Proiectul expoziţional „Proto-dandy”, având ca temă bijuteria masculină în preistorie, protoistorie şi contemporaneitate, poate fi văzut în cadrul Tezaurului Istoric de la Muzeul Naţional de Istorie a României, din Calea Victoriei. Expoziţia cuprinde, pe lângă bijuteriile modern și valoroasele pumnale de aur din tezaurul de la Perşinari (secolul al XVII-lea a.Chr.), falerele din tezaurul de la Ostrovu Mare (secolele XVI-XV a.Chr.), podoabele din tezaurul de la Sarasău (secolul al XII-XI a.Chr.), tezaurul de la Sacoşu Mare (secolele XIII-XII a.Chr.), tezaurul de la Hinova (secolul al XII-lea a.Chr.), precum şi podoabele din depozitul de bronzuri de la Tărtăria (secolul al IX-lea a.Chr.). Proiectul expoziţional este o cercetare exploratorie şi experimentală asupra patrimoniului mobil, reprezentat prin podoabele preistorice masculine. Cercetarea urmăreşte o analiză a bijuteriei masculine din punct de vedere istoric (arheologic şi antropologic), material, tehnic şi artistic. Este propusă o expunere teoretică şi experimentală menită să revitalizeze şi să valorifice patrimoniul imaterial, prin reconstituirea tehnicilor arhaice de lucru identificate în urma analizei şi a studiilor de traseologie efectuate asupra unor artefacte descoperite în săpăturile arheologice. În urma studiilor efectuate, se caută modalităţi relevante de introducere a informaţiilor identificate în contextul actual al bijuteriei româneşti şi internaţionale. Această expoziţie se bazează pe urmărirea unui studiu al artefactelor de podoabă analizate din două perspective. Prima tratează aspecte ale materialităţii pieselor (cupru, bronz, aur şi argint) şi particularităţile fizico-chimice specifice perioadei, caracteristicile şi proprietăţile materialelor determinând şi posibilităţile tehnice de prelucrare.
Procedeele de restaurare sunt folosite ca instrumente de cercetare pentru a afla informaţii ce pot răspunde la numeroase întrebări legate de tehnici, tehnologii şi materii prime specifice preistoriei şi protoistoriei. Din perspectiva restaurării, subiectul poate fi analizat printr-o imersiune microscopică ce evidenţiază, dincolo de aspectele vizibile ale pieselor arheologice şi o cercetare asupra materialelor, a durabilităţii acestora, a efectelor generate de produşii de coroziune, starea de conservare, caracteristicile şi aliajele din care bijuteriile sau podoabele erau realizate. Totalitatea metodelor de restaurare folosite pe parcursul cercetării au menirea să reliefeze soluţii de recuperare şi conservare a detaliilor, fiind readuse la lumină acurateţea lucrărilor şi frumuseţea patinei. Studiile despre materialitate au scopul de a prezenta informaţii concludente despre proprietăţile materialelor arheologice, fiind căutate metode prin care acestea pot fi reintegrate în paletarul de materiale folosite în atelierele de bijuterie contemporană.
Proiectul expoziţional – curatoriat de către Paul Popa, expert restaurator în cadrul Secţiei de Restaurare şi Investigaţii Fizico-Chimice şi Biologice a muzeului – a fost realizat în colaborare cu dr. Gabriela Dragomir, şef secţie, Restaurare şi Investigaţii Fizico-Chimice şi Biologice, dr. Cristiana Tătaru, şef secţie Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric, dr. Corina Borş, cercetător ştiinţific, Bogdan Mladin, restaurator, Alexandru Dozsa, restaurator, Andrei Grumeza, muzeograf, lector univ. dr. Ioana Stelea (Universitatea Naţională de Arte), Adrian Roşianu, graphic designer, Teodor Stelian Şandru, arhitect, Ionuţ Dobre, fotograf.
Expoziția „Proto-dandy” nu știu dacă a fost numită prea inspirat. „Proto” = Element de compunere care înseamnă „primul”, „întâiul” (prehistoric, primitiv, de început), iar „dandy” = tânăr elegant, îmbrăcat după ultima modă; om de o eleganță exagerată și ușor ridicolă. Purtarea unor bijuterii de aur și argint de către bărbați era justificată de rangul social pe care îl aveau aceștia, fie ei regi, principi, conducători military, preoți, etc. Femeile erau în principal ocupate cu administrarea casei și gospodăriei, dar și cu educația copiilor. Bărbații se luptau, vânau, pescuiau, se războiau. Marii zei erau bărbați: Uranus, Cronos, Zeus, Odin, Zalmoxis, Prometeu, etc… Un zeu masculin va ara pământul spre apariția noii „recolte” („Mutul va f ..te pământul”). Elementele simbolice aflate pe aceste prețioase bijuterii făceau trimitere în principal la punctul „T – zero”, când se va opri timpul (se va termina) și va fi un adevărat război al lumilor. Vor dispare specii vechi și vor apare specii noi. Va apare un Soare Nou strălucitor (ca zeii), un Pământ Nou și un Timp Nou. Fiind vorba de un lucru care se repetă la mii de ani, omul uită și trebuie să își aducă aminte periodic de acest cataclism. Femeia are în casă războiul de țesut, pentru că ițele sunt déjà puse în timp și spațiu, urmează a se țese, zi și zi…Pornind de la coifurile de paradă sau ritual ale principilor geți („cu ochi”), la brățările „șerpești” de aur dacice (purtate și de eroul Ghilgameș și de pleiada de zeități egiptene), trecând la aplice ce se adăugau pe veșminte, la fibule, la harnașamentele cailor, la scuturi, la spade și pumnale, aceste personaje reprezentau zeități. Până și calul lor, ce îi ajuta la drum, devenea ca un altar aflat în plină mișcare, cu harnașamente încărcate de aplice, cu șei ornamentate și valtrapuri de mătase. Atrăgând atenția, solicita cumva privitorilor și o înțelegere a simbolurilor pe care le purtau cu mândrie. Nu se purtau acestea „la întâmplare”. Nu oricine avea dreptul de a se prezenta astfel în fața mulțimilor. Dacă coifurile „cu ochi” au rămas unicate de acum 2500 de ani, stindardul dacic draconar a fost preluat de armata romană după înfrângerea regatului lui Decebal și purtat sute de ani în bătaia vântului. Îl putem vedea pe Arcul de Triumf al lui Galeriu (250 – 311 d.Hr.) de la Salonic (Grecia), unde este reprezentată armata dacilor victorioasă. După anul 357 d.C., împărații Constantin și Iulian Apostatul aveau steaguri-dragon personale, purpurii, aceasta culoare desemnând casa regală. Din secolul V, intră în standardele militare un nou rang: „magister draconum”, amintit în numeroase inscripții și într-un poem de Prudentius. „Magister draconum” era comandantul tuturor draconarilor, având poziția imediat după cea de tribun. Se pare că se formase o școală de draconari sau un club de elită. Prudentius, în Peristephanon, îi cântă pe draconarii care poarta colane de aur, ca recunoaștere a aportului adus în bătălii. Ammianus scria însă că draconarii erau aleși dintre purtătorii de colane de aur, arătând că numai elita putea primi o asemenea funcție. Inscripții din Sardinia arată existența rangurilor de „optio draconarius” și „bearcus draconarius”, poziții superioare, aflate sub poziția de magister. Draconarii sunt amintiți și ăn manualul „Strategikon” al împăratului bizantin Maurikios (582 – 602 d.C.). La acea vreme, mai exista o școală de draconari, dar își pierduse însemnătatea militară, rămânând cea religioasă. Draconarii erau conduși de un grup de10 clerici atașat unei prefecturi. Este posibil să fi fost vorba de misterioasa „castă IO”, a conducătorilor războinici, castă la care își declarau apartenența toți marii voievozi români. Aceasta fusese înființată după tipicul celei religioase, formată din 10 mari preoți ai zeului solar Baal, numiți „decebali”. După secolul VI, draconarii dispar din armata bizantină. Steagurile-dragon au continuat să rămână în uzul cavaleriei în Caucaz și Georgia, iar în vest, purtat de către francii lui Carol cel Mare, după cum apare în „Psalterium Aureum”, ca ilustrată la Psalmul 59. Tapiseria Bayeux înfățișează „Dragonul din Wessex”, purtat de către draconarul Harold Godwinson în bătălia de la Hastings (1066), acesta murind apărând stindardul cavaleriei. Urmatoarea ilustrată este din secolul XIV și apare în manuscrisul „L’Histoire de Merlin”, a lui Robert de Boron. Îl purta legendarul rege Arthur. Velsii (rudele vlahilor) trecuseră Y Draig Goci (Dragonul Roșu înaripat) pe steagul lor, unde se află și astăzi. În creștinism, dragonul este asociat, în sensul de supunere, cu Sf.Gheorghe din Capadochia, tot un cavaler din vechiul neam geto-dac. Iar Sf. Gheorghe este patronul regilor britanici! Statuile de daci imperiale stau și ne privesc de la Roma în nețărmurita lor înțelepciune, ținându-și mâna stângă protejată în eșarfă („mâna scutului”). Poate bijuteriile contemporane sunt destinate doar înfrumusețării și „împăunării”. Rolul tuturor acestor bijuterii antice nu era doar de etalare, de prezentare. Ele „vorbeau” prin simbolurile reprezentate. Tot ce era „scris” în aur, argint, porfir și marmură (materiale prețioase) era important pentru cei ce știau să „citească”. Puteți vizita personal aceste exponate, spre convingerea dumneavoastră. Expoziţia de bijuterie contemporană „Proto-dandy” este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul Tezaurului Istoric. (G.V.G.)
Lasă un răspuns