Mănăstirea rupestră Albotina: locul de rugăciune și penitență cristică a Sfântei Cuvioase Teofana Basarab…

Am întâlnit în numeroasele mele drumuri prin țara vecină și prietenă, Bulgaria, destule mănăstiri rupestre, ascunse în inima munților de piatră, spre veșnicirea celor pieritoare, prin rugăciune și penitență. Mănăstirea Albotina (în bulgară Алботински манастир) este o mănăstire medievală rupestră, în prezent inactivă, aparținând de Episcopia de Vidin, eparhie a Bisericii Ortodoxe Bulgare și se află în poiana Albotina de-a lungul râului Topoloveț, între satele Gradeț și Rabrovo, în apropiere de satul Deleina. Complexul mănăstirii a fost construită în calcarele masivului de pe latura de nord a râului, la aproximativ 25 de metri înălțime, folosind peșteri naturale și vestigii de piatră, cu spații goale și nișe create cu scopuri religioase ale ritualului de zi cu zi. La mănăstire se ajunge pe un drum abrupt și îngust, la începutul căruia se află un puț de apă, cunoscut sub numele de Haiduk cheshma (cișmeaua haiducului). Fiind ușor accesibilă, mănăstirea rupestră a fost folosită de-a lungul timpului de ciobani și de tăietorii de piatră din zonă, ca loc de adăpost. Căutătorii de comori au jefuit-o și vandalizat-o de-a lungul timpului, în speranța unor descoperiri mult visate. Mănăstirea Albotina a fost activă în secolul al XIV-lea, conform fragmentelor de fresce și inscripții pictate, precum și a podoabelor (cercei, brățări) găsite în cele 29 de morminte creștine descoperite aici. Numărul mare de înmormântare a laicilor în rândul clericilor este o dovadă că mănăstirea era un sanctuar reputațional și un loc dorit pentru pacea veșnică a donatorilor săi.

Printre înregistrările istorice rare, este demn de reținut faptul că a fost menționat satul Altovin (de la Albotin?) într-un registru al cazei Vidin din 1560, sat acum inexistent. Complexul mănăstirii este alcătuit din opt camere săpate în piatră la rând, biserica fiind situată în sectorul mijlociu, în cea mai concavă parte a curbei masivului stâncos. Biserica conține trei nave și este orientată conform canonului de la vest la est, părțile sale sudice și sud-vestice fiind complet devastate. Prezența unui baptisteriu indică folosirea lăcașului nu doar în scop monahal, ci și pentru liturghii publice. În nord-vestul mănăstirii se află un al doilea etaj care cuprinde cea de-a doua cea mai mare cameră a mănăstirii, care probabil a fost folosită pentru o reședință.

În partea de vest a mănăstirii au fost amplasate și alte clădiri: chiliile călugărilor, bucătăria, pivnița, depozitele. Două rezervoare de apă pot fi de asemenea văzute. Numele bisericii mănăstirii este necunoscut, dar există presupuneri că acesta a fost dedicată învierii lui Isus, ca urmare a păstrat vechea tradiție de a juca hora în memoria celor decedați în a doua zi de Paști. Acest obicei este practicat pe scară largă de către românii timoceni care atârnă portrete cu rudele lor decedate pe ramurile unui venerabil copac în lunca de sub mănăstire (Arborele genealogic; Pomul Vieții). Fiecare horă care se joacă înainte de prânz este dedicată separat unei persoane decedate, iar dansurile de după-amiaza sunt dedicate persoanelor vii. Bulgarii și românii culeg frăsinel și împart câte o creangă pentru fiecare persoană decedată. Mănăstirea Rupestră Albotina a fost declarată monument de cultură în monitorul oficial al Bulgariei pe 28 decembrie 1927, articolul 221, iar pe 26 decembrie 1969, articolul 100.

O idée circulă în ultimul timp în presă și mediile sociale. Este vorba despre construirea unei mănăstiri ortodoxe românești dedicată Sfintei Cuvioase Teofana Basarab ce poate fi ridicată în codrii de la Albotina, din nordul municipiului Vidin din Bulgaria. În acest sfânt scop preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda, paroh al Parohiei Malovăț din Județul Mehedinți, a adresat rugămintea sa către mai marii bisericii române, spre a primi acceptul de a realiza o mânăstire de maici dedicată Sfintei Cuvioasa Teofana Basarab în punctul numit Albotina, situat în munții din nordul municipiului Vidin (Bulgaria), la cca. 20 kilometri distanță de acel oraș. El este și autorul cărții „Viața Cuvioasei Teofana Basarab”, aflată déjà la cea de a III-a ediție, cu precizarea că a existat și o lansare a acesteia la Casa de Cultură „Sf. Cuv. Teofana Basarab” din Vidin. O mână prietenă poate veni și din partea bulgară, spre a deschide acest sfânt șantier, iar astfel se poate consolida prietenia popoarelor noastre vecine transdunărene. Interesul turistic va crește, iar pelerinajele creștinilor vor reaprinde flacăra credinței. Astfel memoria unui mare caracter, al Sfântei Cuvioase Teofana Basarab, va traversa veacurile și va fi exemplu pentru cei ce va să vie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*