O expoziție de avangardă a zilelor noastre deschisă la Art Safari s-a dovedit a fi expoziția „Maria a României. Regină și artistă”, realizată în parteneriat cu Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași și Muzeul Naţional Cotroceni. Aici am aflat despre faptul că încă din 1916 apare la Bucureşti „Asociaţia Femeile Pictore şi Sculptore”, întemeiată de artistele Cecilia Cuţescu-Storck, Olga Greceanu şi Nina Arbore, ce va fi susţinută de regina Maria a României. Expoziția prezintă lucrări semnate de marile artiste ale României din acea vreme: regina Maria, Cecilia Cuțescu-Storck, Olga Greceanu, Lucia Dem. Bălăcescu, Nadia Grossman-Bulighin, Mina Byck Wepper, Irina Codreanu, Georgeta Peters Holban, Celine Emilian, Elena Popea, Micaela Eleutheriade, Margareta Sterian, Ligia Macovei, Rodica Maniu (Mützner), Nina Arbore, Margareta Cossăceanu-Lavrillier, Maria Ciurdea Steurer, Merica Râmniceanu, Milița Petrașcu, Lucia Beller, Magdalena Rădulescu, Lola Schmierer Roth, Casilda Miracovici, Florența Pretorian, Maria Brateș-Pillat, Ecaterina Filionescu Murnu, Corina Lecca Pârvulescu, Letiția Lucasievici, Juliette Orășianu.
Era o așezare pe simeze a valorilor feminine la superlativ, într-o perioadă destul de grea pentru țară. Dintre inițiatoarele acestui proiect de anvergură națională mi-a atras atenția o aristocrată a culorilor, dar și a cuvântului, pe numele ei Olga Greceanu. Născută la 1890, a fost scriitoare, pictoriță, figură reprezentativă a neobizantinismului românesc, fiind cea mai remarcabilă femeie-artist-și-cărturar din perioada de eflorescență culturală interbelică. Se naște într-o familie de intelectuali bucureșteni cu origini polono-germane, Șeșevski, la 4/17 august 1890, în localitatea Mânăstirea Nămăiești de lângă Câmpulung Muscel, unde părinții se aflau în vacanță. Urmează studiile primare și liceale la instituții particulare din București (Institutul Pompilian, respectiv Institutul Șeșevski). După terminarea acestora urmeză timp de trei ani (1911-1914) studii de chimie și de arte frumoase la Liège (Belgia), declanșarea războiului obligând-o să revină în țară. În anul 1914 se căsătorește cu colegul său de studii politehnice, Nicolae Greceanu. Este cea care inițiază prima asociere a femeilor pictorițe și sculptorițe din România, iar în 1915 organizează prima expoziție a acestora la Ateneul Român. Are apoi o expoziție de grup la Iași, iar una personală la Ateneul Român în 1919. Între anii 1919 și 1922 revine în Belgia și termină studiile de chimie și de arte frumoase. Va face studii de specializare pentru lucrul în frescă la Paris, la Academia Baudoin. Are expoziții personale la Paris (1928), New York (1924), participă la expoziția mondială de la New York din 1939. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, pictează în frescă cele două săli ale Palatului Sfântului Sinod (Frescele de la Patriarhie), sala de ședințe a Primăriei de Verde (Sector 4 București) și Sala Muzeului de la Palatul Regal.
Lucrează în frescă și în mozaic la Institutul de arhitectură (1938), Salonul gării Mogoșoaia (1939), şi frescă exterioară la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Discretă şi aristocrată, a fost singura femeie acceptată în grupul ortodox creştin „Rugul Aprins”, singura femeie care a primit îngăduinţa scrisă a patriarhilor Nicodim şi Iustinian de a predica la amvon, în oricare biserică din ţară. După Al Doilea Război Mondial, pictează biserici și face pictură murală, precum şi mozaicuri superbe exterioare la biserica Antim din București (1949). În 1974 va avea o mare retrospectivă la sălile Dalles. Olga Greceanu moare la 16 noiembrie 1978, fiind înmormântată la cimitirul Bellu.
După 1989 îi apar studii și volume de meditații sau de călătorie, iar revista Rost din luna mai 2010 va dedica două studii vieții și activității Olgăi Greceanu, semnate de Adina Nanu și Liliana Ursu. Din sutele de manuscrise, parte confiscate şi distruse de comunişti, s-au păstrat câteva fărâme fără egal: „Monahi zugravi, monahi de subţire”, o monografie (unică în lume) despre „femei pictore necunoscute” şi un dicţionar creştin în opt volume, nepublicat nici în zilele noastre. Are următoarele volume publicate ce mai pot fi încă studiate: 1933 – „Bucarest et ses environs”; 1935 — „Compoziția murală – Legile și tehnica ei” (Institutul de Arte Grafice Triumful, București); 1935 — Cartea de mai sus apare și în limba franceză, sub titlul – La Composition mural: Ses lois et sa technique, (Imprimeur-Editeur Julien Laherte Delcour, Renaix, 1938); 1937 — Publică volumul „Cula din Măldărești” (Institutul de Arte Grafice Triumful, București); 1939 — Publică Specificul național în pictură, (Tiparul Cartea Românească, București); 1943 — Publică Femmes peintres d ́autrefois, (Editura Ziarul, Craiova). Mai apar volumele: „Jutabel-Ben-Eber din Capernaum” (Deva, 2012); „Să ne rugăm – O explicație a Sfintei Liturghii” (Ed. Idaco, 2012); „O explicație la rugăciunea Tatăl Nostru” (Ed. Idaco, 2016); „Pe urmele pașilor Tăi, Isuse” (Ed. Idaco, 2019); „Meditații și evanghelii” (Ed. Sophia, 2010); „Mărturie în cuvânt și chip” (Editura Institutului Biblic; 2011), „Specificul Național în Pictură”, etc.
Celebră, frumoasă şi plină de talent, artistă recunoscută în lume şi doamnă de companie a Reginei Maria, Olga Greceanu avea Bucureştiul interbelic aşternut admirativ la picioarele ei. Nicolae Steinhardt o pomeneşte în „Jurnalul fericirii”, Petru Comarnescu o aseamănă cu Elena Văcărescu şi Martha Bibescu, iar Cella Delavrancea o evocă admirativ ca pe o mare doamnă a culturii româneşti. Prietenă cu Cecilia Storck, cu pictorii Luchian şi Tonitza, ea făcea parte din elita artistică bucureşteană. Expoza în marile oraşe ale Europei, iar la New York era invitata personală a preşedintelui Roosevelt. Până să ajungă la Locurile Sfinte şi, apoi, să se întâlnească pe monahii „Rugului Aprins”, cu adânca lor filosofie teologică a „rugăciunii inimii”, se credea cetăţean al lumii, om liber şi fără prejudecăţi. Apoi, ca o iluminare, a decis să se retragă în ascunzişul atelierului, pentru a se ruga lui Dumnezeu în felul ei – în desene şi culori, aşa cum o îndemna duhovnicul ei, Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim, alături de care a pictat şi a restaurat zeci de biserici. Abia împlinise 50 de ani, când a renunţat la toate pentru Hristos, fericită că a venit timpul să se ocupe de vechile ei proiecte artistic-religioase. De aici și semnele ce ni le-a lăsat ca moștenire în cărțile sale și în picturile pe care le-a creat.
La 86 de ani, era încă cocoţată tinereşte pe schela Schitului Darvari, unde tocmai restaura fresca originală. La sfârşitul lucrărilor a coborât, spunând că se simte puţin obosită, după care s-a retras în atelier, unde va fi găsită fără suflare în faţa şevaletului şi cu pensula în mână. Oamenii din jur abia i-au simţit absenţa şi nici un ziar din epocă nu a scris măcar un rând despre dispariţia ei. A fost ca o trecere în invizibil… Profund mistică şi religioasă, Olga Greceanu ştia că fusese menită să-i slujească lui Dumnezeu încă din copilărie. Într-o scrisoare trimisă părintelui Sofian Boghiu, mărturisea nu numai bucuriile Sfintei Împărtăşanii, dar şi o întâmplare ce o va urmări toată viaţa. La 12 ani, s-a îmbolnăvit atât de grav, încât medicii ridicau neputincioşi din umeri şi le spuneau părinţilor ei: „Pregătiţi-vă pentru ce e mai rău. Numai Dumnezeu o mai poate salva”. În noaptea aceea, zbătându-se între viaţă şi moarte, i-a apărut în vis o groapă şi, alături, Iisus. „E pentru mine?”, a întrebat ea naivă şi speriată, dar Domnul a surâs cu blândeţe: „Groapa e pregătită pentru păcatele lumii. Tu vei muri bătrână, într-o zi de vineri”.
Peste ani şi ani, ajunsă deja la 80 de ani, Olga Greceanu scria în jurnalul ei, mimând uimirea: „Bătrână sunt de mult. În fiecare vineri mă gândesc: „Să fie azi sau altă dată?”. Întâmplare sau nu, Olga Greceanu s-a săvârşit din viaţă chiar într-o zi de vineri. Iar opera sa a rămas spre a ne vorbi despre un suflet deosebit și creator…
Lasă un răspuns