Arhiva zilnică: 20 septembrie 2025

– schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar
poate cauza chiar și moartea –

În acest articol se prezintă un caz din istorie care arată cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unei persoane sănătoase i-a putut cauza moartea. Este vorba despre Thomas Parr, un englez despre care se spunea că s-a născut în jurul anului 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat în 1635. Vestea despre vârsta sa s-a răspândit în toată Anglia, iar „Bătrânul Parr” a devenit o celebritate națională, fapt pentru care a fost adus la Londra și prezentat regelui Carol I, fiind tratat ca un oaspete de seamă. Numai că schimbarea bruscă a modului de viață – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă la una bogată și îmbelșugată, cu vinuri alese, la care s-au adăugat sedentarismul și aerul poluat al orașului – i-a fost fatală bătrânului Parr, care a murit la câteva săptămâni după sosirea la Londra. Medicul care i-a făcut autopsia a concluzionat că, dacă Parr nu și-ar fi părăsit locul natal, continuând să trăiască cu dieta sa simplă, cu munca sa și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult. Schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar produce un șoc alimentar atât de puternic asupra organismului, încât poate cauza chiar și moartea.

„Șocul alimentar fatal” se produce atunci când un om trece, radical și brusc, 1) de la un regim alimentar sărăcăcios, însoțit de multă muncă și mișcare, 2) la îmbuibare și sedentarism, pe care un asemenea organism nu le poate suporta. Medicina modernă cunoaște un fenomen înrudit, numit „sindromul de realimentare”: atunci când un organism obișnuit cu foarte puțină hrană primește brusc cantități mari de alimente, se pot produce dezechilibre grave ale sărurilor minerale din sânge, care afectează inima și plămânii și pot duce chiar la deces.

Fără prea multă teorie (care se găsește din plin pe Internet), voi prezenta unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie, care ilustrează cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unui om i-a cauzat moartea. Thomas Parr a fost un englez despre care se spunea că s-a născut în jurul lunii octombrie a anului 1482 sau 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat la 13 noiembrie 1635. A locuit în micul cătun Winnington, din comitatul Shropshire, în casa cunoscută astăzi drept „Old Parr’s Cottage”. Nu există informații precise privind modul de alimentație al lui Thomas Parr înainte de sosirea sa la Londra, dar medicul William Harvey a consemnat că acesta a trăit cu o dietă de „brânză verde și lapte subrânced sub orice formă, ceapă, pâine aspră și tare și băuturi slabe, în general zer acru, iar cidru la ocazii speciale”. Viața lui simplă confirmă cuvintele lui Arthur Schopenhauer: „un cerșetor sănătos e mai fericit decât un rege bolnav”, iar sănătatea, spunea filosoful, reprezintă „nouă zecimi din orice fericire”. Agerimea, memoria formidabilă, simțul umorului și istorisirile sale amuzante și fără de sfârșit au făcut ca prezența „Bătrânului Parr” să fie dorită pretutindeni. Pe măsură ce vestea despre vârsta înaintată și sănătatea bună a „Bătrânului Parr” s-a răspândit, acesta a devenit o celebritate națională, iar portrete ale sale au fost atribuite lui Peter Paul Rubens și lui Anthony van Dyck. Un portret al lui Parr este expus la Muzeul și Galeria de Artă din Shrewsbury, iar o copie se află la Galeria Națională de Portrete din Londra. Acesta îl înfățișează cu ochi căprui închis, sprâncene albe și ciufulite, mustață și favoriți. Așa se face că, în 1635, Thomas Howard, al 21-lea conte de Arundel, l-a vizitat pe Parr și l-a dus la Londra pentru a-l prezenta regelui Carol I ca pe o adevărată curiozitate a naturii. Trăsura și escorta au atras mulțimi mari în drum spre Londra, oamenii sufocându-l pe bătrân în încercarea de a-l atinge și de a-l auzi vorbind. Ajuns la Londra, Parr a fost găzduit în reședința contelui de Arundel, a fost prezentat regelui și a devenit vedeta înaltei societăți.

Greu de crezut că ar fi existat cineva care să refuze o asemenea onoare, pe care nici acest țăran nu a refuzat-o, acceptând-o cu mare bucurie și părăsind viața sa simplă de la țară. Dar mai bine n-ar fi acceptat să-și părăsească sărăcia pentru belșugul Londrei, unde „a dus o viață regească”, căci această hotărâre și, respectiv, noua sa dietă i-au fost fatale. Biblia îl avertizase de mult: „Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne” (Proverbele 23:20). Iar umoristul francez Coluche avea să spună, peste secole, că „Dumnezeu a împărțit: a dat mâncarea bogaților și pofta săracilor”. Thomas Parr a avut nenorocirea să le primească pe amândouă deodată: pofta săracului și mâncarea bogatului. Fiind acum o celebritate răsfățată, primea o hrană îmbelșugată, asemenea celei de la mesele nobililor, și vinuri dintre cele mai alese. Stimulat și de anturajul din jurul său, „Bătrânul Parr”, fără să se rețină, a început să mănânce atât de mult încât organismul său, neobișnuit cu asemenea excese (îmbuibare), n-a mai rezistat. Cu peste 1.600 de ani înainte, poetul roman Horațiu (65–8 î.Hr.) descria parcă exact ce avea să i se întâmple lui Thomas Parr: „Aduceți-vă aminte, ce bine vă simțiți/ Pe când stăteați la masă hrăniți, nu îndopați./ Dar azi, atâtea feluri, ba fierte, ba prăjite,/ Atâtea scoici, cu sturzii de-a valma înghițite,/ Atâtea dulci bucate, stomacul tău prea plin/ În fiere le preschimbă și scurgeri de venin”. Și tot Horațiu adaugă: „Corpul împovărat de viciile de aseară apasă greu asupra sufletului și țintuiește la pământ scânteia divină a minții” (Satire, II, 2, 79).

La câteva săptămâni după sosirea la Londra, Thomas Parr s-a îmbolnăvit grav: respira cu greu, iar fața îi devenise vineție. A murit la 13 noiembrie 1635. Regele a poruncit o autopsie, pentru a se constata cauza exactă a decesului. Autopsia a fost făcută, în prezența altor medici, de eminentul medic William Harvey (1578–1657), cel care a descoperit circulația sângelui. Potrivit unor relatări ale vremii, moartea ar fi fost pusă pe seama „alimentelor prea bogate, cu care organismul său nu era obișnuit”. Regele a hotărât ca Parr să fie înmormântat în celebra catedrală Westminster Abbey din Londra, unde se află mormintele regilor și reginelor Angliei, precum și ale unor mari poeți și savanți. Înmormântarea a avut loc la 15 noiembrie 1635, după calendarul vremii (25 noiembrie, după calendarul actual), iar mormântul său a fost arătat vizitatorilor multă vreme după aceea. Inscripția de pe mica sa piatră funerară din marmură albă spune ceva aproape incredibil: „Thomas Parr din comitatul Sallop [Shropshire], născut în anul Domnului 1483. A trăit în timpul domniei a zece monarhi: regele Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol. A trăit 152 de ani și a fost înmormântat aici, la 15 noiembrie 1635.”

Rezultatele autopsiei efectuate de William Harvey au fost publicate în 1669, ca anexă, în cartea „De ortu et natura sanguinis” („Despre originea și natura sângelui”) a medicului John Betts. Potrivit acestora: 1) toate organele sale interne erau sănătoase, cu excepția unor semne de pneumonie în plămâni și a unor semne ale unei suferințe a inimii (interpretate astăzi drept insuficiență cardiacă stângă), iar moartea s-a produs prin sufocare; 2) schimbarea bruscă a dietei – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă, la una bogată, de îmbuibare, cu vinuri alese –, la care s-au adăugat aerul poluat al orașului și lipsa de mișcare, a fost prea puternică pentru bătrânul Parr; 3) dacă Parr nu și-ar fi părăsit niciodată locul natal (Shropshire), continuând să trăiască cu dieta sa simplă, foarte sărăcăcioasă, și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult. Deci, schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar a cauzat moartea, în numai câteva săptămâni, a celui considerat de unii drept cel mai longeviv om din lume. Trebuie spus că cercetătorii de astăzi pun la îndoială vârsta de 152 de ani: unii consideră că ar fi putut avea peste 100 de ani, alții doar 70–80 de ani. Însă, indiferent de vârsta sa reală, învățătura rămâne aceeași. Este ușor de înțeles că, la o vârstă atât de înaintată, „Bătrânul Parr” putea muri și din alte cauze.Trebuie însă ținut cont de faptul că la Londra n-a fost adus un om ramolit sau unul care abia își mai trăgea sufletul, ci un bătrân neobișnuit de vioi și de sănătos, care, de la munca câmpului și de la o alimentație puțină și sărăcăcioasă, a trecut la sedentarism și la un surplus de hrană (îmbuibare), pe care organismul său nu l-a putut suporta. Desigur că și despre Thomas Parr circulă multe povești și legende, dar esențială este învățătura pe care trebuie să o reținem: schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar poate cauza chiar și moartea. O schimbare radicală și bruscă a regimului alimentar poate duce la complicații grave, inclusiv la deces, în ambele sensuri: 1) fie prin trecerea bruscă de la foarte puțină hrană la îmbuibare (cum a fost cazul lui Thomas Parr), 2) fie prin restricții alimentare extreme, cu aport insuficient de nutrienți esențiali, decompensarea unor boli preexistente sau dezechilibre electrolitice severe. Riscul unor asemenea schimbări este deosebit de mare pentru persoanele cu boli cronice, pentru vârstnici, pentru copii și pentru persoanele cu tulburări de alimentație. De aceea, orice schimbare importantă a alimentației trebuie făcută treptat și, la nevoie, sub supravegherea medicului. Să nu uităm îndemnul lui Molière: „Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”, și nici avertismentul Mântuitorului: „Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții” (Luca 21:34).

Ce ne mai mișcă? Nu realizăm că Lumea veche moare, iar cea nouă are gleznele goale, blugi rupți în genunchi și live -uri pe Tik-tok? Unde este forța noastră? Totuși, poate ne trezim. Știți de câți oameni este nevoie în stradă pentru ca ciobanii arestați și Călin Georgescu să fie eliberați în 48 de ore? De tot atâția câți se adună la un concert sau meci de fotbal pe Arena Națională. Cu populația de la Untold răstorni orice guvern si pe oricare președinte. Arestul preventiv pentru 30 de zile poate înceta oricând în acest interval de timp dacă instanța constată că motivele care au dus la această măsură s-au schimbat și că arestul nu se mai justifică. Pentru meciul România-Suedia din 5 octombrie s-au vândut deja 40 000 bilete. Dacă la Arestul Central s-ar aduna pentru doar o singură zi 40 000 de români, instanța cu siguranță va constata chiar de a doua zi, că arestul nu se mai justifică, schimbandu-se situația. Comparația dintre fotbal/concerte și un protest pentru libertate poate este imbecilă, dar vremurile sunt idioate. Ce trebuie să se întâmple la Arestul Central, pentru ce resorturi este nevoie? Trebuie să o aducem pe Andra să cânte Imnul Național și pe Hagi să tragă la poarta închisorii? Să-l aducem măcar pe Banică de la Sala Palatului cu 5000 de oameni sau pe Coldplay să facem o revoluție?

Trebuie un „post negru” de Tik-tok pentru ca frustrarea/revolta să vină din virtual în real?

Sunt români de-ai noștri, exact acum, care stau închiși în mijlocul Capitalei. În același timp, sunt trădători și străini care stau liberi pe scaunele puterii. Își bat joc de noi în fiecare zi de zeci de ani. Ne Sfidează și ne scuipă în față. Ne iau bogăția țării, ne dărâmă statuile, ne rup istoria, distrug efigiile Voievozilor, dau jos icoanele Sfinților Închisorilor. Ridică paradele „mândriei” pe străzile Bucureștiului și ne îndoctrinează copiii în școli cu „educația” contra firii. Pe locurile producției industriei românești distruse au ridicat „producția” consumului și vă mai pun o întrebare de final, câți oameni se adună în mall-uri, supermarket-uri?

Desigur, înțeleg că sufletul este legat puternic de trup, dar nu este ceva incurabil. Doamne ajută!

Inteligența Artificială ar trebui să fie mai atent supravegheată. În mâinile cui nu trebuie, poate deveni un instrument diabolic. De ce inteligența artificială este oferită gratuit și cu o viteză atât de mare publicului larg? Acesta impune un răspuns foarte profund, care merită citit cu atenție. Într-adevăr, merită să reflectăm asupra lui… Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări care pot fi puse. Dacă trecem dincolo de „entuziasmul tehnologic” și de ideea de „ajutor pentru omenire” și analizăm situația rece, logic și pe baza unei analize cost-beneficiu, ajungem la niște concluzii întunecate. Nicio companie mare nu cheltuiește miliarde de dolari pe servere și electricitate doar pentru ca eu și tu să scriem poezii sau cod gratuit. Ritmul uluitor al lansării și calitatea ridicată indică o „grabă strategică”. Să analizăm logic și fără fantezii hollywoodiene patru obiective reale și întunecate din spatele acestui fenomen: – nu suntem utilizatori; suntem „muncitori care antrenează AI-ul” Aceasta este cea mai logică și tehnică explicație. Inteligența artificială are nevoie de ceva ce nu există pe servere: feedback uman (Human Feedback). Modelele lingvistice inițiale sunt pline de erori și „halucinații”. Pentru ca aceste modele să învețe să răspundă și să raționeze asemenea oamenilor, ele trebuie corectate de miliarde de ori de către oameni. Scopul întunecat: dacă ar trebui să angajeze oameni pentru a corecta și îmbunătăți aceste modele, costurile ar fi uriașe. În schimb, modelele sunt oferite gratuit, iar miliarde de oameni, fără să fie plătiți, joacă rolul de „antrenori” ai inteligenței artificiale. Realitatea: de fiecare dată când îi spui unui AI: „Nu, ai greșit” sau „spune-o în felul acesta”, îl ajuți să devină mai bun și contribui la dezvoltarea unui sistem care, în anumite domenii, poate ajunge să înlocuiască munca umană; – atrofia cognitivă (slăbirea capacității de a gândi) și crearea unei dependențe greu de reversat. Când a apărut calculatorul, oamenii au început să facă mai puține calcule mental. Când a apărut GPS-ul, capacitatea de orientare și memorare a traseelor s-a diminuat pentru mulți oameni. Acum a apărut inteligența artificială pentru a prelua o parte din activitatea de gândire și raționament. Scopul întunecat: Iimagiați-vă o generație care, peste cinci ani, nu va putea să scrie un e-mail, să programeze sau chiar să ia o decizie simplă fără ajutorul inteligenței artificiale.

Rezultatul: un om care își pierde capacitatea de a produce gânduri independente devine mai puțin capabil să critice, să conteste și să gândească în afara cadrului impus. Aceasta ar fi „domesticirea” finală a omului: transformarea lui din gânditor în consumator de gândire. Vorbim practic despre controlul adevărului și ingineria realității. Aceasta este partea cea mai periculoasă. Iar viteza mare de dezvoltare ar avea drept scop câștigarea rapidă a autorității. Până ieri, pentru a afla adevărul trebuia să verifici zece site-uri și să tragi singur concluzia. Acum este suficient să întrebi inteligența artificială. Scopul întunecat: dacă inteligența artificială devine „singura sursă a adevărului”, proprietarul acesteia ar putea ajunge să aibă o influență enormă asupra modului în care oamenii percep realitatea. Dacă un algoritm decide că un anumit eveniment istoric este „teorie a conspirației”, iar o informație falsă este „adevăr științific”, milioane de oameni ar putea accepta acest lucru fără să mai verifice sursele. Aceasta ar însemna un control foarte mare asupra a ceea ce societatea consideră adevărat sau fals.

De ce această grabă? De ce nu au așteptat până când tehnologia să fie complet sigură? Logica: în economia digitală, primul care ajunge la scară foarte mare poate obține un avantaj enorm. Scopul întunecat: ideea ar fi ca, înainte ca guvernele să adopte reglementări și înainte ca rivalii să se consolideze, aceste companii să ocupe piața. Ele vor să devină infrastructura „creierului lumii”. Când totul ,de la medicină și drept până la inginerie și educație, va depinde de API-urile acestor companii, întoarcerea la vechiul sistem va deveni foarte dificilă. Companiile ar putea, teoretic, să controleze accesul la inteligența artificială, să îl limiteze pentru anumite țări sau grupuri ori să îi mărească prețul. Aceasta ar putea fi considerată o formă de colonialism digital.

Concluzie: scopul nu este distrugerea omenirii, pentru că oamenii morți nu cumpără. Scopul ar fi transformarea omului într-o „unitate biologică dependentă”: produce date pentru antrenarea sistemelor; cheltuie bani pentru utilizarea sistemelor, dar își pierde treptat capacitatea de analiză independentă și ajunge să depindă de răspunsul afișat pe ecran. Concluzia întunecată: acum ne-am afla în perioada „lunii de miere”, când „drogul” este oferit gratuit pentru ca dependența să se formeze. Nota de plată va veni mai târziu. Să avem grijă de noi și de cei dragi. Scopul principal al programelor bazate pe inteligență artificială ar fi transformarea oamenilor în sclavi care nici măcar nu mai înțeleg diferența dintre sclav și stăpân și care, în mod voluntar, acceptă această dependență. Să încercăm să ne păstrăm vie capacitatea de a gândi și de a raționa independent.