Nicu Covaci a plecat cu roua-n picioare în cel mai lung turneu cu chitara lui de argint. El a fost spiritul generației noastre, nu Adrian Păunescu, chiar dacă se vor opări unii. El nu a simulat de dragul gloriei, el a fost artistul absolut. Unii apropiați s-au supărat pe el ca văcaru pe sat, dar satul este etern. Cum să te superi pe veșnicie? Tot ei au greșit. Hirsut și nesupus ca un zimbru al muzicii autentice, Nicu Covaci nu a fost admis în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru că nu avea suficiente „cunoștințe”. Justificarea Uniunii este urieșească: „Stimate domnule Nicolae Covaci, vă informăm prin prezenta că Biroul Secţiei de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România s-a întrunit în şedinţă şi a analizat lucrarea scrisă pe care aţi susţinut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaţilor care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de Dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR. În conformitate cu Statutul şi Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea Dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR”, scrie în documentul publicat în martie 2023, prin care muzicianul a fost respins. Păi el știa mai multă muzică decât toți nănăii din UCMR la un loc, ca să nu mai vorbim de uriașa lui popularitate.
Împlinise 77 de ani, dar mai avea multe de spus, dar nu pentru anonimii de la UCMR. Dacă s-ar introduce proba dictării la intrarea în Uniunea Scriitorilor, mulți scriitori ar rămâne mofluji…
Ministrul Culturii de la acel moment, Lucian Romașcanu, a reacționat, într-un mesaj publicat pe Facebook: „Am aflat şi eu, cu surpriză amară, că Nicu Covaci nu a luat «examenul» pentru a fi membru al Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Examenul de câteva zeci de minute s-a presupus a înlocui 60 de ani de examene trecute cu imens succes în faţa publicului. Cred că undeva, ceva e profund greşit cu acest UCMR… Nu am competenţa să judec principiile statutare ale Uniunii, sunt convins că membrii săi sunt eminenţi reprezentanţi ai breslei. Dar pare că normele în baza cărora funcţionează au rămas undeva, în urmă”.
Gheorghe Zamfir i-a scris indignat: „Nicule, prieten drag, cu regret citesc ştirile zilei şi trebuie să-ţi spun că-ţi sunt alături şi că povestea ta a fost trăită şi de mine. Uniunea Compozitorilor din Franţa mă primea cu braţele deschise în anii ’70 iar UCMR nu a dorit acest lucru până în anul 2005, pentru că cei de la conducerea uniunii mă considerau compozitor de sârbe şi hore. Ce certificare îţi mai trebuie ţie, Nicu Covaci, legendă românească în ale muzicii, de la o astfel de organizaţie? Tu ştii bine că umilirea valorilor naţionale a fost şi încă este un sport naţional. Esenţa muzicii noastre se află adânc sădită în sufletele multor generaţii, această realitate nu poate fi notată de nicio comisie. Fruntea sus! Te iubim, pentru tot ceea ce eşti şi ai lăsat ca artist!”.
„Scandalul Nicu Covaci ar trebui să dea (şi chiar dă) de gândit tuturor muzicienilor, muzicanţilor, compozitorilor, muzicologilor la început de drum. Poţi construi o carieră care să inspire generaţii, să îţi cânte o ţară întreagă piesele, asta nu înseamnă că eşti compozitor. Te întrebi, dacă Nicu Covaci nu este compozitor, ce este? Înţeleg perfect nevoia de a păstra un standard ridicat, de a valida compoziţii cu reală valoare artistică. Dar ce înseamnă asta? Valoarea artistică nu ar trebui să o dea şi dăinuirea peste decenii a unei muzici? De câte ori nu s-a întâmplat ca o compoziţie validată peste timp să fie primită prost la prima audiţie? Ascultăm diferit, cu urechile îmbătrânite, aşa este. Poate fi descurajant să te apuci de scris muzică pe gustul publicului, să fii un tânăr chitarist de rock care scrie în limba română şi să auzi că Nicu Covaci a luat sub nota opt la un examen de muzică… Lăsând rigoarea tehnică deoparte, nici Enescu nu a mai fost iubit de UCMR după plecarea din ţară. Dar ăsta nu e motiv de mândrie pentru nimeni, dimpotrivă. Te întrebi, pe bună dreptate, de ce Brian May este «Sir» în aceeaşi zi când Nicu Covaci este «sic»”, a scris Luisa Zan.
Paul McCartney nu știa notele, dar Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanicii i-a conferit titlul de SIR unui «lăutar». Nu a cârtit nimeni că nu știe notele, dar la noi s-au găsit destui. Nicolae Covaci a intuit cel mai bine la noi importanța motivelor arhaice. De aceea, Phoenix nu era „doar” o trupă rock. Ca nimeni altul în timpurile noastre, el a făcut arheologie muzicală și acolo a găsit filonul de aur al inspirației. Când au fugit din infernul comuniștilor, „fionicșii” nu au mai contat. Tocmai de aceea: motivele arhaice românești, pre-creștine, nu puteau fi percepute de spectatorul occidental.
Nicolae Covaci scria pe blogul personal: „Formaţia Phoenix a fost interzisă în 1974. (…) Mi-am dat seama că nu mai merge şi m-am hotărât să plec. De cum am ajuns în Amsterdam, am început să umblu pe la studiouri ca să mă interesez cum să continui cu trupa afară. Singura soluţie era să-i scot ilegal din ţară. Disperarea m-a împins să fac gestul ăsta. I-am băgat în boxele Marshall şi am pornit spre graniţă. Noaptea, am ajuns la Orşova. Grănicerii (…) mi-au spus să descarc maşina şi să trec la percheziţie corporală. Le-am spus că în maşină se află instalaţia mea (…). Unul se urcase pe boxa în care era Ţăndărică şi îşi bălăngănea picioarele la un centimetru de obrazul lui. Până la urmă mi-au dat drumul şi am început să trec barajul spre sârbi. (…) Când am terminat, mă pun şi sârbii să deschid maşina. Când au văzut atâta amar de scule, au trântit uşa maşinii şi mi-au spus ‘Idi’. Am luat-o în sus pe munte. (…) Băieţii au ieşit la lumină odată cu ziua şi când m-au întrebat unde suntem, m-am uitat în jur la brazi şi la norii aurii de la picioarele noastre şi le-am spus ‘În rai’ “.
Sergiu Nicolaescu a folosit muzica trupei Phoenix în filmul „Nemuritorii” și nu i-a plătit drepturile de autor. „Să mă dea în judecată! Eu nu i-am comandat lui nici o muzică, eu nu i-am comandat nici un contract. El a fugit peste graniță și am avut de-a face cu Securitatea. Muzica i-am comandat-o lui Tiberiu Olah, iar inginerul de sunet Anusavan Salamanian a folosit trei-patru melodii care fac 20 de minute din muzica celor de la Phoenix. Am fost de acord să le folosesc in filmul “Nemuritorii“, iar Covaci a fost fericit că muzica e folosită în film.”
Dacă Nicu Covaci era „fericit”, ce-i mai trebuiau bani? Regizor mare, talent greu, caracter – ioc!… Am regretat mereu că în „raiul occidental” muzica lor s-a uscat. Să nu-i spunem „marele urs al muzicii”. Pentru el, „Marele Urs” a rămas Rusia care a marcat generația noastră definitiv, chiar dacă unii conaționali nu pricep nici acum… Re-ascult și nu-mi vine să cred. Toate uniunile de creație posibile și imposibile trebuiau să-l admită ca membru de onoare și nu ar fi exagerat. Ascultați atent muzica și versurile: totul este perfect.Chitara lui de argint a luat foc, iar Marele Zimbru al muzicii se va reîncarna și o va găsi din nou ca s-o ridice iarăși spre cer…
Lasă un răspuns