O reclamă la televizor care trebuia să se termine cu un îndemn, cumpără… ea se termină cu o concluzie, poruncă: „Pentru că așa spun eu”. Observ cum această concluzie (poruncă) a devenit „sloganul” libertății presei. Dar cine controlează presa…? Văd cum mass-media este colonizată de o mână de oameni, ei fiind responsabili de ceea ce citim, sau ce avem dreptul să știm. Când președintele Băsescu a spus că nu mai avem nevoie de filosofi, avem nevoie doar de ospătari a avut dreptate, el știa ce urmează. Richard Salent, fostul președinte CBS News, spune: „Treaba noastră este să dăm oamenilor nu ceea ce ei vor, ci ceea ce decidem noi că ar trebui să aibă”. Multă dreptate avea și fostul președinte american, Lyndon Johnson: „Reporterii sunt niște păpușari. Ei doar răspund la comenzile celor care trag sforile”. Iar un alt mare jurnalist de televiziune, Bill Moyers, spune: „O mare parte din știrile de televiziune este, de fapt, doar ceea ce guvernul decide că trebuie dat ca știre”.
Am scris aceste lucruri cu gândul la Seymour M. Hersh, dar și cu gândul la James Tucker. Pe vremuri exista o publicație „Spotlight” care avea 28 de pagini și care a fost înființată în 1975 și desființată în 2001. Încetarea apariției a fost datorată atribuirii termenului de „controversat” asta pentru că în paginile sale găseai articole referitoare la familia Rockefeller ori Henry Kissinger sau George Bush. Pentru noi nu este nimic nou, ajungeam la închisoare și dacă spuneam un banc mai deocheat. Pentru ei, atunci, mai exista o nișă prin care se pătrundea cu un articol. Astăzi peste tot s-a schimbat ceva, de aceea mă întreb, cine dirijează această tăcere și cine modifică adevărul?
Dar cine este cel care nu vrea să spună ce se vrea? Seymour M. Hersh este jurnalistul care a dezvăluit lumii tragedia din My Lai. Premiul Pulitzer îl primește: „Pentru dezvăluirea exclusivă a tragediei războiului din Vietnam din cătunul My Lai.” El a făcut cunoscută urgia ce a provocat indignare globală, fiind cel mai mare masacru mediatizat al civililor de către forțele americane din secolul al XX-lea. Pe baza estimărilor făcute au fost peste 500 de persoane ucise: bărbați, femei, copii. Marele jurnalist a avut curajul să o spună atunci în 1970, așa cum a avut curajul să vorbească și astăzi despre adevăr. Nu vă spun câți au fost condamnați din Compania C. Batalionul 1. Regimentul 20, sau cei din Compania B. Batalionul 4. Nu, nu spun, mai bine tac în indignarea mea.
Dar ce spune maestrul, Seymour Hersh: „În iunie anul trecut, scafandrii Marinei, care operau sub acoperirea unui exercițiu NATO de la mijlocul verii, cunoscut sub numele de Baltops 22 , au plantat (nu începuse războiul din Ucraina n.a.) explozivi declanșați de la distanță care, trei luni mai târziu, au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, potrivit unei surse ce cunoștea planificarea operațională
Două dintre conducte, care erau cunoscute în mod colectiv sub numele de Nord Stream 1, au furnizat Germaniei și multă parte din Europa de Vest gaz natural rusesc ieftin de mai bine de un deceniu. O a doua pereche de conducte, numită Nord Stream 2, fusese construită, dar nu erau încă operațională. Acum, cu trupele rusești la granița cu Ucraina și cu cel mai sângeros război din Europa din 1945 care se profilează, președintele Joseph Biden a văzut conductele ca pe un vehicul prin care Vladimir Putin să vândă gazul natural pentru ambițiile sale politice și teritoriale.”
Răzvan Bibire de la ziarul „Deșteptarea” concluzionează: „Despre terorismul de stat: Dacă nu trăiți într-un Univers paralel, ați aflat, probabil despre articolul scris de celebrul jurnalist de investigații Seymour M. Hersh, în care face lumină cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu North Stream. Articolul nu a apărut nici în „The New York Times, nici în Washington Post, nici în Los Angeles Times. Nici măcar în New Yorker, ci pe un site care oferă posibilitatea oricărui cetățean să scrie. Seymour M. Hersh nu este oricine, a dezvăluit masacrul de la My Lai sau torturile din închisoarea Abu Ghraib. De fiecare dată, autoritățile au zis că minte. Așa au spus și acum. Din povestea publicată de jurnalist, cele mai șifonate ies Germania și Norvegia. Germania pentru ca a permis să se întâmple și Norvegia pentru că a participat la operațiune știind că va câștiga din suplimentarea vânzărilor și creșterea prețului la propriul gaz.”
Săptămâna viitoare o să vorbim despre canalul Bâstroe și despre umilința noastră pe care o acceptăm la ordin. Iar unde-i ordin nu-i tocmeală. Dar să fie Pace…!
Lasă un răspuns