Constituția este actul de naștere al unui stat democratic. Ea este forul suprem, contractul social necodificat care stabilește regulile de conviețuire, separă puterile în stat și, cel mai important, garantează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. În teoria acestui pact solemn, oficialitățile – de la parlamentari și miniștri până la demnitari locali – sunt păzitorii acestui sacru document. În realitatea multor societăți, inclusiv a celei românești, acești păzitori se transformă adesea în trădători, înrobiți de puterea efemeră a banului, transformând Constituția dintr-un scut al cetățeanului într-o barieră de hârtie. În mod paradoxal, tocmai caracterul nobil și general al Constituției o face vulnerabilă. Ea proclamă principii înalte: separarea puterilor, egalitatea în fața legii, bună administrare, transparență. Însă, în mâinile unor oficialități corupte, aceste principii sunt tratate nu ca imperative morale și juridice, ci ca simple obstacole de ocolit. Violarea Constituției nu este întotdeauna un act spectaculos, cum ar fi suspendarea acesteia. Este un proces insidios, un „șoc molecular” continuu, cum l-ar numi un filozof. Legile „găsite pe birou”, adoptarea de legi în derogare de procedurile constituționale, fără dezbatere publică reală, care servesc interesul unui grup restrâns. Atacuri sistematice împotriva sistemului judiciar, controlul numirilor în funcții cheie sau modificări legale care slăbesc independența instanțelor, toate acestea încălcând principiul fundamental al statului de drept. Încălcarea dreptului la proprietate sau la o mediu sănătos. Acordarea de avize și permise în baza „șpăgii” sau a presiunilor politice, care duc la distrugerea mediului sau la exproprieri ilegale. În spatele acestor acțiuni stă, invariabil, idolul banului. Oficialul nu mai este un servitor al publicului, ci un agent economic care își maximizează venitul. Constituția devine, astfel, doar un „cost de reglementare” pe care trebuie să îl evite pentru a-și atinge țelul profitului.
Expresia „robi ai banului” este mai mult decât o metaforă. Ea descrie o condiție psihologică și morală. Aceste oficialități nu mai acționează din convingere civică sau dintr-un simț al datoriei, ci din dependența față de putere, influență și lux pe care banul le asigură. Libertatea lor de a lua decizii este pusă în serviciul unei noi forme de sclavie: sclavia față de avuție.
Atragerea unor personalități slabe moral, acest sistem recompensează pe cei dispuși să-și sacrifice integritatea pentru câștig material. Încălcarea Constituției devine o practică obișnuită, un „fel de a face lucrurile”. Cei care refuză să participe sunt marginalizați. Cetățenii, văzând că legile fundamentale sunt încălcate cu impunitate, își pierd încrederea în stat și în democrație. Aceasta duce la apatie civică, la sentimentul că „toți sunt la fel”, ceea ce, la rândul său, le oferă oficialităților corupte și mai mult spațiu de manevră. Constituția, care ar trebui să fie sursa încrederii, devine prin abuzul acestora, sursa dezinformării și a deznădejdii. Efectele acestei trădări instituționale sunt catastrofale. Pentru cetățean înseamnă drepturi anulate. Înseamnă că dreptul la un proces echitabil este subminat de un sistem judiciar politizat. Înseamnă că banii plătiți din taxe și impozite se evaporă în proiecte inutile sau supraevaluate, iar serviciile publice (sănătate, educație) se degradează. Pentru stat înseamnă slăbirea autorității. Un stat ale cărui oficialități nu respectă legea fundamentală este un stat schizofrenic, care își pierde legitimitatea. Acest lucru descurajează investițiile străine, subminează securitatea națională și perpetuează subdezvoltarea.
Lupta împotriva acestei robii nu este doar una juridică, ci mai ales una culturală și educațională. Este necesară o vigilență constantă din partea societății civile, a presei libere și a unor instituții independente puternice (cum ar fi, în teorie, Curtea Constituțională). Cetățeanul trebuie să ceară transparență și să pedepsească cu votul abaterile. Constituția nu este doar un text între copertele unei cărți. Ea este un organism viu, care trăiește prin spiritul din care este aplicată. Atâta timp cât vom avea oficialități care văd în ea doar un obstacol pentru afacerile lor murdare, vom trăi într-o democrație de formă, dar nu și de substanță. A recâștiga Constituția înseamnă a o aduce din nou în centrul vieții publice, nu ca o simplă invocație, ci ca un ghid de acțiune neîndoielnic. Înseamnă să transformăm oficialitățile din robi ai banului în păzitori credincioși ai voinței populare și ale dreptății. Altfel, riscăm ca cea mai importantă carte a statului să devină doar o colecție de frumoase intenții, scrise pentru o lume în care nimeni nu mai crede. Din punct de vedere psihologic, atunci când ești mințit sau păcălit, se declanșează o serie de reacții emoționale, cognitive și comportamentale care pot afecta profunzimea încrederii, percepția de sine și relațiile interpersonale. Mintea umană este programată să caute coerență și adevăr, iar atunci când este confruntată cu o minciună, în special din partea cuiva în care avea încredere, apare un dezechilibru cognitiv cunoscut sub numele de „disonanță cognitivă” – un sentiment de incomoditate psihică generat de existența unor credințe sau informații contradictorii.
Să fie pace!
