Deși francez la origine, pictorul Jean Neylies (1869-1938), prin opera sa se dovedește a fi devenit român cu sufletul. S-a născut la Montesquieu-Volvestre, într-o familie modestă. În jurul vîrstei de 20 de ani, pleacă la Paris pentru a se specializa în meseria de coafor. Meseria aleasă este repede uitată şi Neylies se înscrie la École des Beaux-Arts. Îl întâlneşte pe Gheorghe Marinescu, aflat atunci la studii la Paris. Acesta din urmă îl angajează pentru a-i ilustra teza de doctorat, mai apoi tratatele de neurologie şi îl invită la Bucureşti. Neylies vine aici în 1897. Lucrează pentru Gheorghe Marinescu şi pentru Muzeul Antipa, dar face şi pictură în ulei. Expune la Salonul oficial după ce, începînd din 1903, are expoziţii personale.
Chiar şi în 1914 – anul reîntoarcerii sale în Franţa – Universul literar din 7 decembrie anunţă deschiderea, la Bucureşti, a expoziţiei „pictorului Neylies“. Intrat în relaţii cu membri ai Casei Regale – de altfel, îl găsim adesea menţionat ca fiind „Peintre officiel Cour Roumanie“ – și primeşte diferite comenzi. Printre ele, pe cea a decorării celei mai reprezentative încăperi a clădirii episcopiei de la Curtea de Argeş.
Ceea ce realizează acolo este o frescă de 40 de metri, un fel de „bandă desenată“, ilustrând legenda Meşterului Manole – Icarul nostrum românesc. Se pare că pentru această lucrare unicat primeşte ordinul „Bene Merenti“. După ce, în 1914, Casa Regală îi oferă o pensie, pictorul se întoarce în Franţa. Revine în Bucureşti an de an, ca să expună, dar şi ca să-şi ridice pensia – condiţie pusă atunci când i-a fost acordată. Lucrează şi în Franţa, unde îşi cumpără o locuinţă căreia îi alătură un atelier. Moare în 1938 la Montesquieu-Volvestre. Deşi francez, Jean Neylies se numără printre cei pe care îi prezintă Tudor Octavian ca fiind „Pictori români uitaţi” (2003).
Acest album devine primul demers autohton cu o bogată susținere de reproduceri după tablouri ce păreau sortite pe veci uitării, dar care, prin efectul schimbărilor de profunzime din societatea românească, reclama un statut cultural mai nuanțat, un tratament muzeal mai generos și mai elaborat. Astfel s-a întâmplat și cu pictorul Jean Neylies, poate fiindcă el „a lucrat mai bine de trei decenii la noi, cu osebire teme rurale şi patriarhale, foarte dragi începutului de veac în România“ – cum scrie autorul volumului. Privind operele sale, vedem că spiritul românesc a trecut dincolo de tema abordată, de subiectul ce transcede din întâlnirea culorilor sale.
Lasă un răspuns