN CERTIFICAT DE DEZINTERES NAȚIONAL CARE REPREZINTĂ UN ASPECT FOARTE GRAV DIN PUNCT DE VEDERE AL RĂSPUNDERII POLITICE…!!
În momentul în care omul este nemulțumit, înjură, dar nemulțumirea lui se soldează fie cu efortul de a obține realizarea unui obiectiv care îi este refuzat, fie solidarizarea unor oameni, pentru ca împreună cu ei să poată să-și realizeze obiectivul. În momentul când cetățeanul român abandonează și una și cealaltă dintre aceste cărări spre realizarea obiectivului, atunci intervine această APATIE, extrem de periculoasă.
Ce înseamnă apatia politică? – a electoratului, a omului, la obligația, nu vorbesc dreptul de a-și asigura propriul viitor, lucru pe care-l socotesc foarte periculos și în prelucrările pe care le fac acum de pregătirea viitoarelor alegeri, primul obiectiv pe care-l impun fruntașilor de partid este COMBATEREA ACESTEI APATII!!… și asta, pentru că, atâta vreme cât noi nu vom convinge electoratul român că: ARE OBLIGAȚIA DE A PARTICIPA PÂNĂ LA UNU LA SOLUȚIONAREA PROBLEMEI DE CARE DEPINDE PROPRIUL LUI VIITOR, până atunci vom înghiți mai departe TEROAREA CRIPTO– COMUNISTĂ!!… altfel spus, prima obligație electorală a tuturor partidelor conștiente este să determine populația să-și exercite dreptul de vot pentru că: ÎN MÂNA POPULAȚIEI STĂ VIITORUL EI!!
…dacă ea renunță cu bună știință la dreptul și posibilitatea de a-și crea un viitor pe măsură și obiectivele pe care și le-a propus, înseamnă că a intrat în ceea ce numeați dumneavoastră pasivitatea politică, care este de rău augur, de care vor profita bineînțeles toți stipendiații actualului guvern, toț oamenii puși în pâine de guvernarea actuală, și vor prelungi această agonie în defavorul poporului român până în momentul în care oamenii, nemaiputând răbda mizeria, oprimarea, sărăcirea și imposibilitatea de exprimare VOR PRODUCE O EXPLOZIE!! De aceea obligația noastră este în primul rând de a combate această apatie, acest FATALISM!!…pentru că, românul este fatalist de obicei și asta face parte oarecum tot dintr-un fel de fatalism, iată, auzi unii oameni: păi, mă rog, orice am face noi tot comuniștii rămân la putere!
Deci, o mentalitate pe care au imprimat-o cei șase ani de guvernare criptocomunistă, în care oamenii s-au străduit să schimbe aspectul politic al societății, n-au reușit fie datorită terorii exercitate nu numai de organele de represiune: poliție, jandarmerie, s.r.i., ci și de autoritățile administrative silvice, școlare, medicale obișnuite care toate suportă teroarea, opresiunea și dirijarea guvernamentale.
Sigur că ar fi o nenorocire dacă această apatie electorală de care vorbim și de care ne temem ar lua extindere, și în special dacă ea s-ar extinde asupra generației tinere. Din totdeauna tineretul a fost în fruntea acțiunilor salutare care au dus la schimbările cruciale din politica românească.
În momentul în care tinerii se dezinteresează de viața politică înseamnă că națiunea română a intrat cu un picior în groapă. Eu am combătut cu multă violență această ținută, această atitudine, acest fatalism care nu este cu nimic îndreptățit pentru că, dacă analizezi puțin situația îți dai seama că pentru a avea un primar ai nevoie de un număr de voturi. Dacă eu cu nevastă-mea și sora mea nu ne ducem la vot cu motivarea: dă-i dracului că tot comuniștii ies!… sigur că vor fi cu trei voturi mai puțin, și dacă se extinde la 20 de familii înseamnă că indirect AI CONTRIBUIT LA ALEGEREA UNEI PERSOANE NECONFORME CU DORINȚA OPINIEI PUBLICE!
Da, simptomul e periculos, trebuie și combătut cu multă violență iar oamenii trebuie făcuți să înțeleagă că viitorul este în mâna lor – nu depind nici de mine, nici de alții, ci de ei înșiși depinde care va fi viitorul lor Și dacă reușesc să se lege de obiectivele viitoare, de acțiunea prezentă pe care îi obligă legea și datoria cetățenească înseamnă că ei înșiși își pot dirija viitorul. Sigur că vor trebui depuse eforturi!!
Eu am spus, exagerând puțin, că jumătate din eforturile electorale vor trebui îndreptate spre combaterea apatiei electoratului și dirijate spre eforturile de a determina oamenii care nu-și exercită dreptul de vot ca să fie prezenți și să-și exprime punctul de vedere indiferent în ce fel, indiferent pe cine vor să voteze, dar să-și exercite acest drept, care E ȘI O OBLIGAȚIE MORALĂ!… și în același timp O OBLIGAȚIE PENTRU VIITORUL SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ÎN CARE TRĂIM!…
… de multe ori de aceste atitudini depind nu numai niște schimbări sporadice de guvern, dar depind niște situații care ameliorează în ani de zile, în timp pierdut inutil din cauza aceste lipse de inițiativă, și acestei apatii a opiniei publice.
– Domnule Corneliu COPOSU, am avut bucuria de a fi martorii recentei dumneavoastră omagieri de către Președintele Chirac, prin înalta distincție ce v-a fost atribuită. Cum a primit omul politic de largă reprezentare Corneliu COPOSU gestul Președintelui francez?
– Eu am avut onoarea să-l cunosc pe domnul Chirac de mai multă vreme, am stat de multe ori de vorbă cu dânsul, am discutat și politică franceză, și politică românească. Sigur că în tot acest gest semnificativ a fost faptul că prima măsură pe care a luat-o domnul Chirac a fost această decorare, lucru care îmi face deosebită cinste. Sigur că mă cunoștea dinainte, dar faptul de a se proceda înainte de a se lua alte măsuri cu caracter organizatoric și administrativ s-a gândit să facă gestul acestei decorări m-a flatat. Trebuie să recunosc însă, că nu atât decorația, ci maniera în care mi-a fost acordată mi-a produs o bucurie deosebită.
Sigur, eu eram recunoscut ca prieten al Franței! Am făcut atâtea călătorii acolo, am cunoscut toată lumea politică, inclusiv pe actualul premier, dl. Juppe, care de altfel a și fost candidat la președenție și a făcut și raportul pentru acordarea gradului de Ofițer al Legiunii de Onoare. Consider însă că această decorație nu mi-a fost acordată mie personal, Corneliu COPOSU, POATE CU UNELE MERITE ÎN LUPTA PENTRU DEMOCRAȚIE!!
…Cred că gestul semnifică o atenție acordată poporului român și luptei pentru democrație și libertate pe care a desfășurat-o poporul român și care nu este necunoscută în Occident. Am cunoscut, spre satisfacția mea istorici occidentali, chiar un olandez care a subliniat că, în vreme ce toate popoarele Europei năpădite de tancurile sovietice au capitulat la trei ani după ocupația sovietică, poporul român a continuat în munți lupta anticomunistă până în 1953, ceea ce este un lucru extraordinar.
Sub ocupația sovietică, în vreme ce Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria au plecat capul, resemnându-se în poziția de națiune ocupată, în același timp poporul român a răspuns prin organizarea de acțiuni în munți, refuzând să capituleze în fața unei ocupații împotriva căreia nu aveai apărare. Ori lucrul acesta n-a trecut neobservat, nesesizat, și față de celelalte state care au fost comunizate odată cu noi, înainte sau după noi, SINGUR POPORUL ROMÂN A REUȘIT CA PÂNĂ ÎN 1953 SĂ ȚINĂ SUS DRAPELUL LUPTEI ANTICOMUNISTE EFECTIVE, ȘI NU TEORETICE!!
…Că, teoretic!… toți am fost împotriva comunismului, toți am așteptat cu nerăbdare prăbușirea lui, toți!!… dar, care retrași în munți au luptat efectiv împotriva ocupației după ce tancurile sovietice controlau teritoriul țării.
Deci, ca să revin, consider că acest prim gest al noului Președinte francez nu mi s-a adresat numai mie, ci s-a adresat eroismului poporului român care a dovedit că în lupta pentru democrație, pentru independență, pentru recuperarea vechilor tradiții românești s-a expus și a luptat mai mult decât oricare alt popor din categoria celor ocupate de URSS.
Sigur că sunt recunoscător domnului Chirac și domnului Juppe pentru gestul care m-a onorat și pe care încă o dată-l consider: UN SEMNAL ADRESAT POPORULUI ROMÂN!!
– Cu ce mesaj pentru oamenii Oltului își dorește să încheie Președintele Corneliu COPOSU?
– Sigur că am un mesaj, pe care-l adresez, CHIAR CU RISCUL DE A NU FI RECEPȚIONAT CU CĂLDURA ȘI CU SINCERITATEA CU CARE ÎL ADRESEZ… rog pe locuitorii județului dumneavoastră și pe teleascultătorii postului dumneavoastră ca în primul rând să-și exercite obligația și dreptul de vot, să aibă în vedere nu numai PREZENTUL MALEFIC, ci viitorul României, viitorul copiilor și nepoților lor, să participe la vot și cu ajutorul acestuia să determine o alternativă de guvernare care să reașeze România pe făgașul tradițional al vechilor deprinderi, al vechilor obiceiuri românești și să participe alături de noi la refacerea țării și la reașezarea ei pe drumul care va duce la normalizare și la o bună stare la care avem dreptul să nădăjduim și datorită condițiilor specifice țării noastre și datorită calităților poporului român.
EPILOG
…am pus microfonul jos! Poate cumva mulțumit că reușisem aproape cât îmi propusesem. Aproape? Da… venisem cu 18 întrebări și concentrasem 15 în 11… Îl simțeam pe Președinte satisfăcut de discuție și refuzam să cred c-ar fi obosit. L-am rugat să ne arate oarece fotografii, dar mi-a spus că toți ziariștii care au trecut pe acolo i le-au luat sub onoarea că i le vor returna, dar n-au mai făcut-o!!… inclusiv o prietenă de familie, care i-a luat mai bine de o sută și tot nu i le-a returnat; probabil c-ar vrea să facă un tezaur cu ele, adăugă râzând. M-a mai întrebat câte ceva despre mine și că este surprins de un așa mod de a mă prezenta, el neștiind că și în provincie se poate face televiziune atât de bine. M-a întrebat despre postul nostru de televiziune, și, culmea, dacă poate face ceva pentru noi că pentru destulă lume a pus umărul și obrazul în acești ani; i-am relatat despre ce am reușit să fac eu cu copiii mei, din Cenaclul literar-gazetăresc OPTIMIȘTII și i-am adus o revistă a liceenilor la care lucrase și fiica mea, revistă pe care a privit-o cu interes și m-a întrebat, surprinzător pentru mine:
– La aceste reviste lucrează și profesori?… dacă da, ar trebui să înțeleagă că e bine să-i lase pe copii în pace, ei știu mult mai bine ce probleme au!… ei, profesorii să și le facă pe ale lor!!
– Sunt și eu de acord cu asta, domnule Președinte, dar în țara asta multe mai sunt de făcut, dacă am făcut cumva cu adevărat ceva până acum!
L-am surprins cu această reflecție și mi-a răspuns răbdător:
– DE VOI TINERII DEPINDE CE VEȚI FACE CU ȚARA ASTA!! …Iar în ce privește copiii ăia ai dumitale spune-le că am oprit revista lor și că o voi pune între lucrurile mele de preț!… Rodică, ai dat ceva de băut băieților ăștia care au bătut atâta cale de drum să vină până la mine?… ia să ne dai ceva pentru că și eu vreau să ciocnesc și să beau ceva cu ei…!
Ce-ați zice, cinstite cititor, de încărcătura pe care o poartă simplitatea acestor cuvinte de cea mai adâncă perenitate!? Am băut și la câteva minute după ce pendula bătuse de patru ori am ieșit din nou în stradă, evident după ce ne strânsesem mâinile cu mâinile acelea în palmele cărora s-au odihnit multe evenimente ale acestui secol. Am plecat convins că istoria va face loc la ceea ce eu realizasem cu una dintre cele mai mari figuri ale sale.
Eram în miezul grevelor studențești și DUMNEZEU probabil că n-a vrut să amestec întâlnirea pe care tocmai o avusesem cu unul dintre elevii săi și cu alte evenimente de care eram deja saturați.
Am venit la televiziune și numai că n-am turbat instantaneu: TOTUL SE TRĂSESE ÎN CULOAREA ALBASTRU INDIGO ȘI DECI FILMUL MEU AVEAM SĂ-L REALIZEZ ALB -NEGRU!! Impactul cu lumea în care mă întorsesem?
Ceva sub obișnuitul de fiecare zi, un oarece rău își făcuse locul și observam deja încercări de a se îndepărta de mine. Fusesem miercuri la Președintele COPOSU, într-un 18 de octombrie, iar vineri nu am rezistat ispitei și am dat telespectatorilor o porțiune de zece minute, la jurnalul de seară, slătinean.
Minunea se produsese! Am lucrat în ziua de luni și am realizat primul serial de înaltă ținută de care-l denumisem: UN SPIRIT PENTRU VEȘNICIE!
…Nu-i așa că și Dumneavoastră vă place cum l-am intitulat? Și, în seara de 23 de octombrie, într-o luni ca toate zilele de luni, telespectatorul slătinean lua contact cu un interviu adus lor, în provincie, într-un colț de provincie în care eram vitregiți de a beneficia de cel de-al doilea canal de televiziune națională și de multe alte lucruri de care se bucură alte părți de țară.
Impactul? M-ați crede!? Oameni care mă priveau cu surprinderea de a fi fost eu cel ce m-am zbătut să le aduc așa nestemat la care nici măcar nu speraseră. Colegii? Reținuți și atât. Una auzisem că se lamenta prin anumite medii intelectuale pentru modalitatea de realizare pe care o alesesem. Treaba ei! Chiar și pe la ziarele locale unii mai zbârceau din nas ori se făceau a nu fi prins bine din cele aduse. Chiar Doamna ANDREI… (v-o aduceți aminte?… v-o pomenisem pe undeva pe la început ca pe un argint viu al conducerii organizației județene) îmi făcea o remarcă potrivit căreia mulți încă n-au găsit calea de a se întâlni cu ceea ce reușisem să le aduc prin televizor. Aveam semnale că în câteva zeci de case se înregistrase direct din televizor, dar i-am surprins cu acel început și l-au pierdut la înregistrare. De unde să știu că la foarte puțin timp aveam să-l dăm în reluare?
…Prezentul epilog, dar și integrala interviului și alte dimensiuni de însemnătate privind această întâlnire pentru istorie, se regăsesc în cartea ULTIMUL INTERVIU, realizată de mine, și apărută în 1997! Frunte plecată ție, Cititorule!
– sfârșit –
Lasă un răspuns