În România sunt patru milioane de oameni aflați sub limita sărăciei. Alte 2,5 milioane sunt în jurul acestui prag al sărăciei. Un număr nedeterminat de persoane, datoare la bănci, instituții financiare non-bancare, colectori de creanțe sau companii de utilități se zbat să răzbească de la un salariu la altul. Vorbim, foarte probabil, de două milioane de oameni. Peste o treime dintre cetățenii români activi, adică, oameni care muncesc, nu se ajung cu salariul de pe o lună pe alta. Desigur, nu uităm că milioane de oameni au plecat în străinătate pentru a-și câștiga traiul de zi cu zi, căci aici nu prea se găsea de lucru decent plătit. Mulți s-au realizat în străinătate, dar nu toți. De când viața s-a degradat în UE, cei care suferă de două ori, de dezrădăcinare și de ratare, sunt din ce în ce mai mulți. Este exact populația pentru care cei 35 de ani de democrație și cei 18 ani de apartenență la UE nu au însemnat decât șanse ratate, uitare, abandon, lipsa unei plase de siguranță socială, frustrare și chin. Acești oameni au nevoie de schimbare. Acești oameni au nevoie de un dram de speranță. Acești oameni au nevoie de un viitor mai promițător, au nevoie de ceva de care să se agațe în speranța atingerii în această viață a unei egalități de destin. E vorba de cei care au ajuns mereu în stația de autobuz exact când autobuzul pleca din stație, cu ușile închise.
De partea cealaltă se află minoritatea neo-feudală a economiei, oamenii establishmentului, neo-iloții (în vechea Sparta, iloții erau sclavii la stat care lucrau de facto pentru particularii bogați), oengiștii și o parte din ceea ce încă se mai poate numi clasa de mijloc a României. Acestora le-a fost bine în această perioadă, fie pentru că au meritat și au muncit onest pentru asta, fie pentru că au avut contracte cu statul și establishmentul. Acești oameni nu vor schimbarea. Nu numai atât – acești oameni văd în schimbare o amenințare existențială. De aceea, în ultimul timp, frica de schimbare a determinat un mare grad de iraționalitate în gândire și în fapte, excese cu tentă rasistă, etichetarea ca „ne-educați” și medievali a tuturor celor care vor schimbarea, chemare la excludere socială și cordoane sanitare (menite a nu contamina societatea cu „extremism” și „conspiraționism”) și polarizare socială acută. Lumea parcă a intrat în transă, ignorând panta periculoasă, poate chiar fatală, pe care se înscrie. Lumea a uitat experiența nazistă și pare a fi insensibilă la riscul de a se repeta. Nu mă credeți? Vedeți pe social media „analizele” care se fac fețelor celor care votează schimbarea (sunt etichete de tipul „omul lombrosian”, înscrise, poate inconștient, în tiparul „științei” lui Mengele), dinților și țoalelor lor sau limbajului în care omul de rând se exprimă…
Într-o asemenea stare de tensiune, două lucruri sunt esențiale:-schimbarea este de esența democrației și chiar a progresului; -când statul este ostil cetățenilor, statul e sistemul; când statul este capturat de o gașcă de securiști și oengiști, vătafi ai neo-feudalilor economiei, gașca este sistemul; România de azi este un stat ostil cetățenilor, capturat de o asemenea gașcă; România de azi este un sistem la pătrat; nimeni nu poate supraviețui sau dăinui unui asemenea sistem opresiv. Faceți și singuri operația matematică de radical din acest sistem la pătrat. Vedeți ce vă dă…
Lasă un răspuns