Cel mai mare muzeu de ouă pictate din lume se află în Bucovina

În România trei muzee ale ouălelor încondeiate, toate aflate în Bucovina. Cele trei muzee reunesc un total de aproape 20.000 de ouă încondeiate. Unele sunt unicat sau au o vechime de peste 100 de ani. Cel mai mare muzeu de acest fel poate fi văzut şi on line. Acesta se află la Moldoviţa (jud. Suceava), şi poartă numele artistului plastic care l-a înfiinţat, Lucia Condrea. Potrivit prezentării de pe pagina de internet, este cel mai mare muzeu cu ouă decorate din lume. Cuprinde peste 30.000 de exponate, aşejate în nu mai puțin de 106 vitrine. De fapt, prin inventarele sale au trecut mai multe exponate, dar unele dintre acestea se află în present în colecțiile caselor regale din întreaga lume, dar și în colecții private din aproximativ 110 țări. Se poate face un tur virtual al expoziţiilor care adună ouă decorate din 56 de ţări. Muzeul a fost deschis în vara anului 1993. Prezintă ouă din satele din apropiere, iar unele dintre exponate datează din 1883. Există un ou din Polonia care are o vechime de 300 de ani. Muzeul se întinde pe o suprafață de 500 de metri pătrați și are șapte săli. Este inclus în „Ghidul Internațional Michelin” și a primit o stea. Lucia Condrea, cea care a organizat muzeul, a menționat: „Pasiunea mea a început de când eram copil. Îmi amintesc că pe atunci nu existau mai mult de 15 modele de decorare a ouălor. O tot rugam pe mătușa mea să facă ceva diferit, să iasă din cutie. Afișez tradiția și sufletul meșteșugurilor din România în vitrinele muzeului. Pot să desenez o cruce dintr-o simplă linie verticală – un simbol al vieții, și o simplă linie orizontală – o linie a morții.” Ouăle decorate pentru a imita dantela și ouăle cu trăsături ale costumelor populare românești au devenit marca de fabrică a Luciei.

Cel de al doilea muzeu, Muzeul Oului din Vama, aflat în inima regiunii Bucovina, are, de asemenea, o colecție uimitoare. Pe o suprafață de 800 mp, acesta conține peste 16.000 de ouă din 82 de țări. O întreagă vitrină este dedicată ouălor cu modele foarte vechi din Vama, decorate cu coloranți de origine vegetală. Ouăle pictate cu motive bucovinene au o vechime între 50 şi 100 ani. Pe lângă ouăle de păsări, colecția, care aparține artistei plasticiene Letiția Orsivschi, include ouă de reptile, ouă mari și mici (ouă de emu, de nandu, de broască țestoasă, de crocodil, de flamingo, de struț, de potârniche, de vrabie, de porumbel, ou fosilizat de dinozaur (oviraptor, dinozaur pitic) și ouă de porțelan (copii ale faimoaselor ouă Faberge, care au aparţinut ţarilor ruşi), sau din metale preţioase cum ar fi aur şi argint. Cei interesați pot învăța să decoreze ouăle de Paște cu simboluri din Bucovina sub îndrumarea Letiției în atelierul muzeului. Artistul român este recunoscut la nivel naţional şi internaţional, fiind reprezentantă a României la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale, multiplă laureată la concursurile internaţionale şi colaborator a numeroase muzee şi instituţii de cultură din ţară şi străinătate.

Ouăle din muzeu sunt aranjate în peste 70 de vitrine, de diferite mărimi, distribuite în trei încăperi principale, fiecare fiind structurate pe tematici: ouăle bucovinene din timpurile noastre; creaţiile fondatorului muzeului, prof.ing. Letiţia Orşivschi; colecţia internaţională formată din oua colecţionate din 82 de ţări ale lumii; „Camera Bunicilor”, o evoluţie a ouălor tradiţionale, cu o vechime de până la 150 de ani. La Muzeul Oului veţi găsi ouă perforate din Cehia, ouă pictate şi ouă ,,potcovite” din Ungaria, ouă realizate în tehnici textile, din Luxemburg şi Malta, ouă ,,zgâriate” din Germania, ouă de lemn din Rusia, ouă din lavă vulcanică din Turcia, ouă realizate în tehnica emailului din Caşmirul indian şi pakistanez, acuarelă pe sticlă, porţelan şi jad din China, ouă din pietre semipreţioase, ouă oferite în dar cu ocazia diverselor evenimente precum naşterea şi căsătoria, ouă cu pene din Bolivia, ouă cu motive zoomorfe, aplicaţii cu mărgele, textile, modele realizate în tuş şi creion, ouă şlefuite din piatră, porţelan, ouă din lemn de diferite esenţe. Printre multele exponate spectaculoase ale muzeului, puteţi admira un ou de emu din Australia, realizat în tehnica zgârierii de un aborigen, cu o vechime de peste 120 de ani, un ou eclozat de crocodil, provenit de pe valea Nilului, pictat de un nubian cu motive zoomorfe, un ou de struţ transformat într-o capelă, care are pardoseala, tavanul şi vitraliile pictate manual. Un ou ce are aplicate peste 2500 de fire de păr împletite, un ou cu ceas, ouă cu mecanisme muzicale, ouă transformate în suporturi de parfum sau în casete de bijuterii, carusele în coajă de ou, replici ale vestitelor ouă Faberge, ouă pe care sunt reproduse picturi celebre sau pe care sunt pictate clădiri, palate şi castele cunoscute, dar si ouă lucrate în tuş pe care apar citate din limbile arabă, ebraică, japoneză, franceză.

O întreagă secţiune a muzeului este destinată ouălor şlefuite din alte materiale. Aici veţi întâlni ouă din lemn exotic: lemn de tec, amarant, santal, plută, abanos, măslin, eucalipt etc. În muzeu există tipuri diferite de ouă din piatră şi pietre semipreţioase (ouă de jad, cuarţ de diferite culori, lapislazuli, malachit, labradorit, azurit etc.). Tot în această secţiune veţi descoperi ouă din porţelan fin, precum cel de Meissen, Sevres, Rosenthal, Bavaria, Reuter din Germania, de Kutahya şi Iznik din Turcia, porţelan japonez de Satsuma, porţelan olandez de Delft, porţelan englezesc de Jasper, dar şi ouă lucrate în tehnica Cloisonee. Muzeul Oului din Vama este un obiectiv important mai ales în descoperirea tradiţiilor zonei. Printre exponatele bucovinene, un loc special îl ocupă ouăle moştenite de la bunici şi străbunici, cu o vechime între 50 şi 100 de ani, ouă care nu au fost golite, pe care putem observa simbolurile bucovinene dominate de motivul crucii, simboluri ce redau ocupaţiile şi meşteşugurile locuitorilor, simboluri ale naturii sau ale vieţii. Toate aceste vechi ouă bucovinene sunt lucrate în culori naturale, obţinute din fierturi de plante.

În muzeu există şi ouă cu influenţe huţule, dar şi ouă dominate de culorile celebrelor fresce ale mănăstirilor din zonă. În Muzeul Oului de la Vama veţi mai întâlni şi câteva ouă vechi din alte zone ale României, ca Oltenia, Muntenia sau ouă lucrate cu tuş şi cu motive florale din zona Dornelor. În vitrinele muzeului puteţi admira şi creaţiile ce poartă semnătura Letiţiei Orşivschi, lucrate în stil tradiţional, păstrând vechile motive bucovinene şi mai ales cele din zona Vama, cât şi ouă lucrate cu ceară colorată cu pigmenţi naturali. Dacă poposiţi la Muzeul Oului din Vama, puteţi participa şi la demonstraţiile de încondeiere a ouălor, putându-se organiza şi prezentări interactive. Astfel dumneavoastră vă puteţi familiariza cu instrumentul de lucru (chişiţa), cu tehnicile de lucru şi veţi cunoaşte semnificaţia simbolurilor ce apar pe coaja oului. În anul 2013, când s-a întocmit un „Top 10 frumuseţi rurale ale României” ce trebuie neapărat vizitate, selectând, la final dintre 51 de obiective turistice din 14 judeţe ale ţării, Muzeul Oului Vama s-a clasat pe locul al şaselea, fiind singurul muzeu din acest clasament. Muzeul poate oferi doritorilor un sistem audio de ghidaj, atât în limba română, cât şi în limbile de circulaţie intenaţională: engleză, franceză, germană, spaniolă. Cel de-al treilea muzeu al ouălor pictate se află la Ciocănești, județul Suceava. Înființat în 2007 la inițiativa administrației locale, acesta are 3.000 de ouă expuse în Casa de Cultură. Cel mai vechi exponat datează din anul 1941. Cele mai multe aparțin meșterilor locali și sunt pictate cu modele care pot fi văzute pe casele din localitate. De-altfel, datorită caselor împodobite cu modele tradiţionale, întreaga localitate a fost declarată muzeu. Putem spune că acesta se află încă la început, urmând să ne surprindă cu exemplare unice ale acestei arte ancestrale ce pune în mijloc oul, ca matrice de viață și continuitate. Daca ajungeți în Bucovina, căutați aceste muzee pline de „bijuterii” ale acestui meșteșug de încondeiere (pictare) a ouălor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*