Ceva asemănător spunea marele Mihai Eminescu, domnul Eminescu știa mult mai bine ce spune în articolele dânsului. Pierderea democrației este un fenomen care poate avea consecințe devastatoare pentru societăți și indivizi. Acest proces poate fi insidios, având loc treptat, sub pretextul unor crize sau amenințări, sau poate apărea brusc, în urma unor evenimente care zguduie fundațiile instituțiilor democratice. Una dintre principalele cauze ale pierderii democrației este erodarea valorilor democratice. În multe societăți, cetățenii devin apatici sau deziluzionați de politică, ceea ce poate duce la slăbirea implicării civice. Când cetățenii nu își exercită dreptul de vot sau nu participă la discuții publice, cei care dețin puterea pot profita de această apatie pentru a consolida controlul. De asemenea, polarizarea politică extremă joacă un rol crucial. Atunci când societățile sunt divizate și indivizii sunt înclinați să își sprijine doar punctele de vedere proprii, dialogul civilizat se pierde. Liderii pot folosi această polarizare pentru a-și legitima acțiunile autoritare, argumentând că „dușmanul” este atât de periculos încât măsurile extreme sunt justificate. Crizele economice sau sociale, cum ar fi pandemia COVID-19, pot oferi un context în care guvernele își pot extinde puterile, adesea în numele securității naționale sau al sănătății publice. Istoria demonstrează că, în momentele de criză, multe regimuri au adoptat măsuri care au diminuat libertățile cetățenești.
Pierderea democrației se manifestă în diverse moduri. Un aspect evident este limitarea libertății de exprimare. Cenzura, dezinformarea și întârirea controlului asupra mass-mediei sunt tactici frecvent întâlnite în contexte autoritare. Când jurnaliștii și mass-media sunt reprimați, societatea devine vulnerabilă la manipulare și propaganda. De asemenea, judecători și instituții de drept care ar trebui să garanteze respectarea legii sunt supuse presiunilor politice, ceea ce conduce la o justiție tendențioasă. Astfel, nu mai există un mecanism eficient de verificare și echilibrare a puterilor, esențial într-o democrație sănătoasă. Mitizarea și demonizarea opoziției politice sunt alte tactici frecvente. În loc de un discurs constructiv, divergențele politice devin o bătălie între „noi” și „ei”, ceea ce contribuie la stigmatizarea și, în unele cazuri, la persecutarea politică a adversarilor.
Consecințele sunt severe și durabile. Odată ce democrația este compromisă, este extrem de dificil de recuperat. Cetățenii devin mai puțin implicați și mai puțin încrezători în instituții, iar dezintegrarea valorilor democratice poate duce la instabilitate socială și politică. În plus, regimurile autoritare sunt adesea caracterizate prin corupție extinsă și încălcări sistematice ale drepturilor omului, ceea ce afectează profund calitatea vieții cetățenilor. În concluzie, pierderea democrației este un proces insidios, alimentat de o serie de factori interdependenți care, dacă nu sunt abordați la timp, pot duce la transformări radicale și negative ale societății. Menținerea democrației necesită o implicare activă din partea cetățenilor, un angajament față de valorile democratice și un sistem de justiție independent, capabil să asigure echilibrul între puterile statului. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a preveni declinul democratic și a promova o societate mai justă și echitabilă. Această frază evocă o reflecție profundă asupra condițiilor în care oamenii ajung să își piardă dorința de libertate și de autodeterminare. Ideea că „atunci când te obișnuiești cu lanțuri nu mai vrei democrație” sugerează un proces insidios prin care oamenii devin conformiști și trec peste aspirațiile lor originale către o viață liber aleasă.
Să ne gândim la natura lanțurilor. Aceste lanțuri pot fi metaforice, reprezentând un set de constrângeri sociale, economice sau politice care limitează alegerile individului. De exemplu, o societate în care oponenții politici sunt reprimați, iar libertatea de exprimare este restricționată, poate deveni un mediu în care cetățenii, din teama de repercusiuni, ajung să se resemneze cu o stare de fapt. De-a lungul timpului, această resemnare poate duce la acceptarea unor realități dure, făcându-i pe oameni să își piardă capacitatea de a visa la un viitor mai bun. Pe de altă parte, obiceiul de a trăi în subordonare poate crea o senzație falsă de securitate. Cetățenii ajung să se simtă confortabil în cadrul impus de autoritate, deși această „confortabilitate” vine adesea cu un preț ridicat: pierderea individualității și a drepturilor fundamentale. Astfel, acceptarea pasivă a restricțiilor poate transforma dorința de autonomie în apatie. Un exemplu concret este cel al regimurilor autoritare care folosesc propaganda pentru a crea iluzia că democrația este mai riscantă decât statu quo-ul, îmbrățișând astfel subordonarea.
În concluzie, fraza „Atunci când te obișnuiești cu lanțuri nu mai vrei democrație” servește ca o avertizare puternică cu privire la pericolele resemnării și ale conformismului. Spiritualitatea liberului arbitru și a dorinței de a influența cursul propriei vieți trebuie cultivate continuu. Numai printr-o educație solidă, un dialog deschis și o implicare activă putem înfrunta amenințările la adresa libertății și putem reitera importanța democrației în societățile noastre. Un europarlamentar german, Christine Anderson, spune: „Dacă poporul român l-a ales pe Georgescu, de ce UE a anulat alegerile noastre și a interzis lui Georgescu să candideze? Știm cu toții de ce, dar trebuie totuși să-i confruntăm cu crimele lor. Așa sună „noua democrație”: 1. Câștigarea unor alegeri. 2. Denunțarea de către serviciile secrete. 3. Anularea alegerilor fără nicio dovadă. 4. Lipsa de drept de a candida din nou la noile alegeri. Moțiunea mea în UE-Parlament de a lua atitudine împotriva acestei nebunii a fost, nu e de mirare, respinsă de o majoritate. Falsele elite dintre Bruxelles și București sărbătoresc și dansează pe cadavrul a ceea ce pretind că protejează. Cei care nici măcar nu-și dau seama de orgoliul lor sunt doar „deștepți asimptomatici” (spun eu, dânsa spune altfel) . Dar ceilalți sunt cu totul răi. În cele din urmă, ambii împărtășesc aceeași vinovăție”. Dar să fie pace!
Lasă un răspuns