A sosit ceasul unei Mari Uniri, dar nu a tuturor scriitorilor. Doar cei care au păstrat neatinsă noblețea literaturii române, cei care nu s-au închinat scribilor sorosiști, acei agenți ai dezrădăcinării culturii noastre. Știm bine care a fost misiunea lor: să destrame valorile care ne definesc. Dragi scriitori români, fie că sunteți în țară sau risipiți prin diaspora, a venit vremea să ridicăm fruntea și să-i așezăm pe acești grămătici ai sistemului, acești așa-ziși intelectuali crescuți în umbra lui Traian Băsescu, exact acolo unde le este locul: în lada de gunoi a istoriei. Nu doresc ca acești impostori literari să își închidă ochii fără să afle că au fost demascați. Vor ști, fără tăgadă, că sunt doar niște epigoni trădători care nu vor putea șterge vreodată amprenta rușinii lor. Literatura română renaște prin cei care cred în adevăr, în demnitate și în vocația sacră a cuvântului. Noi, cei care scriem cu inimă curată, trebuie să veghem ca diletanții să nu mai aibă loc la masa literaturii. A venit timpul să scriem o pagină nouă, curată și liberă. Timp de treizeci și cinci de ani, epigonii literaturii române au acționat cu o determinare malefică, inversând ordinea naturală a valorilor și uzurpând cultura noastră autentică.
Sub masca modernizării și a unui fals cosmopolitism, acești uzurpatori au monopolizat spațiul literar și au eliminat treptat scriitorii veritabili — acei creatori care dădeau glas spiritului românesc profund. Cei mai mari scriitori ai acestei țări au fost denigrați și condamnați pe criterii perfid manipulate. Etichetele de „legionar” sau „antisemit” au devenit arme facile de discreditare, în ciuda valorii lor incontestabile. Această formă supremă de manipulare nu a fost decât un pretext pentru a înlocui adevărul literar cu un simulacru grotesc.
În locul marilor spirite care odinioară defineau cultura noastră, am fost siliți să asistăm la instaurarea unei caste de scribi fără har, fără profunzime, dar perfect obedienți față de ordinele unui sistem ostil valorilor naționale. Acești impostori nu au creat literatură, ci doar au fabricat produse culturale sterile, menite să susțină experimentul securistic al minciunii naționale. Așa a fost inventat Mircea Cărtărescu — un simbol al decadenței literare contemporane. Nu doar un produs, ci un experiment al sistemului, menit să testeze cât de departe poate merge sfidarea adevărului și a conștiinței naționale. Elevul docil al acestui sistem, Cărtărescu, a devenit simbolul triumfului nonvalorii într-o Românie în care cultura a fost desacralizată și transformată într-un spațiu al minciunii și al disprețului față de trecut. Acum, mai mult ca oricând, este timpul să ridicăm din nou stindardul adevăratei literaturi române, să redăm glasul creatorilor autentici și să restabilim ordinea valorilor. Cultura noastră nu trebuie să rămână prizoniera acestor epigoni care au trădat spiritul românesc.
Și să nu uităm… Tezaur după tezaur… așa se pierde identitatea unui popor, a unei națiuni. Rând pe rând, elementele ce definesc spiritul unui neam sunt risipite, distruse sau, mai subtil, exilate în uitare. Arhiva Televiziunii Române a fost supusă primei sale „arderi” pe 13 iunie 1990, un moment care a marcat începutul unui proces insidios de ștergere a memoriei colective. Acum, o a doua „incendiere” pare iminentă, o dispariție mascată sub pretextul modernizării. De ce? Simplu: pentru a se pierde orice urmă, orice dovadă ce ar putea atesta decenii de minciună, manipulare și adevăr incomod. O istorie stânjenitoare pentru cei ce doresc să rescrie trecutul după bunul plac.
Un veritabil tezaur cultural, alcătuit din mii de casete Beta ce conțin arhiva Televiziunii Române, a fost expediat peste hotare în condiții cel puțin suspecte. La sfârșitul anului 2024, fără aprobarea Ministerului Culturii și fără ca Arhivele Naționale sau alte autorități competente să fie informate, aceste înregistrări de o valoare inestimabilă, parte integrantă a patrimoniului național neclasat, au fost transferate în Germania. Totul s-a desfășurat sub pretextul unui așa-zis acord de „digitalizare gratuită” încheiat cu European Broadcasting Union (EBU), o inițiativă ce stârnește numeroase semne de întrebare.
Am fost martor ocular la prima incendiere din 1990. Eram reporter la Actualități TVR și am trăit acea tragedie ca pe o rană deschisă în conștiința noastră colectivă. Astăzi, mă aflu din nou în postura unui martor incomod la ceea ce se prefigurează a fi distrugerea definitivă a arhivei TVR. Mă tem că, sub diferite pretexte, se va șterge tot ce a mai rămas, ultimele probe care mai pot spune adevărul despre trecutul recent al României.
Acesta este doar un capitol dintr-o strategie amplă și calculată: tezaurul cultural dispare, resursele naturale sunt exploatate fără discernământ, resursele umane sunt împrăștiate în toate colțurile lumii. Pas cu pas, se șterge identitatea noastră națională pentru a face loc unei populații migratoare, docile și fără rădăcini.
România asistă neputincioasă la propria ei deposedare, într-o tăcere asurzitoare. Fiecare arhivă pierdută, fiecare document șters, fiecare mărturie eliminată înseamnă un pas mai aproape de uitare, de anihilarea identității naționale. Și, odată pierdută memoria colectivă, cine va mai putea spune adevărul? Cine va mai putea reconstitui firul istoriei autentice, al suferinței și al luptei pentru libertate? Suntem martorii unui proces lent, dar sigur, de distrugere a României profunde, a acelei Românii care a rezistat prin veacuri datorită memoriei sale culturale. În fața acestui dezastru tăcut, singura armă rămasă este conștiința trează și refuzul de a uita.
Lasă un răspuns