După tradiţia Bisericii noastre, persoanele ce urmează a se căsători trebuie să se spovedească înainte de cununie sau cu câteva zile înainte. Există în Transilvania şi Banat o frumoasă tradiţie, conform căreia, timp de trei duminici înainte de cununie se anunţă în biserică de către preot viitoarea nuntă. În cazul în care cineva cunoaşte că există vreun impediment la căsătoria respectivă, îl aduce la cunoştinţa preotului şi acesta poate refuza, dacă impedimentul există într-adevăr, să oficieze cununia, până când i se aduc dispensele cuvenite. Prin tradiţie s-a obişnuit ca Taina Sfintei Cununii să nu se oficieze la vreme de post, fie că e vorba de anumite zile, fie că e vorba de anumite perioade de post. În acest sens, fiecare preot trebuie să-şi educe credincioşii să nu organizeze nunţi în astfel de zile şi de perioade, iar dacă, totuşi, o fac, să aibă dispensă de la ierarhul locului. Cununia să se săvârşească în biserică, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, când poate fi săvârşită şi la casa uneia din părţi. Cununia să fie săvârşită după ritualul prescris în cărţile de cult, fără inovaţii.
Există în unele părţi superstiţii legate de cununie. În acest sens, s-ar putea ca vreo familie să-i solicite preotului să-i repete cununia, pe diverse motive. Preotul să nu cadă într-o astfel de greşeală deosebit de gravă din punct de vedere canonic. În trecut, logodna se săvârşea independent de cununie. Datorită faptului că nu toţi cei ce se logodeau ajungeau şi la cununie, prin tradiţie s-a stabilit ca logodna să fie legată de cununie şi ele să formeze un singur tot. Nu este admis să se oficieze logodna minorilor, ca o promisiune că cei doi se vor cununa, când vor ajunge la majorat.
Efectele juridice bisericeşti se referă atât la Logodnă, cât şi la Sfânta Taină a Cununiei. Ele sunt: Legate de Logodnă: Oprirea logodnicilor de a se logodi cu alte persoane; Obligaţia părţilor logodite de a nu se căsători cu alte persoane; Producerea unei rudenii spirituale între cei logodiţi şi rudele de sânge ale celuilalt; Opreşte de la hirotonie pe cel care a desfăcut logodna şi s-a căsătorit cu alta.
Desfacerea logodnei este permisă în următoarele cazuri: Din aceleaşi motive pentru care se desface căsătoria; Când unul din logodnici trece la altă confesiune religioasă; Când unul din logodnici este imoral; Când unul din logodnici suferă de o boală, care ar face imposibilă căsătoria mai devreme de patru ani; Când unul din logodnici pleacă într-o călătorie îndelungată; Când unul din logodnici suferă o importantă schimbare a stării sale personale sau sociale; Când unul din logodnici încheie o căsătorie cu altă persoană; Când unul din logodnici îmbrăţişează viaţa monahală; Când unul din logodnici, ajuns la majorat, nu mai vrea să încheie căsătoria respectivă; Când logodnicul află că logodnica este gravidă cu altcineva; Când unul din logodnici suferă de epilepsie incurabilă; Când unul din logodnici are relaţii intime cu rude ale celuilalt;
Legate de Cununie: Prin căsătorie se formează cea mai mică celulă a comunităţii creştine, a Bisericii; Cei doi, deşi îşi păstrează libertatea şi individualitatea, în faţa legii şi a canoanelor bisericeşti formează una, un trup şi un suflet; Între soţi se creează drepturi şi îndatoriri reciproce; Între soţi şi copiii lor apar drepturi şi îndatoriri reciproce şi egale; Sunt obligaţi să trăiască împreună toată viaţa; Încetarea căsătoriei este admisă numai în urma morţii fizice a uneia din părţi sau prin cauze asimilate cu moartea (adulterul, incestul etc.);
Există numeroase efecte ale căsătoriei în plan social, prevăzute de legislaţia civilă în vigoare, dar despre ele nu discutăm acum. Facem, totuşi, precizarea că acele persoane care se căsătoresc numai civil, din punct de vedere religios ele trăiesc în concubinaj, iar căsătoria lor nu e socotită căsătorie, atâta timp cât nu este consfinţită prin Taina Sfintei Cununii. Facem, de asemenea, precizarea, că Biserica nu îngăduie căsătoria a patra, indiferent din ce motive au fost desfăcute primele trei: deces, nulitate de drept etc. Deşi legislaţia civilă permite căsătoria monahilor, legislaţia canonică o interzice cu desăvârşire. După hirotonie nu-i mai este permis clericului să se căsătorească. Totuşi, din raţiuni superioare şi având în vedere interesele bisericeşti, s-a convenit în mod tacit ca, de la caz la caz, pe motive bine întemeiate, să acorde dispensă în acest sens orice sinod local şi orice ierarh eparhiot.
Lasă un răspuns