Dar dacă la următorul avertisment al Bruxellesului se va trece dincolo de grupuri, de organizațiile civice și politice, de asocierile libere, pe care UE le vrea, și nu doar la nivelul partidelor (cel puțin al acelora de guvernare) ale unei țări membre a lagărului tot mai coercitiv European, ca fiind „libere”, dar strict cu încuviințarea clicii dictatoriale a Europei, ce vom face? Ne vom lăsa pur și simplu încolonați? Poate chiar spre un soi de „ ausländer EU” în care, nu doar „munca ne va elibera”, ci, mai ales, renunțarea (și nu tacită, ci asumată), ba chiar „denunțarea”, prin instrumentele de delațiune individuală și colectivă, la drepturile și libertățile cetățenești?… Prin cedarea inclusiv a opțiunilor și alegerilor noastre?… Mai ales a celora cu iz de posibilă (fie și irelevantă ca efecte) nesupunere civică, crâcnire (verbală, scrisă) ori „reacțiunile” digitale, considerate de acum ca dovezi incontestabile de instigare la nesupunerea colectivă (chiar dacă vorbim despre manifestări personale, ca frustrări sau bravade, în spații publice oricum limitate la nivelul unor „colectivități” nesemnificative, precum cele de pe rețelele sociale, pe care nu le știm în profunzime și pe care nu ne putem baza în mod real)…
Cum ne pregătim dară pentru următoarea linie roșie pe care va călca Bruxellesul în drepturile noastre de a ne manifesta, de a ne face auziți, văzuți și, curând, poate chiar de „a fi”?… De a fi, nu „filosofic”, ci, existențial, cu o Europă nazist-cârmuitoare dictând cum și când să ne hrănim, cum să ne tratăm, și nu neapărat bolile, beteșugurile, ci însăși… sănătatea… Pentru că este tot mai clar că, după ce a dictat epurarea listelor de anumiți candidați (la noi), neconformi, nealiniați, nesupuși doctrinelor UE, „valorilor” impuse de Bruxelles (și nu a acelora decise de caracterul istoric, istoriografic, de cutumele unei națiuni) după cea a înlăturat din statusul unei democratice (!) o asociere liberă de indivizi, și nu contează dacă era fie chiar și un partid nereprezentativ pentru respectiva societate (Germania), prin declararea acestuia, pentru că nu dădea doi bani pe „valorile” impuse de UE, ca fiind, nu doar extremist, ci de-a dreptul terorist, este de așteptat ca următoarea înfierare să vizeze un status superior (după cel individual – cetățenii și cel organizațional – partidele), cel statal. Pentru că toate camarilele bruxeleze din UE strâng șurubul etichetărilor de înfierare și, curând, de înlăturare a tot ceea ce este potrivnic scopurilor și deformărilor sale de „axis mundi” paneuropean.
Va fi momentul în care UE va ajunge, în nebunia dictaturii bruxeleze, să desemneze chiar statele (membre UE, și nu numai), care nu-i urmează „valorile”, liniile de manifestare, de exploatare impuse, dictate (și obligatoriu acceptate) prin predarea resurselor, materiilor prime, piețelor de desfacere, producțiilor, ca fiind terorist. Căci acesta este orizontul (cenușiu-negru) trasat de către clica europeană de guvernări (aia teroristă!) prin catalogarea unui partid european (în Germania), evident prin instrumentele căpușelor naționale (serviciile secrete slugărind clica bruxeleză) ca fiind terorist. Creând astfel cadrul „legal”, dintr-o speță cvasi ilegitimă, pentru a se folosi de forcepsul anti-națiuni al Bruxellesului pentru a înlătura candidați (cetățeni), partide (organizații) și, poate chiar curând, state. Totul prin instrumentul de supraveghere coercitiv-represiv al serviciilor secrete… Pentru că, nu desemnarea unei formațiuni politice germane drept „teroristă” este miezul acestei malversațiuni a „bolnavilor ce ne conduc” (față de cei ai secolului trecut, deja niște demenți!) , aceasta fiind doar o distragere a atenției de la „soluțiile finale”, ci atribuirea către noii „analizatori” ai Bruxellesului (serviciile secrete „interne”, încă individuale ca structuri ale statelor membre, dar care se întâlnesc în cămășuială de supraveghere de lagăr a UE) al dreptului de intervenție dat de catalogarea unei persoane și /sau organizații că fiind teroristă, a îndreptățirii de a supraveghea orice, și a acționa oricând, fără nici un mandat ori vreun un aviz… Ceea ce ne va duce într-un status de uniune nu de „big brother” al răului, ci se însăși rău existențial…
Lasă un răspuns