A mai plecat un prieten al Națiunii… Un prieten al națiunii scrise, al ziarului și al editurii, dar și un stâlp al națiuni ca neam și țara. Un prieten alături de care am reușit să organizăm gale și spectacole culturale, patriotice și istorice, în vremuri tulburi, de prea mult timp deja, un om alături de care am lansat cărți, am promovat tinere talente și am ținut deschisă fereastra neuitării către generațiile mai vechi, scriitori, actori, oameni de știință, pe care am încercat să-i aducem acolo unde le era locul de drept, în Panteonul dăruiri de țară, dar unde noua societate, în noul ei galop spre atâtea forme fără fond, nu mai găsea potrivit a le găsi locul de drept.
Alături de Andrei Sever Mureșan, prin asociația dedicată înaintașului său, „Fundația Andrei Mureșanu Deșteaptă-te Române”, am organizat poate cele mai reușite memorări, restituiri și împliniri de suflet ale celor de azi pentru înaintași, de la Zilele Imnului Național la manifestările dedicate Eroilor Neamului.
Am avut onoarea să fiu cronicar al unei părți a vremurilor tulburi prin care a trecut, scriind despre nedreptatea ce i s-a făcut prin acuzele din dosarul Băncii Dacia Felix, prin furtul muncii sale, al acțiunilor și al anilor pierduți în nedrepte procese, toate din încercarea de a face atât de multe lucruri pentru țara sa, strângând într-o carte-jurnal a trăirilor, piedicilor și suferințelor sale ca om de afaceri, pagini ce vor rămâne, înainte de a fi un capitol al trecerii sale pe acest pământ, pe care l-a iubit cu lacrimi de tricolor, de drept, de jure, de neam și de inimă, ca descendent al pașoptistului Andrei Mureșanu, dovezi ale marilor nedreptăți, abuzuri și tiranii fiscal-financiare ale sistemului.
Am fost alături de el și la evenimentele sociale ce au tot măturat, nu doar străzile, ci societatea în sine, la marșurile fraților noștri basarabeni, la strigătele suferințelor noastre pentru ei, pentru înaintași pentru toți ce simțeau românește.
Acum a plecat și s-a așezat alături de strămoșii lui, dar și de contemporanii care au plecat înaintea lui, cu un ceas-doua de suferință de neîmplinire a nației române așa cum a fost ea cândva, măreață și dodoloață, în ceruri.
Rămân în urma lui marile momente pe care le-a adus țării sale, de la fabricile de pâine deschise în țară imediat după Revoluție la crearea unor companii cu mii de angajați, a băncii Dacia Felix, pionieră în acele timpuri, rămân cărțile, rămân investițiile prin care a deschis porți spre o normalitate a României așa cum a visat-o în primele zile ale revoluției, când a decis să vină acasă, în România, pentru a-i ajuta și apoi a construi pentru românii lui. Rămân lucruri ce pot fi cuprinse în numeroase cărți.
Rămân și cei ce l-au cunoscut, cei l-au înțeles, rămâne însă și suferința lui nedreaptă, de nedreptățit în lupta-i pentru Adevăr și pentru îndreptările pe care a vrut să le aducă în propria țară.
Și rămânem, poate doar pentru o clipă în plus, și noi, cei ce încă mai putem spune cum a fost în anii în care am sperat că țara noastră să devină așa cum i-a fost hărăzit de bunul Dumnezeu.
Am apucat să mai vorbim o dată, o ultimă oară, la el acasă, cu numai câteva zile înainte de atingerea dintâi a îngerului chemării la oastea Domnului, când, după lansarea volumului „Renăscut din cenușa uitării, în limbile franceză și engleză, puneam la punct detaliile unei prezențe a oștiri culturale a țării la Sâmbăta de sus, într-o acțiune-manifest așa cum nu a mai fost vreodată. Dar nu a fost să mai fie… Iar ultima fotografie a prezenței lui publice a fost să fie consemnată acolo unde a pus de atâtea ori stindardul mecenatului în cultură, la „Târgul de carte Bookfest”.
Dumnezeu să aibă grijă de tine, prieten drag. De tine, acolo, în oastea Lui, de noi, aici, încercând să ducem mai departe și misiva ta pentru țară.
