Când am citit Alexis Zorba de Nikos Kazantzakis, am fost surprins de o frază din această excelentă carte: „Am căutat să înțeleg fiecare religie, am umblat în fiecare țară pentru a înțelege religia, dar la un moment dat am auzit că la Moscova este o nouă religie, comunismul, și acolo am rămas cinci ani pentru a înțelege” (am citat din memorie – n.a.). Așa ne este fabricată lumea pe baza unor concepte, la început filosofice, apoi devin politici și chiar religii. Politica poate fi îmbrăcată în diverse concepte filosofice, reflectând idei despre justiție, putere, libertate și natura umană. Filosofi precum Thomas Hobbes, John Locke și Jean-Jacques Rousseau au propus ideea că societățile se formează printr-un acord între indivizi. Aceasta influențează gândirea politică modernă, în special în ceea ce privește drepturile individuale și responsabilitățile guvernului. Conform lui Jeremy Bentham și John Stuart Mill, politica ar trebui să urmărească maximizarea fericirii pentru cel mai mare număr de oameni. Această idee poate ghida deciziile politice și evaluarea politicilor publice. Karl Marx a analizat relația dintre economie și putere, susținând că structurile sociale și politice sunt influențate de condițiile economice. Aceasta a dus la un tip de politică care vizează egalitatea economică și justiția socială. Diverse curente feministe propun o reevaluare a puterii și a rolurilor de gen în societate, argumentând că politica trebuie să includă perspectivele și nevoile femeilor, promovând egalitatea de gen. Gânditori precum Michel Foucault analizează cum puterea se manifestă în discursuri și instituții, sugerând că politica nu este doar despre legislație, ci și despre formele de control și rezistență în societate. Aceste concepte filosofice ajută la înțelegerea și abordarea problemelor politice contemporane, influențând nu doar teoriile politice, ci și practicile și politicile implementate la nivel global. Am văzut pe la noi cum politicieni vestiți („care este”) au adus argumente filosofice susținând argumentele lor politice. Cei „văduviți” de asemenea cunoștințe vin cu argumentul suprem, de exemplu: ba pe-a mă-tii. Și așa au explicitat totul. Iubirea, încrederea, adevărul, a fost înlocuit cu șarmul lor debordant asemănător cu al batracienilor fără coadă. Dar după ce ajung acolo sus, la ușa lor apare coada.
Relația dintre filozofie si politica este adesea paradoxală. Pe de o parte, putem explora afirmația că „filozofii sunt politicieni”, ceea ce sugerează ca gânditorii profunzi și teoreticienii ar trebui să se implice activ în viața politică pentru a transforma viziuni și idei abstracte în realități sociale. Autori precum Platon, în opera sa „Republica”, susțin ideea ca filozofii ar trebui să guverneze, având acces la înțelepciunea necesară pentru a crea o societate mai justă. Pe de altă parte, există și perspectiva că „politicienii sunt filosofi”. Aceasta afirmație poate fi interpretată în sensul „căi politicieni”, în calitate de lideri capabili să influențeze și să direcționeze viața socială, sunt nevoiți să dezvolte o anumită formă de gândire critică și să înțeleagă concepte filozofice pentru a lua decizii informate. În acest context, un politician înțelept nu este doar un executant al voinței populare, ci și un gânditor care trebuie să încerce să înțeleagă complexitatea societății și valorile umane. În realitate, însă, linia dintre filozofie și politică este adesea estompată. Mulți politicieni au fost și sunt influențați de idei filozofice, dar, în același timp, mulți filozofi rămân la marginea practicilor politice, neputând să construiască realități palpabile, ci doar să ofere o critică teoretică. Aceasta dualitate sugerează o interdependență între cele două domenii: filozofia poate oferi fundamentul teoretic pentru politicile publice, în timp ce politica poate determina condițiile în care ideile filozofice pot fi testate și implementate. Astfel, relația dintre filozofie și politică nu este una de ierarhie, ci, mai degrabă, de colaborare și influențare reciprocă. Atât filozofii, cât si politicienii au roluri esențiale, fiecare contribuind la constituirea unei societăți mai bune. Într-o lume ideală, ambele domenii ar trebui să se alinieze, generând lideri care să fie nu doar executanți, ci și gânditori profunzi, capabili să integreze valorile filozofice în politicile pe care le implementează.
Acum să mă iertați că am făcut o asemenea disertație care doar academică nu este, probabil endemică. Adică trăiesc și eu într-un mediu limitat al valorilor, dar mă gândeam la diferența dinte societatea deschisă a lui Karl Popper și la societatea deschisă a lui G. Soros. Diferența dintre conceptul de „societate deschisă” elaborat de filozoful Karl Popper și viziunea modernă promovată de George Soros este semnificativă și se distinge prin concluziile teoretice, orientările politice și implicațiile practice ale fiecărei interpretări. Societatea deschisă a lui Karl Popper. Karl Popper, un filozof al științei și al societății, a dezvoltat conceptul de „societate deschisă” în lucrarea sa „Societatea deschisă și dușmanii ei” (1945). Pentru Popper, o societate deschisă este caracterizată de mai multe etape: Democrație și pluralism. O societate în care indivizii au drepturi, libertăți și posibilitatea de a influența deciziile politice. Divergențele de opinie sunt acceptate și promovate. Critica rațională. O societate care încurajează critica și dezbaterea intelectuală, în care ideile și politicile sunt supuse unor teste și întrebări. Incertitudine și deschidere. Conform lui Popper, cunoașterea este întotdeauna provizorie și supusă revizuirii. Societățile deschise recunosc și acceptă acest fapt, căutând întotdeauna îmbunătățirea. Respingerea autoritarismului. Popper se opune regimurilor totalitare care limitează libertatea individuală și care impun o viziune monolitică asupra societății. Societatea deschisă a lui George Soros. George Soros, investitor și filantrop, a adoptat conceptul de „societate deschisă” în contextul activităților sale filantropice și politice. Viziunea sa este influențată de ideile lui Popper, dar are și trăsături distincte. Soros a investit resurse substanțiale în susținerea democrației în diverse părți ale lumii, în special în regiunile afectate de autoritarism. Organizațiile sub umbrela „Open Society Foundations” susțin valorile democratice și drepturile omului. Soros a fost adesea criticat de cei care se opun intervențiilor externe în afacerile interne ale țărilor, fiind acuzat de faptul că promovează o agendă internaționalistă care poate submina suveranitatea națională. În esență, deși ambele concepte de „societate deschisă” se bazează pe ideea de libertate, pluralism și deschidere, Popper pune accent pe principiile filozofice și raționale care trebuie să stea la baza unei societăți sănătoase, în timp ce Soros folosește acest concept ca un cadru pentru acțiuni politice și sociale, economice, contemporane. Diferențele lor reflectă nu doar nuanțele teoretice, ci și abordările practice în fața provocărilor societății actuale. Concluzia: nu mă îmbrac în fustiță, nu mănânc gâze dar le protejez, nu lupt pentru război… Dar să fie pace!
Lasă un răspuns