Specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova au finalizat săpăturile arheologice preventive ale unei porțiuni din situl „Pârâul Secat” de pe traseul viitoarei variante ocolitoare a orașului Mizil (jud. Prahova), atât cât să tragă primele concluzii. Arheologii prahoveni au scos astfel la lumină un bogat inventar arheologic, de la obiecte din ceramică, fragmente osteologice, unelte de piatră și os prelucrat, dar și obiecte de bronz. Situl „Pârâul Secat” se află pe teritoriul comunei Vadu Săpat (jud. Prahova). Situl menționat a fost identificat foarte de curând, în urma diagnosticului arheologic realizat în toamna anului 2023 pentru lucrarea de infrastructură menționată. Din colectivul de cercetare au făcut parte Bogdan Ciupercă (responsabil științific), Cătălin Dîscă, Tudor Hila, Eduard Ghinea, Emil Grigorescu și Claudia Dumitrescu. „În urma acestor cercetări preventive, începute în luna decembrie a anului 2023, a fost investigată o așezare importantă cu incinte fortificate, datată larg, pe baza descoperirilor, la cumpăna dintre epoca bronzului și epoca fierului (sfârșitul mileniului II – începutul milenului I î.Hr.). Ca reper cronologic merită amintit aici că cei mai mulți cercetători încadrează în această perioadă și legendara așezare de la Troia descrisă în poemele lui Homer. Pe baza informațiilor adunate până în momentul de față situl din punctul Pârâul Secat este amplasat pe malul drept al fostei albii colmatate a pârâului Budureasca care între timp și-a schimbat cursul și se găsește cu aproximativ doi kilometri mai la est. Pe suprafața ceva mai mare de un hectar pe care viitoarea șosea de centură Mizil afectează situl din punctul Pârâul Secat au fost cercetate în jur de 260 de complexe arheologice. Cea mai mare parte dintre acestea sunt gropi cu diverse dimensiuni și funcționalități”, a explicat muzeograf Mihai Dumitrache, manager interimar al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
„Printre cele mai frecvente tipuri de vase ceramice recuperate din punctul Pârâul Secat se regăsesc chiupuri, vase borcan, cupe, cești și pahare, într-o mare varietate, de la cele de mari dimensiuni, la vase miniaturale. Multe dintre aceste vase au fost depuse în gropi împreună cu alte materiale, în unele dintre cazuri existând indicii că au fost așezate în mod intenționat cu gura în jos. În stadiul actual al cercetărilor nu putem oferi încă o interpretare pentru această practică întrucât analizele și prelucrarea datelor obținute în timpul săpăturilor arheologice sunt în desfășurare”, a mai menționat muzeograf Mihai Dumitrache. Printre uneltele de piatră cele mai frecvent descoperite, se numără râșnițele de piatră și zdrobitoarele, care numără 50 de piese. „Cele mai spectaculoase descoperiri de pe situl Pârâul Secat sunt, probabil, cele patru segmente de șanțuri de mari dimensiuni care delimitează două inele fortificate succesive. Aceste șanțuri, cu o adâncime de peste 4 metri și o deschidere de peste șapte metri în partea superioară au fost în decursul timpului puternic afectate de diverse procese geologice, pedologice și climatice, găsindu-se de regulă la o adâncime de peste 1,5 metri față de nivelul actual de călcare. Având în vedere orientarea și planimetria segmentelor de șanț menționate, dar și ceea ce se cunoaște din literatura de specialitate este de presupus că aceste inele delimitau în plan două incinte cu forme eliptice neregulate. Așezările cu incinte fortificate mai bine cunoscute în literatura de specialitate au adesea suprafețe de zeci sau sute de hectare și două sau mai multe inele de fortificație. Acest tip de așezări s-au descoperit în număr mare, în special, în nordul și centrul Europei.
Pe teritoriul României siturile de acest fel sunt mai frecvente în partea de vest a țării, cele mai cunoscute exemple fiind poate la Cornești „Iarcuri” din județul Timiș (datată pe baza datelor radiocarbon, între sfârșitul secolului XV-lea și începutul secolului XIII-lea î. Hr,)”, a ținut să menționeze muzeograful Mihai Dumitrache, care a explicat că, spre deosebire de nordul și centrul Europei, la nordul Dunării de Jos acest tip de fortificații sunt apariții mult mai rare. Aceste șanțuri (posibil pline cu apă) puteau asigura liniștea celor din interiorul fortificațiilor, dar și „zidurile” create din pământul rezultat erau destul de înalte și inepugnabile. Ipoteza mea face trimitere și la posibilul Potop planetar, de care oamenii se fereau încă, ascunzându-se în spatele acestor structuri. La „Pârâul Secat”, deși săpăturile preventive au fost finalizate, analiza și prelucrarea datelor sunt încă în desfășurare. Echipa de cercetători continuă să studieze artefactele descoperite pentru a oferi o interpretare mai clară a practicilor și modului de viață al comunității de la „Pârâul Secat”. Aceste descoperiri contribuie semnificativ la înțelegerea istoriei și culturii din epoca bronzului și epoca fierului în această regiune a României. (G.V.G)
