Amenajat în fosta „Casă a Medicilor”, Muzeul de istorie și etnografie Valea Hârtibaciului este situat în Agnita, pe str. 1 Decembrie 1918, nr. 29 (județul Sibiu). Construit încă din anul 1800, acest muzeu este găzduit de o clădire declarată monument istoric. Muzeul a fost fondat de Erhard Andrée, care a organizat prima expoziție cu tematică istorică în anul 1959. Pe baza donațiilor de obiecte cu valoare istorică oferite de locuitorii orașului și ai Văii Hârtibaciului, colecțiile muzeului s-au extins considerabil, cuprinzând astăzi exponate de etnografie, istorie, arheologie, știință și tehnică, precum și o valoroasă colecție de carte rară. Aici mai este expus un paloș medieval „de două mâini” din sec. XII – XIII, dar și un craniul fosil de rinocer din paleolitic, descoperit la Ruja, tot pe Valea Hârtibaciului. Rinocerul lânos descoperit în județul Sibiu, specie dispărută în timpul ultimei perioade glaciare, în urmă cu 12.000 – 10.000 de ani, a hălăduit pe aceste meleaguri, în „compania” oamenilor preistorici ce posibil să îi fi vânat. Acest craniu fosil ne amintește de fauna gigantică ce trăia în perioada Epocii de Gheață, cu mamuți lânoși și cerbi giganți. Rinocerul lânos (Coelodonta antiquitatis), ca reprezentant al faunei specifice climatului rece din Cuaternar, trăind din Pleistocenul mediu (de acum 350.000 ani) până în Holocen (acum 10.000 ani), în prezent fiind dispărut. Acesta trăia în tundra eurasiatică, fiind un animal erbivor ce atingea dimensiuni de doi metri înălțime, patru metri lungime și 3000 kg. Putea fi întâlnit în toată Europa și Asia de Nord în epoca Pleistocenului și a ultimei ere glaciare. Numele genului Coelodonta înseamnă „dinte cavitate”, și face referire la coarnele imense pe care le purta pe craniu. Un exemplar adult măsura în medie 3,7 metri, dar se crede însă că existau și animale care puteau ajunge până la 4,4 metri în lungime, iar înălțimea medie era de 3,3 metri.
Cele două cornuri de pe frunte erau compuse din keratină, cel anterior ajungând până la un metru. lungime; celălalt, poziționat între ochi, era mai mic. Blana animalului era densă, lungă; membrele scurte și corpul îndesat. Picturile rupestre din peșteri sugerează că între membrele anterioare și cele posterioare exista o fâșie lată de culoare închisă, însă această caracteristică nu era una universală și este foarte greu de probat veridicitatea acestei ipoteze. Cornurile dure de pe creștet erau folosite atât ca instrumente de săpat, căutat hrană, cât și ca arme defensive sau de atac în fața prădătorilor. Rinocerul lânos a dispărut în timpul ultimei perioade glaciare, în urmă cu 12 – 10.000 de ani. La fel s-a întâmplat și cu alți membri ai megafaunei pleistocene, precum mamutul lânos și cerbul gigant.
Conform celor mai recente teorii, dispariția a fost produsă de combinația funestă între schimbările climatice (glaciațiunile au determinat întinderea ghețarilor peste o mare parte a emisferei nordice, reducând suprafața pe care marile erbivore își puteau găsi hrană) și vânarea de către oameni, la care s-ar fi adăugat eventual, o răspândire a unor boli grave în populațiile deja împuținate ale marilor mamifere. Rinocerul lânos este unul dintre puținele mamifere de la care ne-a rămas ceva mai mult decât oase și dinți, dar și picturi parietale din preistorie. Câteva fosile uimitoare au fost descoperite atât în Europa, cât și în Asia: în Siberia au fost scoase la lumină din permafrost porțiuni de corpuri „cu carne” congelată, iar în Ucraina, la Starunia, un corp aproape complet, excelent conservat într-un sol bogat în substanțe naturale derivate din petrol, care au împiedicat descompunerea țesuturilor moi. Fosila, descoperită în anul 1929, este expusă la Muzeul de Istorie Naturală din Cracovia (Polonia).
În muzeele din România sunt elemente disparate din schelete fosile ale acestui mamifer. Astfel, o mandibulă de rinocer lânos se află în colecțiile Muzeului „Teodor Cincu” din Tecuci, descoperită în rezervația paleontologică Rateș. La Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu sunt expuse de asemenea, piese fosile de rinocer lânos descoperite în Ardeal. În depozitele sedimentare săpate din Peștera „La Adam” din Dobrogea au fost descoperite fosile de rinocer lânos, dar și în zona Olteniei. Chiar de curând, studenții de la Departamentul de Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, aflați în practică alături de un profesor al Universității Harvard (SUA), au descoperit resturi fosile de rinoceri mult mai vechi. Potrivit reprezentanților universității ieșene, studenții au participat în 2017 la o practică de specialitate în paleontologie alături de profesorul Jay Kelley, de la Universitatea din Harvard, în județul Vaslui, pe raza localităților Pogana și Gherghești. Situl fosilifer de la Pogana (vechime Miocenul superior — aproximativ șapte milioane de ani) a atras atenția specialiștilor de la UAIC din Iași, pe parcursul ultimilor cinci ani, datorită identificării în sedimentele de aici a peste 300 de fragmente fosile. O parte din materialul fosil identificat în ultimii ani a constituit baza unor lucrări de doctorat la Departamentul de Geologie. (G.V.G)
Lasă un răspuns