Sigur, ca paradigmă, ca jocuri pe tablele de șah ale lumii, ca reîntoarcere și respectare a unor minime principii de neagresiune și colaborare, chiar și la nivel de conflicte (economice, politice, sociale), ca extirpare a cancerului cultural și social al metastazei politicilor anormale ale acelor „doctrine” contra naturii, și nu doar ale celor de tip „political correctness”, „cancel culture” ori „lgbitiste”… Atunci ne-am putea întoarce spre (nu și „la”) acel punct de restartare, ca reașezare „inițială” (pre pandemică) a lumii… Și va fi un drum greu… Nu neapărat și un parcurs lung… Nu doar pentru Europa, ci și acolo unde șansa reîntoarcerii spre o lume (mai) normală a irumpt… Pentru că „globaliștii” dimpreună cu „new age” -urile deformate (mai mult sau mai puțin pedofile, zoofile, castrate) nu vor ceda ușor… Dar realegerea lui Trump înseamnă o șansă. Iar cea mai vehementă contestatoare a ei ar putea fi chiar aceea care, pe hârtie cel puțin, este și cea mai mare beneficiară a șanselor date de noul mandat al lui Trump: Uniunea Europeană. Apoi Asia, Rusia și Statele Unite… Căci, într-o logică a normalului (pentru revenirea la „normalul” pre pandemic, măcar), ar trebui să vedem o reechilibrare a Europei (fără a însemna și vindecare) prin revizuirea politicilor de supralicitare a posibilităților, disponibilităților și resurselor material-umane ale statelor sale membre prin suprataxarea, supraimpozitarea și sufocarea acestora de acum prin mecanismul economiilor de război. Pentru că, din momentul în care Statele Unite nu vor mai gira războiul din Ucraina, aceste economii, astăzi aproape exclusiv în interesul unui război străin intereselor lor, ca state și națiuni, vor trebui să se întoarcă la normalitatea pieței prin mecanismele specifice economiilor și industriilor pacifiste.
Și da, presiunea pe Trump va fi uriașă la el acasă… La limita unor insurecții, ele de nouă ordine mondială, prin nesupunerea și chiar răzvrătirea unor instituții fundamentale ale Americii, care vor refuza colaborarea pentru asigurarea lumii de mâine. De altfel, acolo rezidă acele osaturi ale „statului paralel” pentru care Trump a redactat un întreg decalog de acțiune. Și care, nu punctual, ci în întregime, ar fi util (chiar esențial) și Uniunii Europene dacă mai vrea să rămână o familie (și nu o piață, inclusiv de capital, defragmentată). Să nu se sfărâme în părți ce vor „migra” spre alte blocuri politico-economice de influență și acțiune „pro bono” (precum BRICS, dar și alte structuri de reașezare economico-politică a lumii). Iar lupta lui Trump cu „statul paralel” din propriul „imperiu” va fi, în mod cert, mult mai complicată decât desfacerea acelor fire ale Ariadnei împletite în prea multele capete dinspre Europa, Asia, Rusia… Pentru că, nici măcar instalat în funcție, Trump se confruntă deja cu amenințările „statului paralel” (militar și bancar) din SUA, prin amenințările fățișe de nesupunere și chiar drept de (auto)decizie în afara cadrului constituțional. Iar asta și pentru că, deși nu s-a discutat niciodată fățiș, marea problemă a Americi va fi pentru multă vreme tocmai „moștenirea” pe care a lăsat-o Biden. Prea liberul drept de decizie și de impunere a unor măsuri dinspre acele instituții ale unchiului Sam, nu doar scut (de siguranță, de apărare, de conservare) pentru Statelor Unite, ci și, deloc indirect, ale Europei. Iar faptul că, la nici măcar câteva ore de realegerea lui Trump, nu entități militare (cum ar fi fost poate de așteptat ca răspuns „în oglindă” la insurecțiile anterioare ale lui Trump), ci structuri militaro-bancare în sine au reacționat amenințător la adresa tocmai acelui „make great again”, este o dovadă că lucrurile nu vor liniștite în America. Pentru că moștenirea lăsată de Biden, această metastază instituțională a nesupunerii, va ieși la iveală. Prin vociferările (de astăzi), dar și amenințările (de mâine) ale Pentagonului, de a-și rezerva dreptul de a analiza felul în care va colabora și, mai ales, va reacționa, nu doar la deciziile intempestive și îndoielnice ale lui Trump din viitor, cât mai ales la însăși prezența acestuia în fruntea Americii. Iar la fel s-au antepronunțat și banca federală și alte instituții penetrate poate deja de influențe externe.
Or, pentru a putea avea un minim control asupra (reacțiunii) Pentagonului, de exemplu, Trump va trebui să asigure structurii militare exact ceea ce aceasta are nevoie pentru a funcționa: războaie… De aceea, este puțin probabil ca mandatul lui Trump să fie în întregime unul pacifist, ci, mai degrabă, unul axat pe închiderea ori măcar conservarea actualelor butoaie cu pulbere, și din care, cel puțin unul reprezintă gura de oxigen a Europei bruxeleze (nu pentru binele membrelor sale, ci a clicilor de stat paralel care s-au osificat în ea). Iar pentru a avea parte de colaborarea Pentagonului, și nu a se confrunta cu acțiunile subversive, neașteptate poate, ale acestuia la adresa deciziilor sale ca președinte (pentru a continua să funcționeze și pe seama războiului menținut de UE în focarul ucrainean), vor trebui deschise alte zone ale „nevoii de război”, imediate chiar, pentru asigurarea continuității de consumatoare a propriei producții militare supradimensionate în Statele Unite pe fondul „necesarului” militar pentru Ucraina și Israel.
Partea bună în această fragmentare de dinaintea confirmării ori infirmării dorinței de șansă la noua ordine mondială (ca paradigmă a reiterării în ea, și a vindecării prin ea însăși, a celei vechi, cea a părinților fondatori ai Europei), este faptul că unele state europene se mișcă deja într-o direcție asumată, separându-se parcă „apele”… Între cele pline de mâlul putregaiului bruxelez, disperarea unor lideri din Europa fiind atât de mare încât aceștia comit greșeli impardonabile de discurs politico-strategic, precum liderii nemți vorbind despre războiul din Ucraina ca „războiul din Europa” (doar pentru a susține necesitatea conservării poziției pro război a Bruxelles -ului), și cele tot mai clar pacifist-„trumpiste” (Italia, Serbia). De altfel, amenințările politico-economico-fiscale ale lui Trump, din timpul campaniei sale electorale, vizând un tarif vamal universal de zece la sută pentru bunurile importate, oprirea ajutorului militar pentru Ucraina (practic stoparea gurii de aer otrăvit pe care UE a impus-o statelor sale și care a dus la supra activarea industriei-economico militare a ei, dar și cea a unchiului Sam), dar și eliminarea sprijinului pentru statele UE care nu investesc „două procente din PIB pentru apărare” (iar înainte de a fi o chestiune de logică militară, aceasta este una de autoevaluare și repoziționare a propriilor economii, pentru a putea acoperi tocmai acel „PIB” civil care să-i genereze procentul pentru contribuția militară) ar putea fi „pietrele de moară” (necesare) care să oblige UE la asumarea unei reformări.
Lasă un răspuns