De-a lungul veacurilor trecute țările românești nu au fost despărțite cu totul, unele de altele. În afară de alianțele militare și de comerțul care alimenta aceste „țări”, mai era și partea spirituală care se dorea cumva unitară. Religia Catolică, având o conducere papală, încerca să se extindă permanent pe cât posibil, pe când cea ortodoxă dorea să se mențină și să-și dovedească utilitatea. Țara Românească și Moldova erau țări ortodoxe. Transilvania, prin prisma compoziției sale etnice, a avut ca religii ortodoxia la români și catolicismul la maghiari, sași și secui. Reforma a dus la răspândirea confesiunilor evanghelică sau lutherană, calvină. unitariană, dar și la rezistența ortodoxiei și catolicismului. Printre punctele ce au iradiat ortodoxia în Transilvania a fost și Mănăstirea Vad. Satul Vad apare prima dată în documente în anul 1467 drept posesie a familiei nobiliare Banffy, iar ulterior, în acelaşi secol, ajunge sub stăpânirea lui Ştefan cel Mare împreună cu Cetatea Ciceiului. Situată în satul Vad, protopopiatul Dej (jud. Cluj), biserica, monument istoric având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost ridicată de Voievodul moldovean Ștefan cel Mare, pe ruinele unei vechi sihăstri construită de (sau în timpul fraților) Balc și Drag, pe la sfârșitul veacului XIV, neștiindu-se însă data concretă de atestare. Cei mai mulți istorici vorbesc despre sfârșitul anilor 1400 și începutul anilor 1500, atunci când Ștefan cel Mare ia sub stăpânire Cetatea Ciceului și începe construcția, însă o mică parte la sfârșit este făcută de urmașul acestuia, Petru Rareș. În lipsa unui hrisov sau a orcărui alt act doveditor, încercarea noastră de a stabili anul construirii ei rămâne un veritabil farmec al căutării încă nerezolvate.
Certitudinea construirii mănăstirii în epoca celor doi mari voievozi există însă. Tradiția și elementele stilistice imprimate ctitoriei ștefaniene de la Vad confirmă edificarea bisericii la sfârșitul secolului XV-lea, când devine reședință episcopală, cu ierarhi sfințiți la Suceava, dependenți direct de Mitropolia Moldovei. Biserica este realizată din piatră brută, cu planul triconic cu abside laterale semicirculare, împărțit în naos, pronaos și altar. Asta o face asemănătoare monumentelor moldovenești din prima parte a domniei lui Ștefan cel Mare, în vreme ce altarul poligonal de factură gotică, o apropie de arta ardeleană. De remarcat portalele specific moldovenești, în arc frânt pe fațada vestică și dreptunghiulare cu baghete între pronaos și naos. Toate încăperile bisericii au fost acoperite cu bolți gotice, dar în prezent în absida altarului se conservă o boltă pe nervuri de formă stelară ce se încheie cu un scut heraldic. Pictura veche nu se păstrează din păcate, ci doar un mic fragment de pictură în partea de apus a altarului, deasupra proscomidiarului, reprezentând chipul unui sfânt. În anul 1531 episcopul Anastasie donează bisericii episcopale o icoană ferecată în argint aurit reprezentând pe Sfântul Nicolae. Această icoană se află în prezent în colecțiile Muzeului Național de Artă a României. Exteriorul bisericii este simplu, tencuit, de un alb imaculat, cu piatră fățuită la colțuri, iar acoperișul este acoperit cu șindrilă (șiță).
În secolul al XVIII-lea Episccopia Vadului pierde din importanță menținându-se doar ca mănăstire, iar în 1717, biserica a fost distrusă de tătari, fiind refăcută abia dupa mai multe decenii. În ultima vreme ctitoria ștefaniană de la Vad, una dintre cele mai vechi biserici de piatră ale românilor transilvaneni, a funcționat doar ca monument istoric și a fost restaurat de Direcția Monumentelor Istorice. La inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andrecuț, s-a redeschis vechea ctitorie a lui Ștefan cel Mare, și astăzi funcționează ca mănăstire, având o obște de 3 viețuitori, din 1 februarie 2012. Mănăstirea Ștefan Vodă poartă hramulul „Sf. Ștefan cel Mare”, dar și „Adormirea Maicii Domnului”.
Ştefan cel Mare a ctitorit mai multe biserici în Ardeal, iar două dintre se află în judeţul Cluj: lăcaşurile de la Feleac şi Vad. Aveau rang de episcopii. Mai târziu, cea de la Feleac a devenit mitropolie. „Istoria Transilvaniei nu poate fi concepută decât în strânsă şi permanentă interdependenţă cu cea a voievodatelor din spaţiul extracarpatic. (…) Pe primul plan se situează relaţiile de ordin economic şi de interes comercial, care între Moldova şi Transilvania au atins o asemena intensitate încât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) s-au acordat privilegii negustorilor transilvăneni care vizitau voievodatul de la răsăritul Carpaţilor”, scrie academicianul Marius Porumb, în broşura despre biserica de la Feleac, numită „Biserica Arhiepiscopală din Feleac, ctitoria lui Ştefan cel Mare”. Povestea ctitoriilor bisericeşti ale lui Ştefan cel Mare în Transilvania începe cu o alianţă încheiată la 12 iulie 1475. Voievodul moldovean semna un tratat cu Matia Corvin, iar în urma acestui act Ştefan cel Mare capătă proprietăţi în Transilvania, adică două domenii: Ciceu şi Cetatea de Baltă împreună cu numeroase sate. Alianţa a funcţionat şi după moartea regelui Matia Corvin, adică după 1490. Marius Porumb spune că relaţiile au fost foarte amiabile în intervalul 1493-1499, când voievodatul Transilvaniei a fost condus de Bartolomeu Dragfi, originar din familia lui Dragoş din Maramureş. Prezenţa lui Ştefan cel Mare în Ardeal era bine văzută în epocă. Academicianul dă exemplu saşilor braşoveni care îl chemau pe domnul Moldovei la 26 aprilie 1478 „cu mare dor şi dragoste… să facă bunătatea să se apropie de această ţară” ca să o apere de pericolul otoman. În acest context apar cele două episcopii româneşti la Vad şi Feleac, sprijinite material şi moral de domnul Moldovei şi de urmașii urmașilor săi. „Merită să menţionăm că în anul 1599, în fruntea eparhiei Vadului a fost pus de către Mihai Viteazul episcopul Ioan de Cerna, care a păstorit atâta timp cât a durat stăpânirea Viteazului în Ardeal”, scrie Marius Porumb în broşura „Biserica episcopală din Vad, ctitoria lui Ştefan cel Mare”…
