„Uriașul” din Şinca Veche (jud. Brașov)…

Regnul vegetal are și el uriașii săi pe această planetă. Campioni sunt arborii giganţi de sequoia, cei mai înalţi copaci de pe Pământ. Aceşti uriaşi ai regnului vegetal, există în număr mare în California (SUA). La maturitate acești copaci pot ajunge la 145 de metri înălţime, cu circumferinţa tulpinii de până la 38 de metri. Există şi în România câteva exemplare de sequoia, aduse de peste mări, dar pentru că aceștia trăiesc mii de ani, nu sunt ajunse la maturitate. Cel mai înalt copac din România în present este un brad. O echipă de cercetători de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din cadrul Facultății de Silvilcultură, coordonată de şeful de lucrări prof. univ. habil. dr. ing. Cătălin – Constantin Roibu, a descoperit în pădurea virgină din Şinca Veche (jud. Brașov), cel mai înalt brad din România. Dimensiunile arborelui le depăşesc pe cele ale unui bloc de 22 – 23 de etaje şi anume are 62,5 metri înălțime. Recordul precedent era al unui brad de 61,5 metri din Pădurea Penteleu din zona Buzăului, descoperit de profesorul Ion Popescu-Zeletin. „Avem un contract cu asociaţia WWF România (World Wide Fund for Nature) pentru inventarierea arborilor din pădurile virgine din Şinca Veche. În timp ce făceam cercetări am descoperit acest brad care are 62,5 metri şi este cel mai înalt din România la ora actuală. Măsurătorile au fost realizate cu un hipsometru digital cu ultrasunete. Recordul precedent este el unui brad de 61,5 metri din pădurea din Penteleu din zona Buzăului, descoperit de profesorul Ion Popescu-Zeletin. Am luat o probă mică neinvazivă din acest brad pentru a-i determina vârsta, dar eu cred că are peste 300 de ani vechime. Însă ce e spectaculos la Şinca e că majoritatea brazilor din acea zonă au peste 55 de metri“, a declarat Cătălin Roibu.

Pădurea de la Şinca ar putea deţine şi un record european, pentru că deşi majoritatea brazilor din acea zonă au peste 55 de metri, s-a descoperit şi un fag de 56 de metri înălţime. Deocamdată acest record nu a fost omologat, deoarece se fac cercetări europene pentru a vedea dacă s-a descoperit în vreo altă pădure vreun fag mai înalt. „Eu mi-am dat doctoratul în fag şi am fost şi în pădurile Nerei, însă fagi ca aici la Şinca nu am mai văzut“, a mai spus cercetătorul.

„Asociaţia „World Wide Fund for Nature” a reuşit să obţină în 2012 un ordin de ministru prin care pădurea de la Şinca Veche să fie pusă sub protecţie absolută. Unicitatea pădurilor virgine din România, cum este şi cea de la Şinca Veche, constă în faptul că ele sunt un amestec de fag, brad şi molid, ceea ce nu se întâlneşte în alte zone ale Europei, unde pădurile virgine sunt preponderent doar de molid. Pădurea de la Şinca acoperă circa 350 de hectare, iar majoritatea arborilor au peste 50 de metri înălţime şi un diametru de aproximativ 1,5 metri. Pădurea de la Şinca este un ecosistem natural unic. Acest lucru înseamnă că se dezvoltă fără niciun fel de intervenţie a omului. „Faptul că este o pădure virgină şi totodată protejată înseamnă că cel mai înalt copac din România cu siguranţă nu va fi tăiat”, a spus Ioana Deţianu, reprezentant al Asociaţiei World Wide Fund for Nature. Pentru ca o pădure să fie declarată virgină şi pusă sub protecţie în ea trebuie să existe arbori de toate stadiile, exact ca şi într-o comunitate omenească, unde trebuie să ai şi tineri şi bătrâni. Asta înseamnă că trebuie să existe brazi de 300-400 de ani şi fagi de 250-350 de ani, dar şi copaci mai tineri de 50-100 de ani.

Pădurea virgină de la Şinca Veche, unde se află cel mai înalt brad din România, este pe punctul să intre în patrimoniul UNESCO. „World Wild Found – România” (WWF) a semnat un protocol de colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice şi Greenpeace pe o durată de doi ani, în scopul demarării procedurilor necesare pentru desemnarea unor situri care urmează a fi incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Aceste situri vizează pădurile virgine şi seculare de fag din România. Printre zonele propuse pentru a fi incluse în patrimoniul UNESCO figurează şi pădurile virgine din Şinca, având o suprafaţă de aproximativ de 350 ha. Aria virgină de la Şinca aparţine primăriei comunei şi este administrată de Ocolul Silvic „Pădurile Şincii”. Fostul primar al comunei, Radu Munteanu, inginer silvic de meserie, este angajatul Ocolului. Împreună cu cei de la WWF, a făcut primele vizite în teren. „Noi ştiam şi înainte de a veni cei de la WWF că pădurea nu a fost exploatată, cel puţin cu 40-50 de ani în urmă. Aveam cunoştinţă de asta din evidenţele amenajamentelor silvice. Împreună cu cei de la WWF am parcurs în teren toate arboretele valoroase pe care le administrează Ocolul. Au fost mai multe vizite. Prin 2012 au venit şi cei de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) şi, în demersul lor de a identifica pe specii cei mai înalţi pomi, am descoperit împreună că aici se găseşte cel mai înalt brad din România”, povesteşte ing. Radu Munteanu. Zona împădurită este cunoscută de localnici sub numele de Strâmbşoara Mare.

„Avem într-adevăr arbori de toate vârstele, unii chiar ajunşi la limita fiziologică de vârstă, care fie mai stau în picioare, fie sunt căzuţi şi putreziţi pe sol. Pădurea se află la o altitudine cuprinsă între 800 şi 1.400 metri şi este un amesteg de fag cu răşinoase”, spune Radu Munteanu. A auzit de ea prin 2011 şi Ministrul Mediului Laszlo Borbely, care a ţinut să vină s-o vadă. Atunci începea marcea campanie a WWF de salvare a pădurilor virgine ale României. Comuna Şinca are 5.400 de hectare de pădure şi numai 350 dintre acestea sunt virgine. De câştigat, comunitatea nu prea are ce câştiga de pe urma virginităţii pădurii, decât renumele. Este adevărat că au apărut în zonă și tot felul de turişti interesaţi de ecologie. Primăria locală a primit totuşi o sumă de 20.000 de euro de la WWF, ca răsplată pentru neintervenţia în această arie protejată. Dacă va intra în patrimoniul UNESCO, pădurii din Șinca Veche i se va duce renumele şi peste granițe, iar cel mai înalt brad din România va fi campionul uriașilor din regnul vegetal. Drept ca o lumânare, acest brad crește către albastrul cerului și privește peste pădurile înconjurătoare, încurajându-și frații copaci să îl urmeze… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*