La acel război al altora care a devenit al ei… Pentru că implicarea întregului mecanism economic, de producție, de livrare și gestionare a stocurilor, de la muniție și armament la producțiile industriale și agroalimentare, într-un proces de „sprijin” al Ucrainei, ce a depășit de multă vreme cadrul umanitar, nu va putea avea decât un singur final… Colapsul… Nu doar dezastrul sectorial, nu doar eșecul, nu doar înfrângerea prin înfrângerea părții căreia i-a ținut partea… Pentru că punerea economiei strict în slujba mașinăriilor de război poate fi o politică „de succes”, chiar dacă aduce cu sine moarte și durere, atâta timp cât ai „piețele de desfacere” necesare asigurate… Nu doar fabricile, nu doar furnizorii, nu doar mijloacele de distribuție și de logistică a resurselor și surselor necesare, ci piețele în sine… Iar într-o economie de război, piețele de desfacere sunt fronturile… Nu doar cele ale războiului inițial, care a dus la schimbarea de paradigmă a politicilor europene, ci a celor următoare, necesare pentru a-i fi asigurat piața de desfacere a producției pe care s-au axat clicile de la Bruxelles: moartea.
Iar cum noi piețe de desfacere ale morții nu au reușit a fi inserate în punctele necesare supraviețuiri unei economii europene puse doar în slujba războiului, Europa se sufocă sub propria greutate a datoriilor, a investițiilor, a cheltuielilor pentru război… Și nu, nu s-a îndatorat doar către sine, pentru a masca eșecul prin amnistii bugetare unionale, ci și spre cei care, dacă nu au declanșat la propriu acest mecanism al morții, cel puțin au asigurat logistica și strategiile unor evoluții menite a ne aduce într-un anumit punct. Acela în care, dacă Rusia ataca Europa, asigurând noi fronturi, în limbajul cancelariei de război a Europei „noi piețe de desfacere ale morții”, mecanismul ar mai fi putut fi rostogolit. Dar nu s-a întâmplat asta. Și nici incursiunile ucrainiano-occidentale în teritoriul rus nu au reușit să provoace Moscova pentru a crea acele focare-front de război de care Europa avea nevoie pentru a-și consuma stocul de producție, de logistică, dar și de rest al irațiunii.
Și da, astăzi Europa se sufocă… Încă nu se stinge sub propria-i dimensiune a iraționalului, dar, de multe luni, nu se mai simte bine. Iar anunțul la unison al specialiștilor economici, financiari și fiscali ai Uniunii Europene, că ne îndreptăm spre „un colaps financiar fără precedent din cauza problemelor politice și economice” ale statelor membre trebuie tradus ca problemele cauzate de aservirea într-un război, dacă nu de agresiune inițială directă, cel puțin de părtaș ulterior. Pentru că fiecare produs ucrainean importat și vândut în Europa după depășirea scadenței intervalului logic de sprijin umanitar, fiecare șenal navigabil maltratat pentru a face lor navelor ucrainiene, fiecare port, fiecare fabrică, fiecare piață sufocate de Bruxelles în Europa pentru a sigura deschiderea necesară influxului comercial și industrial al Ucrainei, și abia apoi, chiar dacă a însemnat pentru unii moarte (măcar a fost una rapidă, și nu într-o agonie economică), fiecare glonț livrat Kievului, după un anumit moment, a însemnat transformarea Europei într-un părtaș.
Și nu, Moscova nu va jubila acum… Nu va râde de lacrimile de crocodil ale bocitoarelor care au trimis Europa în războiul altora… Și nu pentru că nu știe când să plângă și când să râdă, să facă haz de neghiobia cumulată a altora, ci pentru că așteaptă adevăratul moment al colapsului. Căci nu prăbușirea financiară de dincolo de dezastrul în care se târăște deja Europa va fi momentul de înfrângere al uniunii, ci acela în care statele membre vor întinde mâna spre sprijinul financiar a aliaților Moscovei și poate chiar al Rusiei în sine.
Și nu întâmplător asistăm la oficializarea intereselor economico-financiare ale Rusiei în Europa, fie chiar și prin interpuși. Și nu doar în Germania, nu doar în Austria, care nu au încetat nici o clipă colaborarea (aproape de anexă secretă de tratat în tratatul de război), ci și la noi, inserția companiei ruse „Lukoil” pe piața furnizorilor de energie electrică din România, fie și printr-o companie sârbă, la care este însă… acționar majoritar, anunțând momentul unui transfer al operatizărilor necesităților. Al necesitaților și urgențelor pe care fiecare stat va trebui să și le rezolve singur la un moment dat.
În esență, colapsul financiar „fără precedent” spre care se îndreaptă Europa nu va mătura doar finanțele și fiscalitatea, și așa șubrede, ale Europei, ci va fi și un val nimicitor pentru multe companii. Inclusiv cele care gestionează sistemul venal al unei economii. Furnizorii de utilități. Acolo unde, în propria țară, România nu mai are de decenii nici un cuvânt de spus. Iar când colapsul va lovi Europa, și ne va lovi și pe noi, iar astfel de multinaționale vor fi salvate prin insolvențe, falimente și retrageri de pe piețe, companiile care au așteptat, dar și cele ce abia ce s-au insinuat, vor fi marile câștigătoare. Inclusiv pe un segment de piață a combustibililor și, iată, a energiei electrice (cu un acord de transformare în furnizor de energie electrică dat de autoritățile noastre de reglementare, acord dat în plin proces de boicotare a intereselor ruse!), prin compania „Gazprom”, fie și prin paravanul său sârbesc la care este acționar majoritar.
Lasă un răspuns