Cum pământul țării noastre este plin de urmele de locuire ale strămoșilor, arheologii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău au descoperit o așezare barbară daco-germanică, datată în secolele II-III d.Hr., în apropierea localității Crasna din județul Sălaj. Descoperirea a fost făcută de arheologii Horea Pop și Dan Deac, în urma activității pe teren (periegheză), la începutul lunii martie. Așezarea barbară daco-germanică este situată la sud de localitatea Crasna, lângă un cot al râului cu același nume (Crasna), după cum ne informează și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. „Materialul ceramic recuperat este divers și oferă indicii valoroase despre comunitatea care a locuit aici. Majoritatea vaselor sunt lucrate la roată, cu pastă cenușie, și au fost folosite pentru servirea mesei, pentru băut sau pentru depozitarea proviziilor. De asemenea, au fost descoperite fragmente de ceramică modelată manual, specifice culturilor dacice și vandalice timpurii. Această descoperire contribuie la înțelegerea relațiilor dintre romani și așa zișii barbari în preajma limesului meseșan și ne ajută să reconstituim trecutul acestor comunități”, precizează specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.
Despre daci avem date cumulate de pe întreg teritoriu țării noastre, iar despre vandali informațiile ce le avem ne spun că sunt un trib germanic estic, constituit din două ramuri: hasdingii și silingii, care în anul 429, sub regele Genseric, vor întemeia un regat ce cuprindea Sicilia, Sardinia, Corsica, insulele Baleare și nordul Africii. Acest regat s-a prăbușit în final sub atacurile bizantine ale împăratului Iustinian dintre anii 533-534. Scriitorii din timpul Renașterii și începutul Epocii Moderne i-au caracterizat pe vandali drept barbarii care au jefuit Roma, de unde proveniența cuvântului vandalism, ce descrie orice tip de distrugere. Însă, istoricii moderni tind să-i considere pe vandali niște perpetuatori ai culturii romane, și nu distrugători a acesteia. Poate și această „alianță” daco-vandalică în cadrul unei așezări ne dovedește această latură mai „omenească” a unor popoare migratoare. După o încercare cataclismică planetară prin care a trecut civilizația umană la un moment dat, aceste ramuri ale neamului omenesc cunoscute ca „migratoare” au hotărât că dacă se vor afla perpetuu în mișcare se vor putea apăra mai bine, decât stând pe loc. Așa că ei se aflau permament pe cai, sau în căruțe. Casele lor erau pe roți; casele lor erau căruțele. Nu aveau timp pentru agricultură, așa că cel mult conduceau în drumurile lor turme de animale domesticite (vite, ovine, caprine, cai, etc.). Aici, la nord de Marea Neagră, în golfurile sărăturate ale Bugeacului Basarabean, crește o floră specială ce „consumă” sarea acestor intrânduri mareice. Asta face ca iarna aceste ierburi să nu înghețe. La -5 grade oile, caii sau vitele pot paște această iarbă, nefiind nevoie să se facă rezerve de fân. Pe această fâșie de uscat treceau ciobanii noștri în drum spre Caucaz, spre a vinde popoarelor musulmane oile (carnea, seul, blănurile, etc.), dar și mongolii care au atacat prin surprindere Europa. Are și pusta aceasta tainele ei… Oricum, frăția acestor popoare era născută și din lupta comună împotriva Imperiului sângeros al Romei. (G.V.G.)
Lasă un răspuns