„Mugur de fluier” încă își mai revarsă ecourile peste melomanii iubitori de balade folk. „Pasărea Phoenix” încă cuibărește pe aceste plaiuri, chiar dacă moartea lui Nicu Covaci, sufletul trupei Phoenix, a îndurerat nu numai lumea muzicală, ci și întreaga opinie publică din România. Nicu Covaci, fondatorul trupei, a murit la vârsta de 77 ani, după o îndelungată luptă cu problemele sale de sănătate. Nu mulți au reținut, de-a lungul timpului, că Nicu Covaci nu a fost doar un muzician de excepție, autorul unor piese memorabile care au ridicat în picioare sălile de concerte. El a fost și absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara, schimbând din când în când chitara cu șevaletul. Nicu Covaci s-a simțit confortabil nu numai pe scenă, ci și în fața șevaletului. Datorită acestei pasiuni, el începuse să predea arte plastice la o școală din Germania. „Am început să fac expoziţii de pictură. Făcusem un tablou pe pânză de 45/6 m. Am întins o pânză pe o structură de oţel pe care o pictam de pe o macara. M-au angajat la decenatul cultural al oraşului să fac atât concepţie, cât şi producţie la spectacolele „Evita” şi „Jesus Christ Superstar”, la Teatrul din Osnabrück”, povestea Covaci. Stabiliţi în Germania, Nicu Covaci şi membrii trupei (mai puţin Mircea Baniciu) au activat sub numele „Mad House” şi „Transsylvania Phoenix”, au scos câteva discuri şi i-au cunoscut pe Manfred „Mani” Neumann (vioară, voce), şi pe Tom Buggle (bass), care aveau să apară, alături de Covaci şi ceilalți.
Pentru cei ce vor să își reamintească, Nicolae Covaci s-a născut pe 19 aprilie 1947, la Timișoara, fiind fiul unei croitorese din Basarabia și al unui bănățean care a fost deținut politic la primul Canal Dunăre-Marea Neagră. A fost compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român. A luat de mic copil lecții de pian, acordeon și limbă franceză, engleză și germană. A cântat la muzicuță și la chitară, a fost un iubitor al atletismului, canotajului, boxului, înotului și al motocicletelor. Nicu Covaci a înființat trupa Phoenix în anul 1962. În anul 1976, a părăsit România și s-a stabilit în Țările de Jos, urmând să se mute în Germania și în Spania. Formația de hard rock și-a făcut debutul în 1962, experimentând un nou gen muzical inspirat după succesul formațiilor britanice, ca The Beattles și The Rolling Stones. Prima compoziție a fost piesa „Știu că mă iubești și tu” în 1964. Din 1970 până în 1971, a urmat perioada blues, cunoscută și ca „Țiganianda” după plecarea solistului Moni Bordeianu în SUA. Trupa a fost interzisă pe plan local de către regimul comunist timp de un an. S-a retras și Claudiu Rotaru și mai rămăseseră Nicu Covaci, Dorel Vintilă Zaharia, Béla Kamocsa și Günther Reininger. Formația a avut succes după spectacolele de sâmbătă seară, la clubul PM6 din Timișoara, organizând și concerte de binefacere pentru victimele inundațiilor din 1970. Anii 1971 și 1977 sunt marcați ca perioada etno-rock în istoria formației. Nicu Covaci a părăsit țara în 1976, iar știrea sosirii sale și a membrilor formației în Germania Federală s-a transmis și la Radio Europa Liberă.
Trupa a compus piesele de rezistență: „Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy Story”, „Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur”. Ulterior, Kappl, Krauser și Lipan au părăsit Phoenix pentru a forma o nouă trupă, Madhouse, lansând un disc în 1979. În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formație, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”, și a lansat piesa „Running”, prin care puncta motivațiile psihologice pe care le-a avut Vlad Țepeș în acțiunile sale. În 1981, Covaci i-a cooptat pe Neumann, Lipan și pe basistul englez Tom Buggie, creând formația „Transsylvania Phoenix”. În 1990, trupa Phoenix a revenit în România și s-a relansat printr-un concert la București. La sfârșitul anului 2005, trupa a lansat albumul „Baba Novak”, iar în 2014, albumul numit „Vino, Țepeș!”.
Picturile ce s-au „născut” în atelierul lui Nicu Covaci vorbesc despre muzica sa, despre natura pe care o iubea, despre mișcare a tot ceea ce se află în acțiune. Culorile așternute pe pânză de artist aduceau un plus de creativitate, fiind născute dintr-un prea plin artistic ce „dădea pe dinafară”. Operele sale picturale ne aduce ceva în plus din sufletul său minunat, constituindu-se în zestrea poporului nostru pe care trebuie să le tezaurizăm pentru generațiile viitoare. Un muzeu dedicat acestui mare star rock sau o casă memorială se dovedește mai mult decât necesară!
Lasă un răspuns