În satul Boița (jud. Sibiu), se află un castel pe care dacă îl vezi cu siguranță îți va rămâne pentru mult timp în memorie datorită roșului aprins care îl îmbracă. Castelul Turnu Roşu se găsește la intrarea în comuna Boița, judeţul Sibiu. A fost construit din dorința Mariei Tereza a Austriei, la fosta granița austro-ungară (1360). Aceasta a semnat Ordinul Curţii de la Viena, care prevedea mutarea tuturor satelor româneşti aflate în calea coloniştilor germani. Castelul a fost construit în locul unei falnice cetăți dacice, care era ocupată de romani în momentul în care au cotropit Dacia. Specialiștii în arheologie au găsit, în acest loc, un ciocan din piatră şlefuită, pe care l-au datat din epoca neolitică. Ridicată la începutul secolului XV, cetatea de la Boița a însemnat un punct important în istoria Transilvaniei, mai ales în luptele cu otomanii. Castelul Turnu Roşu a fost considerat o adevărată fortăreaţă, luând în considerare timpurile care nu erau deloc pașnice atunci. A fost prevăzut cu turnuri masive, cel mai important fiind turnul – locuinţă, care are planul rectangular şi latura de 14 metri. Turnul are o structură pe patru etaje, fiecare etaj cu ferestre înguste, prin care se puteau trage focuri de armă. Al doilea turn a fost construit în secolul al XV-lea. Are o formă hexagonală şi latura de șapte metri. Acesta comunică, în mod direct, printr-un zid, cu turnul de la marginea drumului dintre Sibiu şi Râmnicu Vâlcea. În același timp, sub turn, erau câteva tuneluri care duceau spre vârful muntelui şi sub albia râului Olt – acestea aveau scopul de a ajuta femeile şi copiii să se ferească de duşmani.
Prima mențiune a acestui castel datează din 1453, într-un document, locul având însemnatate încă de pe atunci, întrucât era un punct de frontieră între Transilvania și Valahia. De altfel și legenda acestui turn se leagă de desele lupte cu otomanii. De altfel legenda spune ca numele Turnu Rosu s-ar trage de la sangele otomanilor căzuți în lupte, cu care valahii si sașii ar fi vopsit zidurile si turnurile cetății. Se spune, că în urma unei victorii purtate aici de români și sași, turnul a fost vopsit în roșu cu sângele turcilor pentru a-i amenința pe aceștia să nu mai treacă granița. Zona era una de o însemnătate foarte mare, fiind chiar la granița dintre Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, de atunci.
Întreg castelul este conceput ca o adevărată cetate-fortăreață: turnurile sunt înalte și au ferestre înguste de tragere. Se spune că acestea sunt legate de o rețea de tuneluri care duce de vârful muntelui și până în albia râului Olt, tunelurile fiind folosite, desigur, tot în timpul invaziilor pentru a evacua femeile și copii. Dacă ajungeți la Boița să nu uitați să vizitați și cimitirul localității. La intrare veți găsi o carte mare cioplită în piatră care vă va aduce aminte că toți cei îngropați aici sunt ostași români și sași din toate timpurile. Clădirile aferente castelului au funcționat ca orfelinat din 1917 pentru copii rămași orfani în timpul Primului Război Mondial. Și-a păstrat această funcție până în 2003, iar în prezent aici funcționează un spital, un sanatoriu de boli nervoase astfel că vizitarea sa nu este posibilă de către turiști. O excursie până aici face însă toți banii, iar zona este extrem de bogată în peisaje numai bune de pus în ramă. Boița (în dialectul săsesc Issenderf, în germană Boitza, Ochsendorf, în trad. „Satul Boilor”, în maghiară Bojca) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, din Transilvania. Se află în partea de sud a județului, în Depresiunea Sibiu. Castelul Turnu Roșu din Boița este un monument istoric de pe malul râului Olt, aflat pe teritoriul satului Boița, comuna Boița. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 145845.04.01. Expediția nautică cu pluta „Cutezanța” din filmul artistic „Egreta de fildeș” (1988; regia Gheorghe Naghi; rol principal: Ovidiu Moldovan), trece pe lângă Castelul Turnu Roșu, care poate fi văzut de pe râul Olt.
Turnu Roșu este, la origine, o construcție militară defensivă, ridicată de sași în 1360, lîngă Boița, județul Sibiu. A fost terminată în 1370 sub regele Ludovic I al Ungariei, în scopul supravegherii defileului râului Olt, fiind situată în apropierea vechii frontiere cu Țara Românească. Prima atestare documentară apare în diploma latină a regelui maghiar Ladislau al V-lea din anul 1453, prin care comuna a fost încorporată la cele Șapte Scaune ale provinciei Cibiniensis și dată în administrarea celor Șapte Juzi, împreună cu alte șașe comune învecinate: Boița (dialectul săsesc Issenderf, germană Ochsendorf, maghiară Bojca), Tălmacel ( germană Klein-Talmesch, maghiară Kistalmács ), Plopi, Sebeșul de Jos ( dialectul săsesc Schäis, germană Unter-Schewesch, maghiară Oltalsósebes ), Sebeșul de Sus ( germană Ober-Schewesch, maghiară Oltfelsősebes ) și Racovița ( dialectul săsesc Rakevets,, germană Rakovitza, maghiară Rákovica/Oltrákovica ). Dintre acestea comuna Plopi nu mai există de peste 400 de ani. Informații despre aceste așezări aflăm din acest „Extras din diploma regelui maghiar Ladislau al V-lea”: „ ( Noi, Ladislau, prin grația lui Dumnezeu rege al Ungariei… luând cunoștința de la Hunyadi János Comeșul Bistriței că cetățile noastre de graniță Tălmaciu, Lotrioara și Turnu Roșu sunt ruinate, am dispus că aceste cetăți, împreună cu impozitul regal precum și posesiunile Tălmacel, Boița, Plopi, Porcești, Sebeșu de Jos, Sebeșu de Sus, Racovița și orașul Tălmaciu, să fie anexate și incorporate definitiv la cele Șapte Scaune Săsești din provincia Sibiului în condiția următoare: administrașia centrală a celor Șapte Scaune va încasa pe viitor în folosul ei vama de la Turnu Roșu și darea regelui. Locuitorii satelor anexate vor avea și pe viitor aceleași libertăți și drepturi pe care le-au avut în trecut și pe care le au și locuitorii celor Șapte Scaune Săsești. Administrația centrală a celor Șapte Scaune se obligă a repara radical cetățile Turnu Roșu și Lotrioara, ca să poată apăra bine granița și se obligă a dărâma până la temelii cetatea Tălmaciului, care în locul unde se află nu mai e de nici un folos”- Dat în Pojon la anul 1453, în anul al XIII-le a al Domniei Noastre. ss. Ladislau al V-lea – Rege )”.
În 1602, în noiembrie, a fost o bătălie lângă Turnu Roșu între oștile lui Radu Șerban, ajutat de o armată a Imperiului Austriac și de diverși mercenari printre care și John Smith (englezul ce a luptat în armata lui Mihai Viteazul) și armatele reunite ale lui Ieremia Movilă, ale tătarilor și turcilor. Bătălia a fost câștigată de alianța lui Ieremia Movilă. John Smith a fost luat prizonier atunci de către turci și vândut ca rob. Evadat din această conjunctură nefavorabilă, ajunge în America și organizează o colonie.. În 1653, domnitorul român Matei Basarab – cel care a construit dintre toți domnitorii țărilor române cele mai multe biserici cât timp a domnit – ridică o biserică pe aceste locuri. Zidurile au grosimea de aproape 1 metru. Biserica a fost pictată în frescă la interior și exterior, ca în exemplul mănăstirilor moldave, unicate mondiale. Arhitectura bisericii este în stil muntean, existând asemănări cu biserici din județul Argeș și Dâmbovița. Turnul înalt, în stil gotic, a fost ridicat în anul 1750. În 1828 incinta a fost mărită datorită numărului mare de credincioși. Această biserică este singura cititorie a lui Matei Basarab din întregul Ardeal. În prezent, pentru aducerea aminte a faptelor sale de patriotism, școala generală din comună îi poartă numele. De-a lungul timpului și-au făcut apariția pe meleagurile satului diferite personalități ale evului mediu precum Neagoe Basarab, care se zice că ar fi ridicat și el o biserică pe aici, dar ale cărei ruine nu s-au descoperit nici până în ziua de azi. Legenda spune că Turnul Roșu , cel care intrigă pr culoarea sa deosebită, își datorează culoarea sângelui vărsat fără succes de armatele turcice, care nu au reușit niciodată să îl cucerească. Prin extensie, trecătoarea situată în Carpații Meridionali, în defileul Oltului, a luat numele de „Pasul Turnu Roșu” (în germană Roter-Turm-Pass, în maghiară Vöröstoronyi-szoros). Pâna în anul 1966 numele satului nu era Turnu Roșu, ci era acela de „Porcești”. Doar gara în care staționau trenurile se numea Turnu Roșu. (G.V.G.)
Lasă un răspuns