„Din Halima, o seară” este o antologie realizată de către Mihaela I. Rădulescu dedicată operei poetice semnate de Mira Lupeanu, este un cumul al celor mai preţioase scrieri visate şi trăite de aceasta. Halima, mă poartă cu gândul la cele „O mie şi una de nopţi”, în carte, sunt 101 poeme cuprinse între coperţi. Şi toate aceste frumuseţi citite de mine m-au fermecat. Fiecare strofă îndrumă la cunoaştere şi, în acelaşi timp, la relaxare departe de aglomeraţia urbană. Stilul rafinat, feminist al autoarei pune în valoare boemul, descătuşând astfel imaginaţia: „În Orientul plin de colivii şi rodii/ Poveştile n-a spus ca o Seherezadă,/ Timpul trecător, stăpân oprit sub zodii,/ Prin mii de nopţi de vis reci semiluni să-i cadă/ Alături de gât alb, s-o mângâie pe sclavă. („Din Halima, o seară”, pagina 28)
Urme de dragoste găsim în fiecare strofă, aluzii subtile sunt impregnate în subconştientul cititorului aducând acea stare de levitaţie mentală, găsind la fiecare pas sclipirea orbitoare a iubirii şerpuind alene printre cratime: „Eu rămân în cerc de aur,/ Spre tărâmul cu petale/ Curg aripile-mi legate,/ Izvorându-se în lacrimi. („Pe tărâm de basm”, pagina 22)
Eleganţa accesibilă a Mirei Lupeanu, îmbină anotimpurile cu voalul misterului şi al femeii îndrăgostite, dar sigură pe maturitatea sentimentelor sale. Totul pare ireal, dar posibil de atins cu aorta pulsând de dorinţă. Explicit sau voalat autoarea pictează pe sufletele cititorilor un curcubeu de sentimente perfect. Iubirea creează, naşte, subjugă şi eliberează dar pentru fiecare etapă există şi nelipsita durere. Durerea perfecţiunii ce nu poate fi atinsă. Mira Lupeanu a iubit frumos şi curat tot ce a scris şi tot ce a atins, în versurile sale se simte această frumuseţe pură pornită din suflet şi eliberată prin lacrima de bucurie sau durere lăsată pe coala de hârtie.
„Cum aş putea s-arunc în flăcări pielea/ Şi alte vini să înteţesc cu ea?/ Rămână taina vrăjilor acelea/ Pecetluite în povestea mea. (…) Pe căi încinse de deşert şi munte,/ Prin fără număr vieţi pedeapsa mea/ Nu a suit şi-n Miraflores punte/ Cu spini însângeraţi de taina grea.” („Vina”,pagina 27)
Volumul„Din Halima, o seară” l-am citit şi recitit întro seară, fascinată de profunzimea sensurilor celui mai înălţător sentiment, iubirea. Am înţeles că frumosul există în toate bucuriile lumii împresurate de iubirea care trebuie înţeleasă, respectată şi trăită alături de un el sau o ea capabili, la rândul lor, să împărtăşească şi să accepte sentimentul suprem…
„Hai, vino, în grădinile Semiramidei./ Te poţi ascunde în orice inimă verde/ Şi visat de poveştile-i calde/ S-o faci să roşească deschizând trandafirii/ În braţele tale.Tărâmul acestui înot/ Printre flori, ca-ntr-un incendiu al sângelui/ Ce ne mistuie formele chipului rău/ Din îngerii purpurei scăpărători,/ E prelungirea pieptului tău/ Întâlnit de al meu sau poate/ Amestec de timp neclintit cu timpul clipit.” („Tărâm prelungit” pagina 120)
Depăşind jumătatea volumului, am aprofundat„Autobiografia timpului ce mi-a fost scris”, recunosc, tumultul sentimentelor m-a depăşit, unindu-se cu Universul, viaţa în sine este o poveste, o joacă a oamenilor mari ce împrumută rând pe rând personaje de basm. Răsplătită cu florile nopţii sau legănată cu visele cele mai frumoase,răzbate prin zborul de fluturi.
„Din nou minunea bucuriei alb/ De scuturări plutite din sărut,/ O împăienjenită-mbrăţişare/ Părelnică pe alt necunoscut” (din poemul„Graţii în risipă”).
Lasă un răspuns