„Fragmentul Todorescu” (sec. XVI) – prima scriere în limba română cu alfabet latin se află la Budapesta

Cunoaștem cu toții celebra „Scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung”, cea mai veche scriere păstrată în limba română, dar cu alfabet chirilic (conform uzanțelor vremii), datând din anul 1521. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească. La Câmpulung era vechea capitală a Țării Românești. Dar, mai puțin cunoscută la nivel public este, însă, prima scriere în limba română cu alfabet latin care s-a păstrat, așa-numitul „Fragment Todorescu”. Păstrat la Budapesta, la Biblioteca Națională Széchény (manuscrisul RMK I.361b), el se află într-o „Carte de cântece” (1570-1573) ce conține o culegere de zece imnuri calvine (protestante), traduse dintr-un original maghiar mult mai vechi. Alcătuit din patru file, micul volum a fost tipărit de sasul maghiarizat Kaspar Helth / Heltai Gáspár la Cluj și a fost realizat la comanda românilor calviniști din zona Banat – Hunedoara.

A fost descoperit în ziua de 7 februarie 1911 de Hiador Sztripszky, angajat la Muzeul Național din Budapesta, într-un anticariat din capitala Ungariei. Mica culegere de cântece, împreună cu alte fragmente tipografice, fusese folosită ca material de umplutură la legarea volumului „Diodori Siculi scriptoris graeci libri duo de Philippo et de Alexandro. Utrumque latinitate donavit Angelus Cospus Borroniensis”, Viennae Pannoniae, 1516. După Carlo Tagliavini însă, textul, din cauza formatului extrem de redus (numai patru file), este probabil doar o probă tipografică destinată unei subscrieri și imnurile conținute în el provin din mai multe cărți religioase maghiare. După descoperire, toate textele au fost achiziționate de bibliofilul român Iuliu Todorescu, iar din acest motiv și astăzi culegerea de cântece este cunoscută sub denumirea de „Fragmentul Todorescu”. Imediat după descoperire, textul a fost editat de Hiador Sztripszky și de filologul român Gh. Alexics în volumul „Szegedi Gergely énekeskönyve XVI századbeli roman”.

Actualmente textul este păstrat în Biblioteca Națională Széchényi din Budapesta (Ungaria). Reproducem mai jos transcrierea textului, realizată de Ion Gheție și publicată în volumul „Texte românești din secolul al XVI-lea” (București, 1982):

„La Esaias prorocul tuturora au scris lăsat că
Domnulu-i va odihni carii mor în credința Lui.
Cu Sine-i va rădica sus care cu El adevereadză, cum
morții Săi îi va învia și sus în cer îi va duce.
Aceasta o face să-L fericăm, binele Lui să nu-l ui-
tăm, ce mai tare să-L lăudăm cine așteptăm sculătura.
Aceștia-i lasă în odihnă, tremete să viedze și lasă
acolo viselind, cum să aibă tot binele.
Credzuții Miei, întrați luntru, porțile vă încununați,
puținelu închideți, să nu între mânia Me.
Ce numai în vreme scurtă, în clipitul ochilor, pâ-
nă-Mi va trece mânia-Mi, tot acolo odihniți.
Că mânia lu Domnezeu toată tărime purcegând,
pre oamenii despre pământ pogori-va giudecata.
Cu care alenișii săi pierde-le-va strâmbătate, ce va
ține oamenii săi, că s-au în el usbăitu.
Mai mult pământul sângele nu-i va ascunde tru-
pul lui, ce Domnezeu viața lui rădica-va pre vecie.
Mare-i noauă veselie, cându ne vom îngrupare, că
iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui.
Cest frate-ne ce-au muritu, amu-i fătul lu Domne-
zeu; ce plângem, când casa Lui este-n părăția Domnului?
Lucrul nostru-i de căștigă, lucrul lui de veselie; să
rugăm pre miloste Lui, fie cu voi Svânta Troiță.
De-ne noauă Duhul Svântu după moarte-ne împărăția-și,
să putem vede fața Lui până în vecia veacului […]”

Concluzionăm faptul că în țara noastră scrierea limbii române s-a practicat cu două tipuri de alfabete, chirilic şi latin. În aceste două tipuri de alfabet s-au păstrat şi cele mai vechi texte româneşti cunoscute până azi. Mai există un mister legat de asemănarea limbii noastre cu dialectul celtic al provinciei Wallace din Anglia și semnalat într-o lucrare din sec. XVIII. John Chamberlayne (1666-1723), scriitor, traducător și membru al Societății Regale a fost cel care a descoperit această asemănare. Numele istoricului britanic a fost descoperit de B.P. Hașdeu și Samuil Kölescri. Lucrarea sa, în care a fost descoperită rugăciunea „Tatăl nostru” în limba celtă, se numește „Oratio Dominica In Diversas Omnium Fere Gentium Linguas Versa Et Propriis Cujusque Linguae Characteribus Expressa” a fost publicată la Amsterdam, în 1715. Ar mai fi o asemănare semnalată de Lucian Cuejdean cu limba Punjab din India. O cercetare viitoare mai aprofundată ne va lămuri asupra adevărului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*