
Cu toții ne amintim din copilărie când afară ningea magic, iar în casă era cald și mirosea a brad, a cozonaci și a portocale. Sărbătoarea Crăciunului – Nașterea Domnului Sfânt – are parte în Romania de tot felul de obiceiuri tradiționale, care diferă de la o regiune la alta. Deasemenea este o perioadă a superstițiilor transmise din generație în generație. Colindele, scenetele cu motive religioase și mesele bogate sunt nelipsite în toate colțurile României, dar în Dobrogea există datini speciale, mai ales datorită diversității obiceiurilor aduse de comunitățile de machidoni, turci, tătari, lipoveni, greci, ucraineni și bulgari. Sărbătorile sunt altfel pe malul mării, cu o piftie de pește, o ciorbă pescărească cu ciușcă și știucă umplută la cuptor. Cele mai întâlnite tradiții și obiceiuri din zona Dobrogei sunt legate de Moșoi, Oleleu, Jieni și Jocul Struțului. „Sărbătoarea Moșoaielor” de la Luncavița (jud. Tulcea), este un obicei străbun păstrat cu sfințenie de localnici și care are loc în perioda 6 decembrie – 6 ianuarie.
Moșoiul și moșoicuța reprezintă cele mai arhaice forme ale creștinismului, alungătorii tuturor nenorocirilor care încearcă să pună stăpânire pe sfârșitul anului și să contamineze noul an care vine. Moșoiul are rolul de a „curăța” sufletul de rău, de a găti conștiințele, vestind și slăvind Nașterea Mântuitorului! El apără și sfințește casa gospodarului, aranjând-o atât pentru Crăciun, cât și pentru Anul Nou. El este „moșul” casei, bătrânul ancestral, sfătuitorul, ocrotitorul, cel care previne și care nu trebuie să lipsească din nicio gospodărie. Moșoii sunt tineri îmbrăcați în piele de vulpe, cu cojoc lung de lână. Pe cap poartă coarne de cerb sau de berbec, iar fața le este acoperită de o mască confecționată din cătrună (tărtăcuță). La brâu sunt încinși cu o centură lată de care sunt prinse tălăngi mari sau mai mulți clopoței (ca în cazul Cucilor de la Brănești – jud. Ilfov).
Cetele sunt formate din 20 – 30 de moșoi. În seara de 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, cetele de moșoi defilează prin centrul comunei Luncavița. Apoi, pleacă pe străzile din satele Luncavița și Rachelu și colindă din ușă în ușă, din casă și casă. Confecționarea și pregătirea măștilor, învățarea și repetarea colindelor (a versurilor acestor urături), a dansului ritualic însoțit de muzică, organizarea paradei din ajunul Crăciunului și ultima defilare de Bobotează, reprezintă etapele principale acestei mari sărbători din Dobrogea. Zgomotul produs de cioaie și de tălăngi pregătește noul an care se apropie, îl curăță de rele, îl primenește. Luncavița trezește în decembrie tradiția ancestrală, care protejează prezentul și viitorul și trăiește alături de simbolurile ei cele mai de preț, care renasc mereu.
Cântecele colindătorilor care însoțesc moșoaiele sunt păstrate în forma lor arhaică și se cântă pe cete: „La lina fântână” (colind de fată mare), „Colindul ăl Mare – Dinaintea istor curții”, „Doamnele” (colinde pentru casa gospodarului), „Cerbul”, „Ciutele” (colinde de vânătoare), „La creanga de vișinel” (colind de copil), etc. În timp ce Plugușorul, Capra și Ursul se interpretează în majoritatea satelor și sunt cunoscute și alte zone ale țări, celelalte jocuri dobrogene specifice sărbătorilor de iarnă au loc doar în anumite sate. De pildă, „Iapa” se joacă în satul Ciobanu și în Gârliciu, jocul „Struțul” are loc în Săraiu, „Jienii” se joacă în Chirnogeni, Lipnița, Seimenii Mici, Ivrinezu Mic și Ivrinezu Mare, iar „Cerbul” se joacă în Seimenii Mici. De asemenea, „Plugușorul” este interpretat doar pentru gazdele care au posibilitatea răsplătirii și este recompensat numai cu bani. Familiile mai nevoiașe și bătrânii singuri, care nu au posibilități financiare, sunt ajutați de comunitate pentru ca și ei să se simtă binecuvântați în această perioadă magică a anului. Aceste tradiții sunt fascinante, unele amuzante, altele controversate, dar toate unice și extrem de interesante. Dacă vei ajunge să petreci un Crăciun în Dobrogea, bucurându-te de aceste tradiții ce tind să se stingă odată cu trecerea anilor, nu vei regreta.
Lasă un răspuns