Mergând mult prin țară, am întâlnit și primari performanți printre atâtea otrepe. Oameni care merg cu fruntea sus printre concetățenii lor. Un asemenea primar am cunoscut la Răcari și l-am apreciat atât de mult pentru tot ce a făcut acolo, încât mi-aș dori să avem la București un primar ca el. Da de unde?!… Liberalul Marius Caravețeanu a fost reales la conducerea orașului Răcari cu 80 la sută din voturi. O performanță demnă de invidiat. „În facultate, aveam un coleg din Castelu, Medgidia. Îl chema Salim Mehmet. Turc. Biochimia era o disciplină grea și el nu înțelegea, așa că tot punea întrebări, unele jenante. „Cum nu înțelegi, mă? Ești turc?”, s-a înfuriat profesoara. „Da, doamnă.”, a răspuns Mehmet. „Mai ești și obraznic!…” A venit maică-sa să vorbească apoi cu profesoara. „Doamnă, chiar e turc!”… Răcari este un orășel din Dâmbovița, care are în componență și localitățile Colacu, Bălănești, Ghergani, Ghimpați, Mavrodin, Răcari (reședința), Săbiești și Stănești. „Sunt primar din 2008 și atunci am reușit să-l schimb cu 51 la sută din voturi pe primarul vechi reales de multe ori. Este o performanță pentru mine că am crescut de la un mandat la altul. Intervine uzura și trebuie să ai dibăcia să compensezi acea uzură ca să te menții în preferințele publicului și, dacă mai și crești, înseamnă că ai făcut ceva, „lași o dâră în urmă”, vorba lui Traian Băsescu. Am crescut de la mandat la mandat cu 7 procente. Asta înseamnă că este bine ce facem pe-aici, deși aș fi meritat mai multă recunoștință… Dar mi-am revenit.”
Primarul editează de 16 ani un ziar al orașului, care ajunge gratuit în fiecare casă. Acolo scrie ce a făcut, toate hotărârile de consiliu și ce își propune să mai facă. „Am transmis live toate ședințele de consiliu, dar am văzut că erau și timpi morți. Așa că le-am editat puțin ca să nu pierdem vremea și le postăm a doua zi. De 16 ani, avem o colaborare bună, indiferent de culoarea politică. Avem 11 consilieri PNL, 3 PSD și un AUR. Una peste alta, gestionăm în jur de 60 de proiecte pentru orașul nostru, cu diverse surse de finanțare.”
Orașul Răcari are 7.000 de locuitori. Ca valoare, proiectele din Răcari depășesc cu mult valoarea proiectelor din Târgoviște pe cap de locuitor. „Mâine depunem jurământul toți, așa că veți discuta cu alt primar, cu primarul de 80 la sută”. A cochetat și cu ideea să candideze ca independent și crede că ar fi obținut un rezultat mai bun pentru că „populația este scârbită de partide și de instituția Parlamentului, dar e greu și fără partid, altcineva îți face lista de consilieri”. Acest om a făcut din orășelul lui un șantier. La Stănești, este în lucru rețeaua de canalizare. A tras conducta de apă și acum introduce canalizarea. A făcut licitație pentru un pod peste râul Colentina. A finalizat un parc de Crăciun ca să vină Moșul lejer acolo. Mai are câteva străzi de reabilitat la Stănești, unde va inaugura un centru cultural. Reabilitează și școala din Colacu. „Avem o relație Ok cu etnia romă de la Mavrodin. Eu sunt primarul tuturor. Am copilărit cu ei…” A terminat de construit o școală modernă, un liceu și restaurează Școala Centrală din Răcari. Orașul mai are copii încă. „Trebuie să garantezi că nu închizi școala timp de cinci ani și inspectoratul județean pune semnătura lângă tine pe baza prognozei. Nu mă aflu în treabă cu școlile, altfel proiectele nu pot fi eligibile ca să poată primi finanțare.” Toate proiectele accesate de primarul Marius Caravețeanu se ridică la zeci de milioane de euro, nici el nu mai știe câte. Două școli, apă și canal, parcuri, bază sportivă… Are probleme cu investițiile în blocuri ANL de locuit. Proiectul l-a început din 2009. „În urmă cu doi ani, am obținut finanțare, dar amplasamentul este vecin cu Fundația „Ion Ghica”. Eu i-am pus în posesie pe moștenitorii lui Ion Ghica în 2009. Făcuseră ani de anticameră pe la Prefectură. Eu am copilărit acolo, am citit și am văzut ce a reprezentat Ion Ghica pentru națiunea română. Și am dat drumul la proceduri, i-am pus în posesie. Sărâmâna, boierule!, mi-au zis moștenitorii. Aici e o școală, spitalul, ocolul silvic. Ulterior, au contestat proiectul nostru de blocuri la Tribunalul București. Pretindeau că nu are cine locui acolo, dar cererea de locuințe depășește de cinci ori numărul de apartamente. Că nu are apă, nu are canal, nu are locuri de parcare. Nu are avizul de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Uite că are! Acolo vor locui profesori, medici…” Autorizația pentru cele 40 de apartamente s-a suspendat și urmează judecata pe fond. S-au răzgândit că nu au primit ce trebuia. Au trecut 16 ani și semnaseră, iar instanța a respins acțiunea. A finalizat conectarea la rețeaua de gaze și extinde rețeaua. La sala de sport, trebuie să faci programare, altfel nu găsești loc din octombrie până în mai. Primarul a atras aici un club de judo, unul de kickboxing și altul de tenis.
Fiecare cetățean este informat prin cele 3000 de exemplare de ziar și înainte de ședință și după ședința consiliului. Ziarul ajunge la fiecare gospodărie. Are și rubrică „Așa da, așa nu”. Dacă un cetățean nu-și tăia bălăriile de lângă gard, ajungea pe pagina „Nu faceți ca ei”. A instituit concursul „Cea mai frumoasă gospodărie”. „Inițial, le-am dat premii de 200 de lei – roabă, greblă, foarfecă de vie, lopată, cazma. În primul an, abia am reușit să strângem 10 premii. Știți câte am dat în acest an? Aproape 300. După cinci ani, am redus la jumătate că dădeam faliment. Aveam un fel de „Poiana lui Iocan”, dar cu doamne. Citea unul ziarele cu femeile. Ajunge la pagina „Așa nu”. Buruieni crescute la poarta unui vecin.„Haide, fa, acasă să facem curat că ne dau ăștia la ziar”. În an electoral, nu mai publică lucruri negative. „Am dat doar două amenzi pentru unii care au aruncat gunoaiele aiurea și nu mai avem probleme de-atunci. Am un proiect inițiat cu greu de 16 ani pentru colectarea gunoiului. Toate canalele erau pline de gunoaie. Mergeam și strângeam gunoaie cu profesorii, colegii din Primărie, cu preoți și polițiști. Adoptam un kilometru sau cinci. Adunam tot și urma un picnic de fiecare dată. Făceam mișcare – 15.000 de pași, socializare, curățenie, petreceam în aer liber și am umblat și la conștiința cetățeanului certat cu normele de conviețuire. Eu am prieteni în toate găștile – sunt motociclist, parașutist format la Boteni, columbofil, pescar și vânător. Și au venit cei de la compania Philip Morris România, care au obligația să facă și ei ceva pentru natură. Au fost 200 de oameni de la ei și de la noi, am strâns gunoaie. Mai vin nemernici care lucrează prin București pe la vile și aduc molozul aici. În final, am făcut un picnic de patru ore. Acum am creat condiții ca să preluăm toate gunoaiele, fără cele periculoase. Am pus clopote în fiecare cartier, containere la blocuri. Am făcut și platformă betonată pentru gunoaie. Și preluarea costă. Nu avem groapă proprie.”
Orașul Răcari deține 7000 de hectare de teren. „Când s-a declarat oraș, a fost un moft, dar ne-au ajutat fondurile de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Operațional Regional, care se alocau numai zonei urbane, pentru panouri fotovoltaice. Diferența de impozit față de rural nu te sărăcește, dar avantajele sunt mult mai mari. De vreo șapte ani, Guvernul, UE au finanțat investiții în zona urbană. Răcari era cel mai apropiat oraș de București pentru că zona Ilfov nu era inclusă în acest tip de finanțare. Și au dat năvală peste noi să cumpere terenuri. Așa că avem deja vreo 40 de investiții care deja produc: trei fabrici de mobilă, tipografie, cabluri. Turcii au făcut două proiecte de câte două milioane de euro. Avem șomaj zero și deficit de forță de muncă. Vom fi un pol al energiei verzi, avem sute de hectare cu panouri fotovoltaice la înălțime. Noi am concesionat pășunile unde animale nu mai avem și terenul stătea degeaba. Este în construcție cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din sud-estul Europei. O fac germanii care au deja o fabrică la Buftea. Un investitor va face o stație de reciclare pentru elementele din baterii. M-a sunat vineri seara la șase și jumătate. Câți primari mai răspund la acea oră la telefoane străine? În cinci minute i-am dat aprobările necesare, schițe, tot. Luni dimineață, au venit, au văzut terenul, au perfectat actele. Nu închid telefonul nici în avion. Ningea ca în povești. Am alarmat personalul și am zis că ieșim la două noaptea. Nu vreau să mă cânte careva că m-a luat iarna prin surprindere. Omul să meargă în papuci dimineața la cinci când pleacă la lucru sau la 7 când iese după pâine. La două și jumătate noaptea primesc un mesaj: „Vă rog să-mi spuneți dacă mâine circulă microbuzele.” „Probabil că nu-ți doreai acest răspuns, dar da, vor circula microbuzele.”
Marius Caravețeanu este și fermier de frunte la Răcari. Ferma lui arată ca primăria sau invers. „Am avut un an greu cu ferma, dar e binișor. Asm făcut 300 de kilograme de porumb la hectar. Nu am scos nici cheltuielile. Făceam altădată 12 tone la hectarul neirigat. Putem iriga numai din puțuri forate, dar e greu. Banii alocați s-au terminat în câteva minute. Dâmbovița și Colentina se află însă la distanțe foarte mari. Lucrează aproape 1000 de hectare. S-a mai extins puțin după moartea unui alt fermier din zonă. Zootehnizarea agriculturii. Care ferme s-au descurcat mai bine în această perioadă critică: cele care au numai cultură mare sau cele care au și zootehnie? Este o întrebare normală, care îți vine în minte dacă ai văzut mai multe ferme în dificultate. Ionuț Olteanu de la Agromar Giurgiu lucrează 15.000 de hectare și a renunțat la zootehnie. Este un om destoinic și nu a reușit să asigure furajele. Orice prelucrare a cerealelor aduce plusvaloare. „L-am întrebat pe tata care era tehnician agronom cum ar fi mai bine – să faci de toate sau să iei o moștenire? Nu știu decât varianta mea, munca, mi-a răspuns tata”. A terminat și Facultatea de Drept. „La revoluție, studenții s-au reunit ca să dea afară patru profesori: unuia îi plăceau fetele, o profesoară de chimie, care nu auzea și avea un defect de vorbire, un profesor de genetică și Dragoș Nicolae, care era director de cămin. I-am întrebat ce au cu el dacă nu predă. Face pe nebunul, fără afișe, fără reșouri, fără femei… Toma Dragoș verifica ținuta în amfiteatru. Dacă aveați absențe, trebuia să înveți toate cursurile și seminariile, să-i cumperi cărțile. Din 150 de studenți, patru aveau media 9: Daniel Botănoiu, Ion Viorel, profesor universitar acum, Stelian Puia, fost ministru și… Marius Caravețeanu. Eu mă duceam la catedră să mă înscriu la doctorat și Toma Dragoș murise chiar atunci. Eu chiar am făcut doctoratul pe bune…”
A semănat în toamna trecută 200 de hectare de grâu, 200 de orz, 200 de rapiță și în primăvară va pune la fel porumb și floarea-soarelui, mazăre și lucernă. A obținut 8 tone la hectar la orzul de bere și la orzoaică. Se vinde cu 40 la sută mai scump, decât orzul furajer. În general, prețul este derizoriu. Culturile au răsărit bine deja. „Eu rămân încrezător și văd farul de la capătul tunelului. Fără agricultură, vom fi o nație pierdută. Am ajuns la o comasare satisfăcătoare, dar irigațiile rămân vitale. Am fost într-o delegație în Danemarca. Ne-au făcut o simulare cu terenurile țării în urmă cu 150 de ani. Prima imagine era ca România în 1990. Ne-au arătat apoi harta României care se comasa treptat. Eu am aflat de la Sandu Zmeu, un fost președinte de CAP. Îl rugau să le ia pământurile fiindcă nu mai puteau lucra. În 1993, eram inginer stagiar și am devenit inginer principal la o fermă de la IAS Cornățelu. Era bun profesionist, dar bea 2 litri de țuică pe zi sau 3 sticle de vodcă Rasputin. „Domnu inginer, am 3 hectare, icră de pământ. (Așa zicea el când terenul era bun: „icră de pământ”) Lucrează-l dumneata”, m-a rugat. Începuse declinul IAS-urilor. Să vedem ce facem ca să ieșim din situația asta. „Să vindem din fiarele astea și să dăm banii la golani”, spune Sandu Gârleanu. Și a participat la licitație și le-a cumpărat tot el. Așa am cumpărat și eu. Am luat un tractor Universal 650, merge și acum. Am plecat de la trei hectare în 1996. Și am tot crescut, dar nu am avut o zi să nu fiu dator. La fiecare salariu, mă duceam la Băleni la târg și luam un metru cub de BCA, 10 coli de tablă, un colac de fier pentru casă… Într-o zi mă întâlnesc cu Gelu Minciună. „Vezi că mi-a zis sora mea de la Banca Agricolă că dau ăștia un credit pentru tinerii căsătoriți din agricultură pentru casă. Eu lucram la IAS, soția la un abator și aveam până în 30 de ani.” Era singura familie care îndeplinea toate condițiile și a împrumutat 18 milioane de lei și a făcut casa la roșu. Și au urmat alte credite.
În Răcari sunt cinci fermieri, dar Marius Caravețeanu are cel mai mult teren. Nu mai există terenuri nelucrate pe-aici. Arenda este de 600 de kilograme de cereale pe hectar. Abatorul de păsări a fost distrus de un olandez, deși era foarte performant. Abatorul de porci al Cooperativei Muntenia, construit aici de Adrian Rădulescu și Mihai Lungu, s-a închis și a fost preluat de compania Marchand care prelucrează mațe din care extrage substanțe pentru medicamente. Folosește nepalezi. De unde români când nici țiganii nu vor să lucreze? Despăgubirile pentru porumbul distrus de secetă se ridică la 1000 de lei pe hectar. Ferma are o capacitate de stocare de 6.000 de tone și doar șapte angajați. Primul lui tractor din 1996 funcționează și acum. Ziarul „Independentul” îi aparține chiar primarului Marius Caravețeanu. Nicușor Dan nu are ziar. La ce i-ar mai trebui? Am văzut sala de sport, construită în numai opt luni, școlile cu care Marius Caravețeanu se mândrește (și are cu ce!), ferma și baza tehnică. Oana Hrehoreşen este directoarea liceului unde învață 307 elevi. Cu tot cu preșcolari, sunt 1130 de copii. Și este mulțumită de condițiile create de primar pentru copii. De fapt, asta este starea de spirit a oamenilor din Răcari când vine vorba de Marius Caravețeanu. Cu siguranță, Nicușor Dan ar avea multe motive să-l invidieze pe acest om care chiar și-a luat menirea de „edil” în serios, însă ediliul de la București chiar plutește pe alte valuri…
Lasă un răspuns